Starea Universității (II) Despre transparență și buna guvernare academică

Trebuie să recunoaștem că actualul Rector, academicianul Ioan-Aurel Pop, a adus o foarte necesară bună-cuviință în cultura organizațională a UBB. Ea era obligatorie mai ales după o îndelungată și proastă guvernare anterioară, unde deciziile discreționare, bunul plac al unor fanfaroni și obediența slugarnică a sicofanților erau la ordinea zilei. Alegerile din 2011 au adus o victorie a colegialității și normalității împotriva aranjamentelor de culise și a găștilor academice.

 Acum, însă, trăim într-o lume a hiper-transparenței, nimic din ceea facem nu mai poate fi „secretizat”, nimic nu mai poate fi dosit și nici nu poate fi ascuns de ochiul atent al dezbaterii publice. Și nici nu trebuie. De aceea o bună guvernare academică, un model de Universitate a secolului XXI, ar trebui să fie întemeiată pe fundamentul transparenței maxime. Doar pornind de la principiul transparenței vom reuși să trecem definitiv de la un stil de administrare autoritaristă la unul autentic participativ, colegial și democratic.

De altfel, după cum este citat Sextil Pușcariu în „misiunea” Universității de pe pagina principală, Universitatea clujeană vrea (și trebuie) să devină un model. Însă sunt sigur că primul Rector al Universității românești clujene nu se referea prin aceasta la un model de închistare, adică la o Universitate închisă în sine.

În acest moment, niciunul dintre potențialii candidați la conducerea venerabilei instituții nu a prezentat vreun program de administrare. Deși, conform programului electoral afișat pe aceeași pagină online (http://ubbcluj.ro/ro/despre/info/alegeri/), alegerea Rectorului și a președintelui Senatului vor avea loc la începutul lunii martie. Mai sunt două luni, în care deja au avut loc alegerile studențești și au loc alegerile pentru conducerea departamentelor.

Unde sunt programele, unde sunt proiectele și, mai ales, cine sunt candidații, care sunt echipele lor? Sau vom continua cu stilul impus la alegerile de la nivel studențesc sau al directorilor de departament, unde totul se face „în tăcere”, chiar depunerea dosarelor fiind „programată” în perioada dintre Crăciun și Anul Nou. Nu e de mirare că participarea studențească a fost mediocră.

Este și o problemă legală aici, pentru că Articolul 124, litera (e) din Legea Învățământului prevede explicit obligativitatea asigurării transparenței tuturor proceselor decizionale universitare, implicit a celor electorale. În plus același articol enunță explicit „răspunderea publică” pentru toate universitățile românești, fie ele publice sau private.

Prin urmare, care este cerința unei bune guvernări? Ar trebui făcute publice toate dosarele de candidatură, la toate palierele administrative. Ar trebui publicate online toate rapoartele profesorilor senatori. Toți cei care au fost votați să ocupe funcții în Universitate ar trebui să publice proiectele cu care au fost aleși, realizările și, implicit, nereușitele sau ce nu au făcut din ce au spus că vor face. Altfel, va continua poliloghia unor impostori, care vociferează public despre reformă, într-o mulțime de formule sforăitoare, dar care nu au făcut nimic timp de patru ani în funcțiile lor administrativ-universitare.

Este deplorabilă generalizarea lipsei de informații, care dă senzația acută de instituție taciturnă și obtuză. Paginile web ale facultăților nu oferă nicio informație cu privire la eficiența conducerilor departamentelor, la modul de cheltuire a banilor, la rezultatele pe cele trei paliere majore: cercetare, predare, absolvenți. Este ca și când un văl imens și greu ar fi căzut pe un țambal dezafectat.

O parcurgere rapidă a standardelor marilor universități (nord-americane și europene) ne dezvăluie nodul gordian al problemelor. Pentru argumentația de față este relevant un concept major, integrat în toate ghidurile de conduită, acela de „administrație transparentă”. Ce înseamnă transparența administrativă? Onestitatea tuturor angajaților aflați în funcții decizionale, punerea la dispoziție a tuturor informațiilor privitoare la cheltuieli și distribuirea resurselor, transparența proceselor decizionale, respectarea legislației în domeniu, impunerea unor standarde de integritate.

Încă o dată trebuie spus: Universitatea noastră este o instituție publică, prin urmare este obligatorie publicarea tuturor informațiilor despre administrarea resurselor publice. Și tocmai pentru că misiunea Universității trebuie să rămână punerea în serviciul publicului, al societății și, de ce nu, al națiunii, trebuie să cultivăm din proprie inițiativă un spirit al deschiderii, transparenței și colaborării reale a tuturor participanților la angrenajul universitar. Sau vrem să ne întoarcem la modelul unei găști malversatoare care „face jocurile” în beneficiu propriu, cu dispreț față de colegi și față de comunitatea în sens larg?

Adauga comentariu