Din oras

Specialiștii Serviciului Anticoprupție îi învață pe medicii și pacienții clujeni cum să renunțe la plicuri

Medicii clujeni vor fi instruiți de către specialiștii Serviciului Anticorupție Cluj cum să nu ia mită. Aparent, medicii nu știu că poate exista și un sistem medical fără plicuri și este nevoie să vină DGA Cluj să susțină prezentări anticorupție. 

”Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca și Direcția Generală Anticorupție, prin Serviciul Județean Anticorupție Cluj au demarat un proiect în vederea conștientizării consecințelor implicării în faptele de corupție ale personalului medical. Colaborarea celor două instituții se va materializa prin prezentări anticorupție pentru personalul spitalului, susținute de specialiști ai Serviciul Județean Anticorupție Cluj și prin furnizarea de materiale informative pacienților, referitoare la consecințele negative ale faptelor de corupție. Parteneriatul se derulează în perioada ianuarie 2020-octombrie 2020. În mod concret, în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse, personalul medical și pacienții spitalului vor fi informați în legătură cu beneficiile unui sistem anti-mită și efectele pozitive pe termen mediu și lung în furnizarea serviciilor către pacienți”; transmite Spitalul Județean Cluj.

Acest parteneriat îi vizează și pe pacienți. Aceștia vor fi încurajați să renunțe la obiceiurile adânc împământenite de a oferi bani cadrelor medicale. Pliantele oferite pacienților le explică faptul că și cei care oferă mită sunt pasibili de închisoare, nu doar cei care iau. 

„Ne dorim ca, atunci când pășesc în spitalul nostru, pacienții să fie pe deplin încredințați că actul medical de care urmează să beneficieze este profesionist, iar calitatea acestuia nu este condiţionată”, a declarat Petru Șușca, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

Cu alte cuvinte, pacienții Spitalului Județean pot acum să stea liniștiți deoarece medicii sunt instruiți, ei primesc pliante, iar plicurile vor dispărea în totalitate din spitale. Dacă era nevoie doar de intervenția celor de la anticorupție pentru ca problema mitei să dispară, de ce nu a fost derulat un astfel de parteneriat mult mai devereme?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *