Reportaj

Săracii Clujului se pregătesc de Paști. O asociație de binefăcători are grijă ca și masa săracilor să fie plină de sărbători

În timp ce piețele, supermarketurile și magazinele sunt pline de cumpărători care își fac serios provizii pentru cele 3 zile în care creștinii sărbătoresc Paștile, există o categorie de oameni pentru care zilele de sărbătoare sunt la fel ca celelalte: cu o masă sărăcăcioasă, haine vechi și fără speranța că ziua de mâine va fi mai bine. Pentru 30 de familii din Cluj și împrejurimi speranța se ascunde în sacoșele pline cu mâncare, dulciuri și, uneori, jucării, care le ajung în casă periodic, prin intermediul a 4 oameni care au pus bazele unei asociații, Misionarii lui Padre Pio.

Lucian și Cristi sunt doi dintre membrii asociației care se implică activ în misiunile umanitare pe care le fac. Astăzi au ultima astfel de acțiune, înainte de Sărbători și merg pe rând la fiecare familie pe care o au în grijă.

Prima familie la care ajung darurile de Paști este din Apahida. O mamă care are în grijă 8 copii și care se îngrijește singură de ei, după ce soțul a ajuns după gratii, în urma unei altercații.

Curați și bine educați, copiii se uită cu jind la plasele pline care au ajuns în casa lor.Cel puțin sărbătorile care se apropie nu vor mai fi la fel de seci, ca majoritatea zilelor în care pun pe masă ce au.

„Niste sarmale, o friptura, chiftele, snitele, ouale, bine ca am cu ce sa le fac”, spune mama copiilor ca va gati de Pasti.

Cel mai mare dintre copii are 17 ani și cel mai mic abia a împlinit 2 anișori. Mama nu poate lucra, pentru că nu are cu cine lăsa copiii. Singurul lor venit sunt banii proveniți din alocațiile copiilor și dintr-un ajutor social. Până anul trecut, în căsuța modestă în care locuiesc nu aveau nici curent electric. Copiii au fost cei care au adunat bani pentru această uilitate. Au vândut toată vara flori și au adunat leuț cu leuț, fără să își cumpere măcar o napolitană, povestesc membrii asociației, care le calcă periodic pragul.

Lucian și Cristi spun că Ioana și cei 8 copii ai săi sunt una dintre familiile care sunt la limita supraviețuirii, dar gândul că știu că periodic le vine un ajutor din partea Asociației Misionarii lui Padre Pio le dă un imbold să fie optimiști, să nu se lase doborâți de greutăți.

„Este una dintre familiile noastre de suflet. E vorba de niste copii foarte draguti, educati, cuminti, insa situatia financiara a familiei este foarte grea si incercam sa ii ajutam cât putem și noi”, spune Lucian Pârvu, Președintele  Asociației Misionarii lui Padre Pio.

Misionarii lui Padre Pio pleacă de la familia numeroasă din Apahida. Lasă în urmă 8 copii care poartă, parcă, pe umeri grijile unei lumi întregi, dar acum sunt măcar mulțumiți că în următoarele zile nu vor răbda foame. E rândul altor familii și persoane vârstnice să se bucure când  în ușă apar Lucian și Cristi cu sacoșele doldora de alimente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *