Starea Universității (I) Despre boala cercetătorilor din turnul de fildeș.

Universitatea Babeș-Bolyai se pregătește de alegerile pentru ocuparea onorantului fotoliu de Rector. În calitate de membru al corpului profesoral al acestei instituții prestigioase consider că o dezbatere publică mai largă, o campanie electorală transparentă și un dialog rațional și onest despre viitorul acestei Universități sunt obligatorii. UBB trebuie să fie un model național și în ceea ce privește stilul organizațional. Dacă alte universităti au organizat alegeri „tacite”, fără prea multă vâlvă și aproape pe ascuns, Universitatea noastră trebuie să demonstreze ce înseamnă dialog colegial și schimb de idei între intelectuali. Fără a avea vreun interes electoral, propun ca o primă temă de dezbatere una dintre problemele majora ale învățământului românesc contemporan, care afectează UBB, respectiv vizibilitatea și relevanța internațională din punctul de vedere al cercetării.

 

Chiar dacă serviciul de comunicare al Universității Babeș-Bolyai a anunțat triumfal intrarea Universității noastre în tot felul de topuri, de la „Best Global” latriumfala pătrundere în „topul BRICS”, realitatea este aceea că suntem în continuare pe poziții mediocre la nivel internațional. Același „birou de glorificare” a UBB a anunțat și că suntem în World University Rankings, clamând că am ajuns „prima universitate din România în top 500+”. De fapt, a fost vorba de categoria 501-600, dar oricum ne putem mândri că suntem „peste” Universitatea din Iași sau cea din București. Adevărul crud este dat de indicatori, nu de „public relations”; iar indicatorii sunt lamentabili: 32,1 la citări, 35,4 la perspective internaționale și un catastrofal 12,5 la cercetare.

Ce să mai vorbim de clasificările cu adevărat relevante. În topul QS World University Rankings (vezi AICI) universitatea noastră este în seria 700, după Universitatea din București. CWUR (Center for World University Rankings) plasează UBB pe locul 987 pentru 2015 (după București, care este pe locul 986). Nici măcar în Shanghai Ranking, unde în 2013 și 2014 am avut studiile matematice pe pozițiile 100-200, nu mai figurăm în 2015.

Evident, motivul e catastrofa națională din învățământ, nu neapărat responsabilitatea administrației actuale. Așa cum bine au sesizat rectorii din consorțiul „Universitaria”, trebuie să facem lobby pentru a obține cei 6% constituționali din PIB dirijați către învățământ. Dar lipsa unui proiect coerent și direcționat pentru îmbunătățirea situației cercetării rămâne o realitate. Indicatorii despre care vorbim nu sunt un secret, atingerea standardelor poate fi stimulată chiar și cu resursele existente.

Avem trei paliere explicite: publicarea cercetării (edituri internaționale, reviste internaționale, conferințe internaționale), citarea cercetării (factor de influență internațional) și perspectiva internațională (atât cadre didactice, cât și absolvenți). Ele trebuie să devină obligatorii, nu opționale.

În urmă cu patru ani am lansat platforma UBB2020 (vezi AICI), care propunea o viziune pe termen lung pentru viitorul Universității noastre. Acolo susțineam ideea unei Universități flexibile, orientate spre cercetare, digitalizare și internaționalizare, care să fie un model pentru societatea românească și pentru sistemul de învățământ autohton. Nu pot decât să susțin în continuare această perspectivă, pentru că în continuare pericolele și slăbiciunile cu care ne confruntăm sunt localismul și provincialismul, lipsa de vizibilitate și incoerența pe palierul cercetării. Toate acestea sunt manifestate printr-o acută lipsă de vizibilitate internațională.

După cum spuneam în manifestul din 2011, ar fi ridicol să ne comparăm cu universități precum Harvard sau Berkeley, ori cu Oxford sau Cambridge.

Nivelul nostru de succes academic și de relevanță în cercetare poate fi evaluat raportându-ne la universitățile din țările aflate în jurul nostru.

Conform datelor disponibile (vezi AICI ) indicatorii noștri de performanță în cercetare sunt sub cei ai Universității din Varșovia (cotată 300-350 în World University Rankings) și ai Universității Caroline din Praga. Citările polonezilor au indexul 70, iar deschiderea internațională 41,6; în timp ce în Cehia indexul este aproximativ 50 pentru ambii indicatori. Sigur, Harvard are index de citare 98,6 și un index de predare/ învățare de 92,2. Dar e clar că Universitatea noastră, care „conduce” la nivel național, nu a reușit să depășească niște limite locale. De aceea, cred în continuare că obiectivul principal al UBB pentru următorul deceniu trebuie să fie intrarea în top 300-400 la nivel internațional.

Pentru aceasta, devine obligatoriu să generalizăm principiul internaționalizării în toate standardele de calitate fundamentale, dar în principal în ceea ce privește cercetarea. Aceasta este prioritatea absolută dacă vrem să ieșim din provincialism și irelevanță. E clar că publicarea la edituri internaționale, relevanța cercetării prin citare ori indexarea în principalele baze de date internaționale, raportate la numărul de angajați performanți ai UBB nu poate să ne mulțumească.

Aceste obiective nu pot fi realizate fără asumarea vechiului principiu academic universal valabil: "Publică sau dispari!”. Este obligatoriu să orientăm profesorii din universitate spre vizibilitate dincolo de „turnul de fildeș” al revistelor locale și ne-indexate. Regula trebuie să fie „zero toleranță” față de așa-zișii universitari care nu au nicio publicație anuală, „zero toleranță” față de pseudo-cercetătorii al căror index de cercetare este tot zero, „zero toleranță” față de acel dolce far niente care s-a generalizat prin departamentele unei Universități care se hrănește din prestigiul unei mici categorii.

În plus, calitatea personalului didactic al UBB, în contextul de-credibilizării generalizate a personalului didactic în sistemul românesc de învățământ reprezintă principala provocare a prezentului. Nu putem aștepta să ne ofere soluții ministerul sau cine știe ce altă instituție din exterior. Noi trebuie să arătăm care sunt standardele de calitate.

Avem nevoie de centre de cercetare relevante în domenii relevante, în zone interdisciplinare și mai ales în studii de ultimă oră cum sunt genetica și bioetica, sistemele politice contemporane sau noile modele economice, tehnologiile de ultimă oră și industriile creative. Desigur că, dacă ne gândim că UCLA are un buget de 1 miliard de dolari anual și peste 350 de centre de cercetare, laboratoare și institute de cercetare nu ne mai vine să facem nimic. Dar în condițiile în care și UBB are 58 de „centre de cercetare”, acestea ar trebui să aibă un randament de cel puțin 25% față de cele internaționale. Eficientizarea și recompensarea celor care fac deja calitate internațională nu este doar necesară, ea trebuie să fie o practică normală.

Desigur că fără participarea activă la dialogul internațional toate acestea sunt vorbe goale și instituții ale formelor fără fond. În condițiile în care nu există un buget de cercetare alocat special pentru fiecare cadru didactic nu se poate genera valoare academică. Fără bani nu se poate face cercetare. Nu poți participa la conferințe, nu poți să îți finanțezi nici măcar un minim de particparea internațională.

Pentru aceasta, ar trebui să alocăm rapid cel puțin 500 de euro pentru fiecare cadru didactic al UBB – din fonduri extrabugetare dacă este nevoie; ceea ce înseamnă că, înmulțit cu 1300 de cadre didactice, am avea nevoie de un fond de 650.000 de euro anual. Aceste fonduri ar trebui scoase la concurs, pe criterii bine stabilite, pentru ca cercetătorii din UBB să participe la cel puțin o conferință internațională pe an, să publice cel puțin un articol indexat în baze de date internaționale. Nu e ca și când resursele acestea nu ar exista. De fapt, conform raportului rectorului, numai în 2014 regia reținută din fondurile internaționale și naționale atrase de către cadrele didactice ale UBB a fost de peste 1 milion de lei! Aceste resurse ar trebui democratizate și ar trebui să oferim tuturor membrilor corpului didactic și de cercetare acces la fonduri.

În plus, performanța în cercetare nu este posibilă fără studenți performanți, care să fie orientați spre creativitate în cercetare și să facă parte din centre de perfomanță cât mai rapid. Aceasta presune nu doar să avem studenți remarcabili la nivel masteral și doctoral, dar și să oferim proiecte de cercetare adecvate. Și aici o competiție de proiecte, prin ofertarea unor bugete distincte, ar reprezenta soluția ieșirii din osificarea unor programe redundante. În final, calitatea studentilor trebuie să fie evidentă pe piața muncii. Nu în ultimul ar trebui să facem din Universitate o parte integrantă a dezvoltării orașului, ceea ce înseamnă promovarea și transformarea Clujului într-un „oraș inteligent”.

În concluzie, Universitatea noastră trebuie să fie vizibilă național și mai ales internațional în toate câmpurile de predare existente și să demonstreze abilitatea de a genera un plus de creativitate, să aducă inovație în toate domeniile, să reprezinte vârful de calitate și profesionalism. Pentru toate acestea trebuie să generăm un mediu academic care să stimuleze cercetarea și inovarea, care să descurajeze indolența și incompetența.

Adauga comentariu