Malgorzata Rejmer, autoarea cartii de reportaj despre Romania. Bukareszt. Kurz i krew/ Bucuresti. Praf si sange si-a descris pentru Ziar de Cluj impresiile despre tara noastra. Cartea este rodul anilor petrecuti la Bucuresti si este bestseller in Polonia. Autoarea este fascinata de filmul romanesc, de limba romana, de injuraturile neaose din Capitala si, mai nou, de Cluj. Marea sa dezamagire legata de romani este idealizarea anilor comunismului.
Scriitoarea a participat la o discutie cu publicul clujean la libraria Book Corner de pe Eroilor. Prezenta eleganta si discreta, Malgorzata poate trece oricand drept una din studentele balaie care decoreaza strazile Clujului. Vorbeste bine romana, iar opiniile sale sunt profunde si, adesea, surprinzatoare. Discursul tinerei autoare de la Book Corner a fost o adevarata pledoarie pentru calatorie, pentru Romania profunda si pentru reportajul adevarat care in Polonia a supravietuit admirabil.
Ce v-a atras sa veniti in Romania? Ce stiati despre tara noastra?
Inainte sa vin stiam de Ceausescu, imaginea lui imi era foarte clara. Stiam cine a fost si stiam si cum a murit. Venind in Bucuresti, ma gandeam ca inca mai are o influenta. Am vrut sa vad daca spiritul lui Ceausescu inca mai traieste si intuitia aceasta a mea s-a dovedit a fi justa, pentru ca mi se pare ca si acum spiritul lui Ceausescu pluteste prin Romania si isi face de cap.
Stiam cate ceva despre filmul romanesc, cunosteam filmul lui Florin Lipan “Decreteii”. Vazusem si filmele lui Cristian Mungiu, “Occident” a lui Cristi Puiu, cunosteam filmele din asa-numitul Nou val romanesc. Cunoscand aceste lucruri, am vrut sa vad cum este Bucurestiul de fapt, in ce masura incapsuleaza el romanitatea. Trebuie sa precizez aici ca cinematograful romanesc, este, probabil, cel mai bun produs de export al Romaniei in momentul de fata.
Cum ati ajuns acolo?
In 2001 am mers prima data acolo, am vrut doar sa cunosc orasul. In 2010 am decis sa imi scriu doctoratul pe tema filmului romanesc iar apoi, in 2011 am revenit in Bucuresti, de data asta cu o valiza mare de informatii si documente si material pentru pregatirea cartii. Atunci a inceput scrierea cartii. Am stat 2 ani cu pauza.
Cat v-a luat sa invatati limba romana?
Trei ani. Nu a fost foarte greu sa prind un pic de romana. Acum citesc in romana fara probleme dar imi e un pic mai dificil sa vorbesc. Imi place foarte mult limba romana, cred ca a luat tot ce e mai bun din limbile latine. Are o melodie foarte frumoasa, un ritm foarte bun si imi place foarte mult.
Cum e structurata cartea? De ce credeti ca a avut asa succes in Polonia?
Cred ca a prins pentru ca este o suita de reportaje, sau un mare reportaj, scris intr-un limbaj literar. Limbajul pe care il folosesc in care este cumva in stilul Hertei Muller. Am citit-o inainte sa ma apuc de cartea asta si o consider ca un fel de spirit al cartii. E un factor important care a influentat cartea, cred. Folosesc un astfel de limbaj liric atunci cand descriu mitul Mesterului Manole, atunci cand descriu felul in care a fost construita Casa Poporului. Folosesc un limbaj dramatic in momentul in care descriu revolutia. Am utilizat limbaje diferite in descrierea unor parti diferite din carte.
La inceput, m-am temut ca nu voi intelege Bucurestiul. Mi-am dorit ca atunci cand cititorul ajunge in anumite colturi ale orasului, sa inteleaga ce se intampla acolo. De exemplu, biserica Sfantul Gheorghe, Pasajul Latin si Lupoaica, Magheru si arhitectura totalitara din timpul lui Ceausescu, toate impreuna. E plin de repere care trebuie sa fie descifrate de vizitatori. De asta am dorit ca Bucurestiul, care pentru mine e plin de semne de intrebare, sa isi gaseasca raspunsul in carte.
De ce avut succes partea despre injuraturile romanesti?
Mi s-au parut interesante injuraturile, pentru ca descriu foarte bine anumite imagini. Sunt si terapeutice, intr-un fel. Atunci cand omul le rosteste, varsa tot raul din el si deja se simte bine. Mi s-a parut ca aceasta fantezie cu care isi fabrica injuraturile ii caracterizeaza pe romani. Romanul isi curata toata frustrarea si tot raul, toate astea ies, intr-un mod plin de fantezie si, astfel, omul se purifica. Sunt terapeutice.
Ce impresie v-a lasat Clujul?
Robert Kaplan spunea intr-o carte a sa despre Romania ca Clujul este cel mai european dintre orasele Romaniei. Intr-adevar, imi dau seama ca este adevarat. Si din punctul de vedere al vietii intelectuale si viata cafenelelor si viata oamenilor fac, intr-adevar din Cluj un oras european. La fel ca si Kaplan, pot spune ca la Cluj ma simt ca acasa. Se simte influenta vieneza, influenta austriaca si imi este foarte bine aici.
V-ati muta in Romania?
Eu imi vizualizez viata ca fiind o mare calatorie. Imi place sa plec dintr-un loc in altul, sa absorb energiiile fiecarui oras in care merg, sa ii aflu povestile. Dupa ce am acumulat un bagaj mare de emotii si povesti merg mai departe. Daca as veni in Romania nu as merge mai departe si asta nu mi s-ar potrivi. Eu sunt o persoana care calatoreste.
Cum a supravietuit reportajul crizei din Polonia?
Mi se pare ca polonezii sunt un popor foarte calator si curios. Cumva, oriunde te-ai duce, in orice colt al lumii, vei descoperi ca au trecut pe acolo niste polonezi. Cumva, cred ca asta a facut ca reportajul sa fie un gen extrem de popular si cautat in Polonia, faptul ca polonezii, prin definitie, sunt niste persoane mobile, curioase, cercetatoare, care nu stau locului. Avand niste predecesori precum Ryszard Kapuscinski e oarecum firesc ca multe persoane de varsta mea, de 30 de ani, doresc sa scrie reportaje si merg pe aceasta cale cu foarte mult entuziasm. Deci, nu e un fenomen care tine de o moda anume, ci este ceva ce se perpetueaza din generatie in generatie, automat.
Desigur, criza a afectat si presa din Polonia, dar exista si solutii. Foarte multi autori de reportaje scriu pe Internet. Practic, oamenii s-au schimbat in functie de situatie si s-au adaptat mediului. Daca pana nu demult scriau reportaje pe hartie, acum ele se scriu pe Internet. Chiar daca presa scrisa a cunoscut o oarecare decadere, reportajul nu a fost influentat. Oricat s-ar taia din paginile unei reviste, intotdeauna se va gasi in ea loc pentru reportaj.
Ce v-a dezamagit in Romania?
Raportarea romanilor la istorie si amintirea trecutului. Felul in care romanii transforma in mituri tot felul de povesti din trecut, felul in care se raporteaza la ce li s-a intamplat evreilor de aici, la Ceausescu si la alte cateva puncte sensibile din trecutul lor. Ma dezamagesc felul in care romanii privesc acum comunismul, cum vorbesc despre acea perioada. Modul in care idealizeaza si coloreaza in roz ceea ce s-a intamplat azi.
Asta nu ma indeparteaza de Romania. Inteleg ce se intampla, dar ma intreb daca nu ar fi nevoie de mai multe discutii, de o dezbatere. Poate am intelege de ce romanii se afla in momentul acesta in punctul si in momentul istoric in care se afla.
Ce sanse ar avea o aparitie a cartii in romana sau in engleza? Veti continua sa scrieti despre locuri din Romania?
Nu pot influenta personal nici un fel de traducere sau publicare a unei carti in Romania, despre Romania. M-as bucura, desigur, sa fie tradusa. Ce pot sa spun este ca ca s-a bucurat de un foarte mare interes in Germania. La prezentarea cartii de la Berlin, au fost foarte multe intrebari, cartea mea a starnit emotii foarte puternice. De asta cred ca poate va fi tradusa in germana mai repede. Romania contemporana se pare ca ii intereseaza foarte mult pe nemti.
Mi-ar placea sa scriu iar despre Romania, dar dupa ce voi lua o anumita distanta, dupa ceva timp. Mi-ar placea sa scriu despre toata tara, dintr-o perspective oarecum antropologica, referindu-ma la miturile romanesti, la folclor si toate povestile care au influentat si influenteaza mentalul romanesc.