Nu ştiu de unde au tras concluzia slujbaşii statului că legea GDPR a fost făcută pentru ca jurnaliştii să nu mai poată să scrie ce funcţii deţin, din ce familii care au acaparat instituţii şi regii ale statului provin, ce pile, cunoştinţe şi relaţii au?
Că, dacă scrii unde lucrează un slujbaş al statului care a călcat pe bec şi ce relaţii de familie îi dau tupeul, i-ai lezat dreptul la „gedepere”.
Sau, mai grav pentru o democraţie clădită pe cadavrele a 1000 de români şi sângele vărsat de alţi 3000 în stradă, nu ştiu cine le-a băgat în cap că articolele de lege şi prevederile Constituţionale sunt ca „tromful” la jocul de „fircăi” şi că, dacă vii cu o prevedere mai tare şi mai mare, aia o anulează pe cealaltă…
Şi-atunci „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public”, care „SUNT INVIOLABILE” (Articolul 30, paragraful 1 din Constituţia României), s-ar poticni, ca de un ciot şi ar fi anulate de paragraful 6: „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.
„Nu poate” – în condiţiile în care cel intrat în pana jurnalistului are „demnitatea” să nu calce pe becul legilor, al prevederilor legale şi morale, are „onoarea” de a nu se folosi în interes personal de funcţia pe care o deţine, sau prevalându-se de funcţiile deţinute de terţi din familie, de pile, cunoştinţe şi relaţii.
Da, au dreptul la viaţă particulară, dar nu făcându-şi mendrele pe bani publici. Da, au dreptul la imagine, dar nu terfelind imaginea meseriei pe care şi-au ales-o, nemânjindu-şi-o prin lipsă de înţelegere a ceea ce li se permite să facă în spaţiul public îmbrăcaţi în „uniforma” meseriei, crezând că aceasta (plus pilele familiale, cunoştinţele şi relaţiile) le permit să fie deasupra celor cărora ar trebui să le fie exemplu.
Tot ce am descris mai sus au denumiri şi definiţii în Codul Penal (chestii cu foloase necuvenite pentru sine şi alţii, abuz în serviciu, abuz în funcţie, furt, delapidarea banului public şamd), nu pot fi invocate în sprijinul unui „drept” care să „taie” inviolabilitatea dreptului libertăţii de exprimare în descrierea unui abuz. Indiferent de cât de insignifiant consideră unii că ar fi acel abuz.
Pe poliţistul local al municipiului Cluj-Napoca, Cristian Boca, l-am prins parcând ilegal, ca un miliţian. Că aşa a considerat el că îşi apără „dreptul la imagine, onoare şi viaţă personală”, parcând unde l-a tăiat pe el necesitatea parcării. Aşa că l-am dat la rubrica VÂNĂTORI DE NESIMŢIRE a Ziar de Cluj, după ce, în prealabil, am cerut ajutor pe Facebook pentru identificarea „nesimţitului”.
Trei persoane diferite mi-au confirmat că este vorba despre un poliţist local, care are soţie procuror şi socru fost poliţist.
Ei, soţia poliţistului local, care ABUZEAZĂ de funcţia şi uniforma sa cel puţin în cazul dat „la gazetă”, este procuror DNA – ceea ce, din experienţa mea de 30 de ani de jurnalism, cam explică tupeul personajului. Bănuiesc că procurorul şi-a învăţat soţul să se dea lovit în „demnitate”, „onoare” şi „viaţă personală” pe motive de „gedepere” şi să facă o plângere la poliţie.
Urmând ca mai apoi, în cazul în care se lasă cu o amendă contravenţională către ziar, să-şi exprime de pe bază de poziţie dominantă (precedent) şi pretenţiile într-un proces civil (că, „uitaţi, onorată instanţă, şi poliţia i-a găsit vinovaţi”).
Ştiu, sună a proces de intenţie, dar justiţia clujeană urăşte jurnaliştii, în special pe cei cu gura bogată. La fel şi poliţiştii – poate vă mai amintiţi de acel miliţian care-mi zicea mie, ca denunţător al unor fapte penale, că două lucruri urăşte: „jurnaliştii şi taximetriştii în trafic”. Cât despre procurori, mai ales cei din DNA Cluj, numai eu ştiu de câte ori am scris că dorm în papuci în faţa codrului penal în care s-au transformat bugetele Clujului. Încârlândâcul de „şogorisme” din interiorul instituţiilor care se ocupă de Lege în Cluj este arhicunoscut – aşa că nu-mi permit să tac, lăsându-i să interpreteze drept încălcare a legii descrierea unui abuz comis de către unii dintre ai lor. Prea mulţi, din păcate.
Deci, soţilor Boca le-am încălcat GDPR-ul.
Le-am lezat GDPR-ul că am scris că el, poliţist local, ar trebui să fie primul care să dea exemplu şi sa nu parcheze ilegal, ABUZÂND DE FUNCŢIE ŞI STATUTUL social-familial. Le-am încălcat GDPR-ul că am scris că mai mult ca sigur tupeul în atitudinea faţă de restul populimii i-l întăreşte şi meseria soţiei. Am mai văzuit şi scris despre astfel de cazuri „de castă”.
Ce vreau să zic, în afară de a-l cita pe Jaroslav Hasek: “ce obraznice sunt curvele pe aici”, e despre cam câtă „carte” se ştie în zona noilor legi printre slujbaşii care muncesc cu legea ai poporului. Cum cred ei că pot invoca GDPR în favoarea lor de slujbaşi publici.
Apoi să vă zic despre tupeul cu care mi-au solicitat, prin intermediul Poliţiei, să le cer scuze public că am scris că, slujbaşul statului în uniformă şi plătit să fie un exemplu, parchează ilegal. În 30 de ani de jurnalism am văzut suficientă suficienţă şi obrăznicie printre slujbaşii publici – dar asta m-a lăsat şi pe mine cu falca căzută.
Că sunt siderat cum s-a pus problema în discuţie: că de ce nu am sesizat la poliţie fapta, în loc să îmi fac meseria de jurnalist. Că puteam să nu fiu atât de dur în limbaj, deşi scrie mare pe rubrică „pamflet” şi tocmai duritatea limbajului a fost cea care a corectat genul acesta de apucături necivice descrise timp de patru ani în rubrica „Vânători de nesimţire”.
Sunt siderat că se pune în discuţie INVIOLABILITATEA dreptului la liberă exprimare, în contrapartidă cu un „drept la imagine” pe care prin acţiunea descrisă în ziar individul şi l-a anulat. „Onoarea”, care s-a demonstrat că nu există, ar bate dreptul la opinie.
Motiv pentru care Ziar de Cluj va depune un denunţ penal pentru abuz în serviciu impotriva „poliţianului” Boca. Să vedem ce au de zis şi colegii soţiei, procurorii.
Şi, gata!