Şulea şi-a tras nocturnă de 93.000 de euro, să vadă mai bine cum refulează canalizarea din Floreşti la orice ploaie

Şi cea mai mare comună din România, Floreşti, are cu canalizarea aceeaşi problemă ca cel mai agăţat pe hărţi municipiu din ţară, Cluj-Napoca: canalizarea care se revarsă pe străzi la fiecare ploaie. Şi în Floreşti primarul investeşte în avioane în loc să investească în chestii simple precum redimensionarea canalizării, aducerea în standardele normale să poată prelua mizeria de la tot ce s-a construit aiurea prin comună. E treaba procurorilor să cerceteze Urbanismul sălbatic din Floreşti şi Cluj-napoca (n-o vor face, că încă n-au primit ordin să-şi facă datoria) şi a cetăţenilor să observe, să comenteze şi să se întrebe:

"Domnule primar Horia Șulea!

Înțelegem că avem nocturnă de 93000 de euro, dar cu canalizarea pluvială cum facem? Rămânem tot așa sau schimbăm denumirea străzilor cu  denumirea " Între Lacuri"?

Mai multe străzi din comuna Florești se afla în aceasta situație, adică fără canalizare pluvială.

Oare  putem introduce și aceste probleme pe lista de de priorități a primăriei?

Ce spuneți?"

Sfatul nostru este să se întrebe cât mai puţin, că se trezesc cu zeloşii "şuleni" locali la uşă cu chitanţierul. În schimb să-i dea cu ştampila peste "bot" lui Horică când va veni să le mai ceară votul.

Adauga comentariu