„Mana-ntinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana!”
(Filantropica)
Fiecare dintre noi are o poveste. Povestile plac tuturor, iar presa le cauta pe cele mai bune, asa cum cautau bolnavii de febra aurului pepite in Mississippi. Povestile fac diferenta, ni s-a spus mereu la scoala de jurnalism, am simtit-o si noi.
Povestile inspira, povestile creeaza emotii, povestile vand.
Cand alegem sa ne spunem povestea, in functie de omul care-o asculta, ea o sa fie intotdeauna diferita. N-o sa-i spui niciodata angajatorului ca nu te-ai descurcat bine la ulltimul job, n-o sa-i spui fetei pe care incerci s-o cuceresti ca ai esuat lamentabil cu ultima ta iubita. O sa le spui, insa, amandurora, ca esti capabil, ca meriti, ca tu esti omul potrivit la locul potrivit. Pentru ca povestea, asta e partea frumoasa, poate fi schimbata in fiecare zi.
Cateodata, povestile triste isi gasesc un final de basm. Un happy-end demn de Hollywood, la care n-ar fi sperat nimeni, niciodata. O schimbare care iti umple ochii de lacrimi si-ti imprima pe fata un zambet contagios, de care nu poti scapa. Dar, cateodata, indiferent cat de mult ai incerca, povestea nu se schimba, ci doar coteste putin, pentru ca in final sa ajunga la aceeasi destinatie.
Ziar de Cluj s-a implicat in foarte multe cazuri sociale, a strans bani pentru nevoiasi, a scris povestile de viata ale unor oameni atat de tristi sau singuri incat iti venea sa plangi doar uitandu-te la ei. La fetele batute de vant si crapate de frig, la mainile muncite si hainele murdare. Te uiti in ochii acestor oameni si ii crezi pe cuvant cand iti spun, cu obrajii inundati in lacrimi, ca intreaga lor viata fost o prapastie in care au cazut rostogolindu-se. E ca in fata Justitiei. Pana la proba contrarie, ei sunt nevinovati. Si cine suntem noi sa dam decizii finale, definitive si irevocabile, pe baza unor simple declaratii? Asa ca incerci sa-i ajuti, cat poti. Le scrii povestea in ziar, iar oamenii, daca vor, o sa-i ajute. Cu bani, cu haine, cu mancare, cu ce au.
Am primit, la redactie, de la papusi Barbie la jeleuri si ciocolata, de la haine si mancare la geluri de dus si creme de maini. Si le-am impartit pe toate, cand ne terminam munca in redactie, la cei care aveau nevoie de ele. Iar in minutele cand eram acolo cu ei, in casutele mici ori improvizate, si le vedeam fetele fericite, era randul nostru sa plangem. Un amestec de bucurie si mandrie ce te strange de gat in momentele alea .
Am primit si bani, zeci mii de lei, care au fost impartiti cu grija pentru a acoperi nevoile omului care i-a primit.
Ultima noastra isprava a fost salvarea Policlinicii fara plata de la disparitie. Ne-am implicat 1000 la suta noi, cei de la Ziar de Cluj. I-am verificat pe cei de la Policlinica de-a fir a par, sa descoperim un ochi destramat din povestea lor si nu l-am gasit. Povestea era perfecta, reala, trista. O Policlinica ce vindecase zeci de mii de amarati urma sa moara din cauza lipsei de finantare. Si, pentru ca ne-am facut cu credinta munca de jurnalisti, a venit si rasplata noastra sufleteasca: Banca Transilvania si-a asumat cheltuielile de operare pentru aceasta institutie, cateva mii de euro lunar, salvand totul. Au acordat incredere povestii noastre, fiindca, in cei aproape doi ani de la lansarea Ziar de Cluj, am stiu sa aratam toate fetele unui subiect, am stiut sa prezentam adevarul din poveste, chiar si atunci cand el nu placea publicului.
Astazi, a venit un altfel de moment. Sa va spunem finalul unei povesti care nu tine.
Povestea lui Stelica, pe care o puteti reciti AICI, a omului strazii care a fost gasit intr-o situatie jalnica de catre clujeanul Marcel Pirosca, a impresionat multa lume. Multi au donat bonuri de masa si banuti pentru el.
Noi, cei de la Ziar de Cluj, am decis pe data sa ne implicam. Asa ca l-am luat pe Stelica de o aripioara si l-am dus direct la dus, apoi la Spitalul CFR unde, timp de 3 zile, prin amabilitatea profesorului Silviu Albu, Stelica a fost scanat de la crestet si pana la talpa. Am platit analizele, i-am luat un mobil mic si ieftin cu care am tinut legatura.
E drept, inca din dimineata in care am ajuns la Spitalul CFR, pe Stelica l-a cam luat cu transpiratii. Ca nu prea vrea la spital, ca nu vrea sa se opereze daca o sa fie cazul, ca a suferit o viata intreaga, ca asa si pe dincolo. Am pus-o pe seama stresului unui om ce traieste pe strada si l-am bagat la analize.
Surpriza! Analizele au iesit perfect. Stelica e sanatos tun, singura boala pe care o are, ce ameninta sa se cronicizeze, este Lenea.
Stelica ne-a mintit frumos si s-a mintit frumos. A mintit ca nu bea, dar analizele au demonstrat ca ficatul ii e marit de la abuzul de alcool. A mintit ca are o poveste trista, dar povestea reala a lui Stelica e ca a renuntat sa mai lupte pentru o existenta demna. E un pierde-viata in toata splendoarea lui. I-a tinut ani de zile minciuna, poate ca o sa ii tina si de acum cu unii, dar cu noi si-a mancat malaiul.
Ne bucuram ca i-am putut fi de folos cu un set de analize complete care a dovedit ca e perfect sanatos. De aici inainte, fara sa ne credem dumnezei, vom alege sa ne concentram pe povestile celor care au realmente nevoie de ajutor.
Nu ne pare rau ca ne-am pierdut vremea. Am castigat inca o lectie de viata, iar povestea asta trebuie spusa pana la capat.
Banii stransi pentru Stelica vor fi returnati donatorilor.
Inca ceva, apropo de donatori. Va rugam: sa nu va dezamageasca aceasta poveste!
Sa continuam impreuna sa ajutam, sa donam, sa contribuim cu bani si ganduri bune la salvarea celor cu adevarat napastuiti! De fapt, poate ca asta e lectia de viata cea mai buna primita din aceasta poveste: ca merita sa-i ajutam pe cei ce merita.
Caritatea facuta de fatada sau povestile false vor fi mereu inutile.
Stelica trebuie sa inteleaga ca sta in puterea lui sa se ridice de pe jos, ca atata timp cat are doua maini le poate folosi la munca, nu la ridicat paharul cu rachiu.
Asa ca, daca il mai vedeti pe strada cu mana intinsa, nu-i mai dati bani. Oferiti-i o slujba!