Stăm în casă, dar nu suntem nici infractori, nici deținuți, să luăm lumină de la Administrația Penitenciarelor!

Administrația Națională a Penitenciarelor, în loc să se rezume la a-și face exemplar datoria, administrând penitenciarele, a simțit nevoia de a realiza o campanie adresată nu deținuților, a căror penitență o administrează, ci oamenilor liberi, nouă, tuturor, celor care în aceste zile stăm acasă nu pentru că am fi arestați la domiciliu în urma unei infracțiuni, ci fără vreo vină, pentru că acestea sunt regulile impuse de către autorități pe timpul stării de urgență, pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

Oamenii liberi, fără condamnări, dosare și fapte penale, nu au de ce să ia lumină de la deținuți și nu au de ce să asculte îndemnuri de la gardieni. Cu tot respectul față de conducerea și angajații ANP! Nu îi blamăm nici pe cei încarcerați, dar nici nu îi luăm de exemplu și nu avem niciun motiv să ne aplecăm urechea la sfaturile sau la îndemnurile lor, în nicio privință. Cu atât mai puțin într-o chestiune cu specific medical.

Priviți clipul realizat de Administrația Națională a Penitenciarelor și apoi îl comentăm:

Din start, vedem clădirile unei închisori. Suntem introduși astfel în atmosferă. Peste imaginea panoramică a pușcăriei tronează mare îndemnul: STAȚI ÎN CASĂ! Casa este asimilată, astfel, subliminal, ideii de închisoare?

Urmează imagini cu ghetele unei polițiste, călcând apăsat în curtea penitenciarului. „Poliția penitenciară”, înscrisul de pe spatele jachetei, este pus în evidență în cadru, pe un fond muzical alert.

Imediat apare în clip un deținut cu mască chirurgicală pe față, bine făcut, care ni se prezintă, pe un ton motivațional, ca la TEDx:

„Bună ziua! Sunt deținut în cadrul Penitenciarului Rahova de aproximativ 2 ani! Știu că vă e greu, dar ce trăiți dumneavoastră acuma, este valabil în toată lumea! Fiți puternici, stați în casă și totul va fi bine!”

Ce să înțelegem din această alocuțiune? „Ce vrea să spună autorul?” Că deținutul cu vechime de 2 ani ne înțelege greul pe care-l ducem noi de doar câteva săptămâni, dar să nu ne mai smiorcăim și plângem, să fim bărbați, ce naiba?! (Chiar și femeile!) Și totul va fi bine? Pe ce se bazează deținutul, când face această afirmație? Pe experiența sa de doi ani de detenție?

Urmează heblu (întuneric), apoi imaginea unor geamuri cu gratii. De după ele apare un alt deținut tânăr, care adoptă o poziție de gânditor, îmbrățișând gratiile de la geam:

„Bună, tuturor! Sunt Florin! Sunt în Centrul Educativ Buziaș, cam de vreun an! Așa cum rezistăm și noi aici, așa puteți rezista și voi câteva zile sau săptămâni! Vă rugăm, nu zădărniciți eforturile autorităților! Stați acasă!”, își încheie Florin cuvântarea, pe un ton șmecheresc și cu gesturi din degete, de erou de film.

Bună, Florin! Și eu sunt tot Florin! În poza de mai sus eram pe Aeroportul din Cluj, în avion, cam acum un an, când eram liber să ies din casă, pentru că nu săvârșisem nicio infracțiune! Nici de atunci nu am făcut nimic penal, dar stau închis în casă, cam de vreo lună! Respect ordonanțele militare, în contextul pandemiei de coronavirus. Le înțeleg rostul.

Te înțeleg și pe tine.  Dar, tu nu „reziști” acolo, tu ești internat într-un centru de reeducare, pentru că ai săvârșit fapte penale. Eu „rezist”, stau izolat în casă, un fel de „arest” la domiciliu, fără să fi încălcat vreo lege. Eu rezist acasă pentru că respect legea, tu reziști la Centrul Educativ Buziaș pentru că ai încălcat-o. Asta este diferența dintre noi.

Așa că, stau acasă, dar izolarea noastră socială și penitența pe care amândoi o suferim, nu se pot compara.

Nu e vina ta că ai făcut această comparație neinspirată, ci a celor care au regizat clipul video în care și tu apari, a celor care ar fi trebuit să realizeze că populația liberă a țării nu are nevoie să fie educată prin zicerile angajaților și internaților de la Centrul Educativ Buziaș (Centrul Educativ Buziaș este destinat resocializării minorilor și tinerilor, care au săvârşit fapte penale şi cărora li s-a aplicat măsura educativă a internării într-un centru de reeducare).

Îți doresc eliberare grabnică, nu te blamez, dar autoritățile nu trebuiau să te pună să ne adresezi rugăminți și nu era cazul să te filmeze în gratiile geamului, oferindu-ni-te drept exemplu.

După comparația neinspirată a lui Florin, în clip urmează iarăși heblu. Apoi, cadrul este strâns pe imaginea unei chiuvete, în care un deținut își spală mâinile. Se spală și pe față. Suntem, astfel, educați și noi, bineînțeles.

„Lipsa de libertate este destul de greu de suportat! Vă înțelegem foarte bine! Este greu! Este greu atât pentru noi, cât și pentru dumneavoastră! Stați în casă! Așa veți evita să ajungeți alături de noi!”, ne îndeamnă tânărul, probabil un alt deținut.

Ce să înțelegem prin: „Stați în casă! Așa veți evita să ajungeți alături de noi!”? E o amenințare voalată, venită din partea Administrației Penitenciarelor, adică a autorităților statului, care au realizat clipul și care, evident, prin promovarea sa, își asumă mesajele deținuților care apar în el?

Sau, să (sub)înțelegem că, stând în casă, nu o să ajungem la pușcărie, unde am fi ajuns altfel, ieșind pe stradă și săvârșind infracțiuni de drept comun?

Sau cum, mai exact, evităm să ajungem la închisoare, stând în casă?

Clipul continuă cu un alt deținut, care se plânge de faptul că cei privați de libertate nu pot fi cu familiile lor, nici nu pot primi vizite, se pot auzi doar la telefon. Nu le este ușor, dar au înțeles că așa nu se îmbolnăvesc unii pe alții. Ne îndeamnă să fim tari: „Mai e puțin și trece!”

Urmează imaginea unui alt tânăr, filmat de după gratii. Câmpuri verzi în plan îndepărtat. Apoi, apare medicul penitenciarului, care ne îndeamnă să stăm acasă. În sfârșit, un specialist avizat să ne transmită îndemnuri de acest fel! Medicul intervine doar la minutul 2, adică la jumătatea clipului. Se pare că Administrația Penitenciarelor a considerat că e mai importantă opinia celor privați de libertate, din moment ce îndemnurile lor au avut întâietate.

Clipul continuă cu un colaj de îndemnuri și de cugetări medicale venite din partea celor cazați în facilitățile Administrației Penitenciarelor. Tinerii ne explică de ce este important să fim uniți, să respectăm cerințele autorităților, ne înțeleg greul și ne vorbesc despre panica și deznădejdea, care nu aduc nimic bun.

Diferența dintre noi și ei este că noi nu primim cazare și mâncare într-un sistem instituționalizat, noi avem grija zilei de mâine, a plății facturilor și a coșului alimentar zilnic. Noi, dacă nu ne câștigăm banii prin muncă, riscăm să murim de foame. Nu ne dă nimeni pe gratis nimic! De aici și deznădejdea, care nu aduce nimic bun, dar care este adusă de incertitudinea economică ce planează asupra oamenilor liberi.

Urmează și cuvântarea unui angajat al Administrației Penitenciarelor, posibil un gardian, care ne vorbește grav, în timp ce traversează un hol auster:

„Noi trebuie să ne facem datoria! Datoria ta este să stai în casă! În felul acesta, va fi bine și pentru tine, și pentru noi!”

Un alt polițist de penitenciar ne zice, pe un ton autoritar, în timp ce încuie teatral o celulă:

„Pe ei îi protejăm noi! Voi protejați-i pe ceilalți! Stați acasă!”

De stat, noi stăm, dar...

Datoria celor de la Administrația Penitenciarelor este să administreze penitenciarele, iar România nu a devenit un penitenciar, în ciuda măsurilor de izolare socială adoptate de către autorități pentru prevenirea răspândirii infecției cu coronavirus.

Oamenii liberi nu au nevoie de educația primită din partea polițiștilor și gardienilor din penitenciare, nici de îndemnurile deținuților, pe care nu îi blamăm, dar pe care nu îi putem considera nici exemple demne de urmat.

Preferăm să ascultăm recomandări venite din partea autorităților competente în ceea ce privește gestionarea actualei pandemii: specialiști din cadrul Ministerului Sănătății, Educației, Departamentului pentru Situații de Urgență, medici ș.a., respectăm măsurile cuprinse în Ordonanțele Militare, fără îndemnuri de la gardieni și deținuți.

Administrația Națională a Penitenciarelor are, în momentul de față, o altă treabă de făcut (nicidecum cea de a (re)educa oamenii neîncarcerați), are o responsabilitate importantă față de penitenciarele pe care le administrează, față de deținuții cărora trebuie să le protejeze sănătatea.

România nu este un penitenciar, iar raza de competență și de discurs public a Administrației Penitenciarelor ar trebui să se oprească la poarta penitenciarelor. Pe timp de pandemie, de carantină și de izolare, gardienii și deținuții nu sunt totuși vectorii de imagine adecvați sau necesari pentru liniștirea și sfătuirea populației. Din contra!

Românii conștienți de perspectiva unei lungi izolări la domiciliu ar putea să se simtă mai degrabă iritați și jigniți de aceste îndemnuri venite din penitenciare, decât educați! Stăm în casă, dar nu suntem nici infractori, nici deținuți! Vă respectăm, respectăm măsurile, dar tratați-ne și voi cu respect!

Adauga comentariu