Era o vreme în care până și Mugur Isărescu ne mai împărtășea din înțelepciunea sa de strângător de talanți. “Nu e bine nici să strângem cureaua ca în anii ’80, nici să consumăm ca în boomul de dinainte de criză”, ne zicea acest adevărat Nenea Iancu al finațelor. Corect – nici prea, prea, nici foarte, foarte: nici cartele ca pe vremea lui nea’ Ceașcă, nici credit doar cu buletinul ca pe vremea lui Motocicleanu’. Dar ce ne facem băieți și fete cu faptul că în Romania avem un mediu ostil pentru toți întreprinzătorii care nu sunt legați de clientela politică, de baronii locali, sau de lumea interlopă – vorbim despre aceeași mare și fericită familie a statului captiv structurilor mafiote?
Intreprinzătorul român de bun simț este încolțit: pe de o parte îl pândesc slujbașii statului, pentru care, cu cât este mai corect intreprinzătorul, cu atât mai mult îl consideră o vacă numai bună de muls, pe de cealaltă îl pândesc legile făcute de cele mai multe ori la propunerea unor handicapați (în încercarea de a-și justifica salariile din ministere) sau unor șmecheri ce-și protejează, prin legi cu multiple portițe, afacerile.
Așa este și cu afacerile off-shore care sunt absolut legale, chiar dacă beneficiază de ele, în mare parte, doar capitaliștii de cumetrie și miliardarii de carton din România. Prin off-shore înțeleg (după gugălire) lanțul de așa-denumite “paradisuri fiscale”, adică zone cu statut fiscal special în care se aplică o legislație fiscală specială și în care se pot înființa firme care se raportează fiscal la aceste zone. În plus, în aceste zone există și funcționează bănci și tot felul de alte firme care oferă servicii financiare dedicate. Toate aceste zone off-shore funcționează perfect legal. În materie de astfel de afaceri, nu există nici o societate a inițiaților, nici cine știe ce chestie absconsă și nu trebuie să fii vreun geniu iluminat ca să afli ce e cu chestia asta: vorbim despre o industrie care functionează de ani de zile și despre care poți găsi câte informații dorești numai căutând pe Google – asta dacă te interesează. Cu câteva mii de dolari (dacă îți prisosesc, sau te coafează că-ți prisosesc în condițiile în care fiscalitatea de la tine de acasă este făcută aiurea) îți poți înființa o firmă unde vrea mușchiul tău, în oricare paradis fiscal – există firme care te scutesc de orice bătaie de cap. Acum, ce fel de bani ajung în aceste firme și conturile lor scutite de impozite (și ce anume alimentează acești bani), este o altă poveste.
Revenind la munca adevărată (cea legală și cinstită), dacă ar exista un dram de corectitudine la cei de la șefia ANAF, aceștia ar aduce la cunoștința Guvernului și Parlamentului că dacă se insistă să fie menținute niveluri aberante de impozitare și proceduri de lucru birocratice prin care pur și simplu se dă în cap intreprinzătorilor, aceștia își vor muta afacerile dincolo de granițe, în locuri prietenoase cu aceștia. Ceea ce s-a și întâmplat, dacă ne aducem aminte numai de migrația firmelor românești în Bulgaria și Republica Moldova trebuie să fii bătut rău de tot în cap ca să nu poți pricepe atâta lucru: oamenii doresc să supraviețuiască, se vor adapta mediului.
Dacă cei de prin Ministerul Finanțelor ar face un calcul ca să vadă câte firme plătesc un impozit anual cumulat de cel puțin 2500 de euro/an (aceasta este valoarea taxelor cumulate pentru înființarea și întreținerea unui off-shore), ar avea surprize. Ar vedea că dacă s-ar lua exemplul statelor ce oferă facilități fiscale, nu am avea decât de câștigat. Numai că: fără mizeria fiscală din România, multe dintre jegurile care se joacă de-a inspectorii financiari nu ar mai avea de câștigat nici un fel de bonus, de plus la salariu. În plus, politicienii au de plătit niște obligații și trebuie să mențină scheme stufoase prin ministere și pe la autoritățile cu atribuții de control – iar banii pentru plata salariilor generoase numai din jumulirea celor onești se poate face.
Ce e mai simplu? Să simplifici lucrurile pentru a atrage investitori și contributori neți la buget, sau să dai în cap celor care încă mai produc în România? Cred că foarte mulți români cu inițiativă au preferat să nu își mai facă de lucru cu autoritățile române în materie de afaceri și au ales o jurisdicție fiscală decentă. Intreprinzătorul onest care a ales să-și mute afacerile aiurea pe alte plaiuri nu mai trebuie să se încurce cu atâția angajați obtuzi ai statului și legi idioate ca norme de aplicare cum numai aici se pare că găsești. Birocrații și cei care „nu gândesc, doar muncesc”, să se bucure că există suficienți consumatori care încă le plătesc TVA din tot ceea ce cumpără – nici atâta lucru nu ar merita pentru a li se da salariul!
Căci, reprezentanții statului și cei care depind cu salariul de intreprinzători nu pricep că acesta este un producător de plus valoare și nu respectă acest lucru – se vede după normele, legile și facilitățile date în beneficiul capitaliștilor de cumetrie și miliardarii de carton. Se vede după cum slujbașii statului pun semnul egal între intreprinzătorul onest și infractor – culmea, că bandiții adevărați, devalizatorii fiscali, nu sunt tratați ca atare, adică infractori din start, de către slugile din organele de control ale statului!
PS: România sub guvernarea tandemului Guvern – Legislativ: ca două babe senile uitate de Dumnezeu, împreună, în aceeaşi casă. Într-o seară, una dintre ele îşi pregăteşte o cadă cu apă fierbinte în baia de la etaj, pune un picior în apă, se opreşte şi ţipă la cealată: „Heeei, io intram acuma în cadă sau ieşeam?”. Aialaltă, surprinsă de întrebare, la parter, cu un picior pe scară zice: „Nu ştiu, stai să vin la tine să văd”. Începe să urce scările, dar pe la jumătate se opreşte şi întreabă: „Hei, io urcam scările acuma sau coboram?” Baba din baie își zice în sinea ei: “Doamne fereşte, ce te-ai mai prostit, soro” – şi bate de trei ori în lemn. Apoi, cu voce tare: „Stai să văd întâi cine-i la uşă şi apoi vin să-ți spun”… Așa și cu legile fiscale: nici ei nu mai știu dacă le-au clocit să ajute mediul de afaceri, sau să-l jumulească mai cu spor? Doar să mai dea un rând de facilități cumetrilor lor, și-au să vină să ne spună…