Uncategorized

Serialul “Chef cu pensionari” continua. In acest episod, dans cu Horea Uioreanu

Dupa succesul fulminant pe care primarul Emil Boc l-a avut la petrecerea pentru pensionari de la Grand Hotel Napoca, presedintele Consiliului Judetean Cluj a socotit ca e musai sa puna si el de un party si mai bengos. Zis si facut, in cateva zile totul a fost gata. Drept urmare, la Univers T a fost joi seara un chef de pomina.

Sezonul de distractii pentru oameni de varsta senectutii a inceput in forta la Cluj. Nu mai apuca oamenii sa respire dupa un chef monstru, sa isi puna hainele de sarbatoare la naftalina, sa isi mai masoare o data tensiunea si glicemia, ca iar e party cu politicieni si nu se face sa lipsesti. Ca un crai din povesti, Horea Uioreanu a jucat si a chiuit in mijlocul invitatilor si nu s-a dat inapoi sa le danseze pe intrecute pe frumoasele cu parul sur si sclipitoare costume visinii. Asa cum a facut si Boc, de nu mai poti deschide un site de stiri fara sa dai de o poza cu el, galant, tinand de talie cate o doamna.

Cu siguranta, azi e o zi grea pentru cei care au avut privilegiul sa participe la eleganta sindrofie de la Univers T, insa au si ei o consolare: macar nu a fost pe banii nimanui, ca doar stim cu totii ca statul nu-i persoana. Si Valentin Lungu, seful Univers T, le trece „pe protocol”. Ca de aia a ajuns un papagal politic in functie de manajer, sa serveasca mumos partidul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *