Din oras

Statia de bike-sharing din Mihai Viteazul, vandalizata de un taximetrist

Proiectul european de bike-sharing nu doar intarzie, dar intampina si alte probleme. Aparatura deja montata pe strazile din oras este desenata de artistii stradali, sau chiar sparta. Panoul de sticla a statiei de bike-sharing din Piata Mihai Viteazul a fost facut tandari zilele trecute. Oamenii legii au si identificat faptasul, un taximetrist clujean. Paguba revine constructorului, pentru ca municipalitatea nu a facut inca receptia lucrarilor din acest proiect. 

Clujenii care au trecut in aceste zile prin Piata Mihai Viteazul au putut observa privelistea de groaza in care se infatisa aparatul de bike sharing amplasat in zona. Panoul din partea dreapta a fost spart de jos si pana sus, imprastiind un morman de cioburi in jur si lasand la vedere cablurile si aparatura interioara a acestuia. 

“Am luat cunostinta aceasta situatie, insa noi nu am receptionat inca lucrarile, asa ca responsabilitatea revine firmei care executa lucrarile si care are asigurare pentru acest gen de situatii. Politia a identificat intre timp faptasul, este un taximetrist. Primaria va face receptia lucrarilor atunci cand vor fi gata si apoi aceste statii vor intra in responsabilitatea noastra”, a declarat Ovidiu Cimpean, managerul proiectului. 

Municipalitatea clujeana spera ca sistemul de bike-sharing sa devina functional in Cluj-Napoca din aceasta vara, iar din 2015 sa se faca si legatura cu Floresti si Apahida. 

Proiectul de bike-sharing a fost aprobat in 2011 si are o valoare totala de 17,6 milioane de lei, din care 13,4 suma nerambursabila. Primul termen de finalizare trebuia sa fie august 2012, cand a fost amanat pana in primavara acestui an. De data aceasta, municipalitatea a cerut o noua amanare.
Proiectul prevede instalarea a 50 de statii self-service de biciclete, dintre care 44 in Cluj-Napoca si sase in Apahida si Floresti, si achizitionarea a 540 de biciclete.

UPDATE:

Potrivit oficialilor Inspectoratului de Politie Cluj, incidentul a avut loc in 26 aprilie. 

„La ora 16,57 un conducator auto a efectuat o manevra de mers inapoi cu spatele in statia de taximetre din zona Pietei Mihai Viteazul. Acesta a acrosat un stand de biciclete din zona respectiva. A fost vorba de un incident rutier, nu de o distrugere. Se efectueaza cercetari pentru a stabili conditiile in care a avut loc incidentul”, a declarat Simona Virici, purtator de cuvant al institutiei. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *