Spitalul Județean Cluj reacționează în cazul mizeriei de la Chirurgie II: deși s-au făcut investiții, condițiile vor deveni umane în următorii 4 ani

După imaginile oribile din Secția Chirurgie II din cadrul Spitalului Județean de Urgență Cluj, surprinse de către deputatul clujean Emanuel Ungureanu, conducerea unității sanitare a reacționat, oferind o serie de explicații în privința fondurilor investite în aparatură medicală și infrastructura spitalicească. Culmea, contrar tuturor acestor sponsorizări constante, menționate de către conducerea spitalului, aflăm că paturile care colcăie de infecții au fost schimbate treptat, fiind dobândite mai mult pe seama donațiilor, iar managementul abia își propune „ca în următorii patru ani” să fie schimbat complet mobilierul, de la paturi la noptiere, astfel încât condițiile să devină umane. 

Cu regret, reprezentanții Spitalului Județean Cluj nu suflă o vorbă despre cazul aparținătoarei al cărei tată ar fi murit cu zile din cauza infecțiilor intraspitalicești dobândite pe parcursul internării, caz semnalat de altfel de Emanuel Ungureanu. 

CITEȘTE ȘIUngureanu: „Chirurgie II, un infern al MIZERIEI și IADUL infecțiilor nosocomiale” VIDEO

Redăm în cele ce urmează poziția oficială a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj în privința gravelor nereguli semnalate recent în Secția Chirurgie II:

„Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca a investit, în ultimii doi ani, 1.367.690 lei în Compartimentul ATI Chirurgie Generală II – compartiment care a fost dat în folosinţă acum două săptămâni. 

Fondurile alocate provin de la Consiliul Local, Consiliul Judeţean, Banca Mondială, dar şi din veniturile proprii ale spitalului. S-au achiziţionat monitoare pentru funcţii vitale, ventilatoare, ecografe şi paturi de terapie intensivă.

De asemenea, în acest an, s-au modernizat şi dotat cu aparatură medicală ambulatoriile ORL, Chirurgie Generală II şi Chirurgie Vasculară.

Valoarea lucrărilor de modernizare s-a ridicat la peste 1.000.000 lei.

Îngrijirea pacientului critic reprezintă o axă importantă în planul de dezvoltare a serviciilor medicale oferite de spital.

De aceea, investiţiile din ultimii cinci ani au vizat oferirea unui diagnostic precis şi rapid, precum şi optimizarea condiţiilor hoteliere – cel mai bun exemplu în acest sens este investiţia din 2018, în modernizarea bucătăriei spitalului şi implementarea noului sistem de servire a mesei pentru pacienţi.

Cu peste 1500 paturi, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca este unul dintre cele mai mari spitale din România. Paturile de terapie intensivă au fost înlocuite prioritar.

Paturile din saloane au fost înlocuite treptat anii trecuţi, fie prin donaţii sau prin achiziţionarea unor paturi şi saltele noi. În prezent, spitalul desfăşoară o licitaţie pentru paturi, saltele şi noptiere, în valoare de 40.000.000 lei (cu TVA). 

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 12 decembrie 2019. Ne propunem ca în următorii patru ani să schimbăm toate paturile, saltelele şi noptierele din toate secţiile spitalului”, au precizat reprezentanții SCJU Cluj.

Din păcate, sănătatea rămâne una dintre cele mai subfinanțate domenii vitale din municipiul Cluj-Napoca, altfel nu pot fi explicate gravele derapaje prin care pacientul se regăsește la mijlocul listei în grila de priorități a managementului, în care investițiile sunt prioritizate după ureche, iar cel mai mare spital clujean abia se pregătește să ofere condiții umane pacienților internați.

Situația gravă a infecțiilor nosocomiale nici măcar nu este atinsă în reacția oficială a conducerii acestui spital, fiind neglijată scriptic cu nonșalanță, dar și în mod efectiv, prin lipsa de transparență a cazurilor de decese cauzate de infecțiile intraspitalicești. 

CITEȘTE ȘI:  Spitalele GROAZEI: cca 80% din cazurile de malpraxis și infecții nosocomiale rămân nesancționate

Numai în luna august 2019, în Spitalul Județean Cluj au fost depistate 56 de cazuri de infecții asociate asistenței medicale, dintr-un total de cca 4500 de pacienți internați. Câți din acești pacienți infectați au murit din cauza mizeriei intraspitalicești?

Adauga comentariu