In vizor

Seria de filme „Răzbunarea țigăncii” de regizorul Adrian Munteanu, difuzate pe NCN vineri și sâmbătă de la ora 21

Televiziunea NCN va difuza vineri, 5 ianuarie (prima parte), de la ora 21:00 și sâmbătă, 6 ianuarie (a doua parte) de la ora 21:00 seria de producții cinematografice ,,Răzbunarea țigăncii”, în regia lui Adrian Munteanu, unde, pe lângă actori consacrați, precum Elena Ivanca, veți putea să-l urmăriți jucând și pe Mihai Seplecan- fostul președinte al Consiliului Județean Cluj.

Sinopsis prima parte ,,Răzbunarea țigăncii: pălăria fatală și nazistul”

Undeva la marginea zidului vechii cetăți, o țigancă florăreasă, desigur vrăjitoare, are o viziune apocaliptică: nu peste mult timp, mii și mii de țigani din Ungaria și România vor fi uciși sau deportați. Se hotărăște să-și foloseacă degrabă puterile supranaturale.

Sinopsis a doua parte ,,Răzbunarea ţigăncii II: pălăria fatală şi Horthy”

Cluj, 11 septembrie 1940. Nu s-a uscat încă bine pe caldarâmul Pieţei Unirii balega calului alb (de fapt sur, istoric vorbind) pe care amiralul Horthy, conducătorul Ungariei fasciste, a intrat triumfal în Cluj, capitala Transilvaniei de Nord (n.a.: pentru tineri…), primită cadou de la prietenul său Hitler, când Mary purcede în catacombele unde se afla ascunsă usiţa timpului. Ca un fapt ce-i păru atunci divers şi poate uşor bizar actriţei noastre fugare, la intrarea în gangul ce dădea în misterioasele subterane, se „ciocni” cu o femeie ciudată, venită parcă din altă epocă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *