Somerii de la Mechel pot primi 15.000 de euro daca-si fac un start-up in zona

Comisia Europeana (CE) a acceptat mai multe derogari pentru proiectul combinatului social de la Campia Turzii. Seful Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Cluj, Daniel Don a explicat, pentru Ziar de Cluj, ca persoanele incluse in proiect vor putea sa primeasca 15.000 de euro pentru un start-up viabil, pe modelul Nokia. Angajatorii care ofera un loc de munca unui somer de la Mechel pot primi, tot in baza derogarii, 5.000 de euro.

Somerii de la Mechel, inclusi in proiectul combinatului social, pot primi fiecare 15.000 de euro, bani europeni, daca depun, la AJOFM Cluj, un proiect de business sustenabil. Finantarea se poate face din celelalte etape ale proiectului, gratie unei serii de derogari acceptate de Comisia Europeana.

“Persoanele incluse in proiect vor putea primi 15 mii de euro, pentru a-si crea un business, daca vor demonstra ca au un proiect sustenabil. (…)15 mii de euro nu e mult pentru Romania, pentru ca omul, daca trebuie sa-si cumpere o duba, tot atat il costa si aici, ca si in Germania. Ca atare, ne-a fost aprobata suma de 15 mii de euro. (…) Trebuie sa ne demonstreze ca ceea ce el isi propune sa dezvolte are contacte serioase si va putea prezenta contracte de desfacere pe produsul respectiv. (…) Poate fi vorba de un SRL sau de crearea PFA. Putem da si la PFA. Nu conteaza ca-ti faci SRL sau PFA. Suma maxima pe care pot s-o acceseze este de 15 mii de euro de persoana”, a explicat, pentru Ziar de Cluj, directorul AJOFM Cluj, Daniel Don.

Metodologia pentru acceptarea start-up-urilor de la Campia Turzii va fi aproximativ aceeasi cu cea de la Nokia, cand 63 de clujeni au primit finantare de 1.800 de euro fiecare pentru a-si crea un business.

“In felul asta dam o transparenta mai mare. Daca tu ai o idee buna si ai o desfacere pe care ti-o gasesti, nu am nimic impotriva sa te finantez”, a punctat Don.

Oamenii vor avea mai multe optiuni, daca nu doresc sa intre in intreprinderea sociala sau daca nu doresc nici sa-si inceapa un business. In total, au fost acceptate 4 criterii in plus.

“Avem, pentru ei, in total, 4 criterii in plus aprobate de catre Comisie: agentul economic care vrea sa-i angajeze, primeste 5.000 de euro, daca el vrea sa-si deschida o afacere primeste 15.000 de euro, daca ei se aduna si au o idee, putem finanta grupul cu conditia ca acesta sa nu depaseasca 9 persoane, sau ideea cu intreprinderea sociala si ei sunt de acord sa acceseze ce le-am gasit noi”, a continuat Don.

Pentru asta, cei 1.000 de someri inclusi in proiectul combinatului social vor fi invitati, in perioada urmatoare, la AJOFM Cluj pentru a li se transmite noutatile.

Adauga comentariu