Din oras

Scandal cu salariile SCJU Cluj. Ungureanu: "Spitalul nu mai are bani nici măcar pentru salarii". Conducerea: "Am dat vouchere de vacanță de patru milioane de lei"

Deputatul Emanuel Ungureanu a publicat o circulară din interiorul Spitalului Județean Cluj. Potrivit acestuia, conducerea a anunțat că are probleme serioase cu partea financiară și că nu sunt suficienți bani pentru salarii. 

„Spitalul Județean de Urgență Cluj nu mai are bani nici măcar pentru salarii în luna Decembrie.

Prietenul Sorinei Pintea, managerul Petrică Șușcă, a trimis către secțiile spitalului un document prin care somează personalul medical să facă economii.

Economii la ce, se întreabă medicii? În sălile de operație NU mai există Betadină pentru dezinfectarea plăgilor, pacienții își cumpără materiale sanitare și dezinfectanți. Doamna ministru Pintea nu a vorbit nicio secundă despre dezastrul lăsat în urmă de ea și prietena Dăncilă”, arată Emanuel Ungureanu. 

Iată postarea acestuia: 

 

În replică, cei din conducerea SCJU Cluj arată că au cheltuit peste 19 milioane de lei pentru materiale sanitare. Alte 4 milioane pe vouchere de vacanță pentru angajjați și 3 milioane de lei pentru echipamente medicale au fost virate din veniturile proprii. 

„În acest moment, prin contractul încheiat cu CAS Cluj, prevederea bugetară aferentă lunii decembrie este zero. În acest context, adresa respectivă a fost concepută pentru gospodărirea eficientă a fondurilor existente. Nu este prima dată când suntem în această situație.

Cu toate acestea, nici acum, nici în ultimii ani, spitalul nu s-a aflat în situația de a nu putea efectua plata salariilor din lipsă de fonduri. În cazuri de acest tip, spitalul acoperă din venituri proprii costurile serviciilor medicale, asigură continuitatea asistenței medicale și plata cheltuielilor salariale.

Mai mult, din venituri proprii, în vara acestui an, s-au acordat vouchere de vacanță angajaților spitalului în valoare de aproape 4 milioane de lei. Pentru acest an, au fost alocați, din venituri proprii, peste 3 milioane de lei pentru achiziția de echipamente medicale.

În 2019, din ianuarie până în prezent, au fost achiziționate materiale sanitare în valoare de peste 19.500.000 lei, iar dezinfectanți s-au cumpărat în valoare de aproximativ 1.800.000 lei”, arată managerul SCJU Cluj, Petru Șușcă. 

Tabelul de mai jos ilustrează situația cantității de betadină achiziționată în ultimele trei luni:

Betadină/Nr. crt./Data negocierii

Cantitate achiziționată

1. 31.10.2019

295 flacoane x 1 l

99 flacoane x 120 ml

2. 23.09.2019

260 flacoane x 1 litru

130 flacoane x 120 ml

3. 21.08.2019

380 flacoane x 1 litru

150 flacoane x 120 ml

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *