Din oras

Situațiile de urgență, gestionate mai eficient la Cluj: dispecerat integrat care reunește Ambulanța, Pompierii, SMURD, STS, Poliția și Jandarmeria

Un dispeceratul Integrat care reuneștere reprezentanți ai principalelor instituții cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență urmează să devină pe deplin funcțional, în cel mai scurt timp, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

În acest scop, Consiliul Județean Cluj a alocat pentru anul 2020 suma de 250.000 de lei, fonduri necesare în vederea dotării dispeceratului cu aparatură informatică de ultimă generație.

“Banii pe care i-am alocat din bugetul propriu vor contribui, cu siguranță, la asigurarea unui plus de eficiență în acele situații care presupun o intervenție promptă și concertată a ISU și a celorlalte instituții angrenate. Devenit pe deplin funcțional, dispeceratul integrat va contribui esențial la reușita multor misiuni complexe și la salvarea vieții și a bunurilor a numeroși clujeni”, transmite Consiliul Județean Cluj.

Principalul avantaj al Dispeceratului Integrat este acela că reunește, în aceeași locație, reprezentanți ai principalelor instituții cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, respectiv ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, atât pe componenta de pompieri cât și pe cea de S.M.U.R.D., ai Serviciului Județean de Ambulanță, Inspectoratului Județean de Poliție, Jandarmeriei, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Poliției Locale. În acest fel, se scurtează considerabil timpul de reacţie la alertă, autorităţile reușind să intervină într-un timp mult mai scurt.

Șeful ISU Cluj, Ioan Moldovan, a declarat că în acest moment dispeceratul este finalizat în proporție de 70%. Banii primiți urmează să fie folosiți pentru dotările pe partea de informatică. Acesta este cel de-al treilea dispecerat de acest fel din țară, după cel de la Mureș și de la Hunedoara. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *