Editorial

Saptamana Patimilor unui ponei caruia nimeni nu o sa ii spuna vreodata "Ecshelentza"

Sute de clujeni sensibili au tabarat peste pragul expozitiei ce a marcat jubileul marelui nostru pictor clujean Nicoale Maniu. Din ei, 92,6 la suta habar nu aveau cine a stabilit de ce este acesta cel mai bine vandut pictor in viata al Romaniei, nu stiau macar un titlu al vreunei opere, nu aflasera decat ca e vorba de „un al doilea Dali al lumii”, nestiind ca lui Maniu ii displace profund comparatia, nu din ingamfare, caci il adora pe Dali, ci pentru ca se considera, in mod surprinzator, un realist (sau vorba altui coleg talentat, Ovidiu Avram, un metarealist).

N-am vrut sa ma duc. Pur si simplu, nu am vrut! Am simtit ca va fi prapad de laude si linguseli, ca se vor inmuia limbile politicienilor in guasele prozaismelor, ca se va trece cu ulei lubrifiant peste tot trecutul greu incercat al acestui straniu si frumos artist si ca va fi aplaudat caragialesc si ingalat. Am preferat sa raman cu mica mea amintire despre Maniu, una de acum vreo 15 ani, cand l-am intalnit la Paris insotindu-l pe un nepot de-al sau ce avea sa ii duca un chil de jinars de pe Bargaie. Atunci am vazut un om frumos, imbracat in alb din cap pana in picioare, mijindu-si ochii peste un Paris golit de caldura, el, un om stragolit de dorul de tara.

Si nu m-am inselat. Care prefect, care primar, politicienii mari ai urbei asteptau cuminti sa le vina randul la sarindar, asteptau infometati cum asteapta saracii la cantina de impinge-faima, sa guste si ei din strachina faimei lui Maniu.

Si, Doamne, ce frumos a fost! Ba, la un moment dat, mangaind gales catalogul jubileului, marele nostru primar Emil Boc, cu modestia unui neofit de Rachitele, si-a luat comunitatea in dinti si l-a rugat pe „ecshelentza” sa Maniu sa ne reprezinte orasul la Paris ca un ambasador perfect pentru competitia de Capitala Culturala Europeana ce speram a o castiga si prin acest inedit demers.

La nici trei kilometri distanta, tropaie pentru ultima oara pe dalele Parcului Central poneiul Rocky. Sunt deja 15 ani de cand poneiul cu coama de vata de zahar cara in spate sau in straiful sau mic copiii Clujului, aducandu-le desfatare.

I-a carat si pe ai tai, omule, si pe ai tai copii, doamna, pe ai mei nu cred sa ii mai care.

Caci de azi, dragii mei, poneiului Rocky, emblema Parcului Central, i-a expirat „buletinul de Cluj”!

Gata, duca-se naibii zambetele pruncilor, de-acum Rocky si stapanul sau, „domnu’ Mircea”, nu mai au voie sa murdareasca dalele Parcului Central facut din fonduri europene. Au fost interzisi de carpagiii din Primaria lui Boc!

Dupa ce au tocat milioane de euro pe refacerea superficiala a Chiosului ce acum se scorojeste, functionarii lui Boc au decis: Rocky trebuie sa dispara „pana la noi reglementari”.

Autorizatia de „emitere de zambete sincere pe chipul pruncilor clujeni” are nevoie de reglementari, doamnelor si domnilor, reglementari reglementate de sculele din Primaria condusa de Emil Boc. Pana nu se reglementeaza activitatea poneilor, nici musca nu mai are voie sa faca tumbe in Parcul Central!

 

Draga Rocky,

Ma adresez tie in calitatea ta enorma de stalp al administratiei locale, sluga umila si cuminte ce si-a facut datoria timp de 15 ani pentru generatii intregi de copii. Tu esti poneiul cel mai experimentat al administratiei locale, pline de magari veritabili. Cat tu ai fost la munca in Parcul Central, draga Rocky, ai vazut funari si boci, paunei si mureseni, bici si gurzai, ai arat Parcul Central urand casa de piatra miilor de familii ce aveau mai tarziu sa iti aduca pruncii ca sa ii bucuri. 

Odata, mai, Rocky, ti-am mangaiat si eu coama aspra de vata de zahar, dar mi-a fost rusine sa te rog sa ma cari, vorba aia, sunt deja calau batran.

Si de aia, te rog, sa nu te superi pe unii, mai, Rocky, ca ti-au anulat buletinul de Cluj si ca nu au luptat pentru tine ca pentru o excelenta.

O sa ramana multi altii din cei care vor lupta pentru tine ca sa revii in Parcul Central!

Si de-ar fi sa fiu raman doar eu, mai, Rocky, tot nu o sa te las la greu. O sa ma duc pana in biroul lui Boc si o sa ii reglementez mintile in cap. Sau poate o sa il scot de acolo intr-o zi.

Sa il aduc la plimbare in Parcul Central. Ca sa inteleaga ca ne doare in fund de proiectele lui fanfaronarde care nu tin cont de faptul ca tu, Rocky, un ponei cu coama de vata de zahar, esti cel mai bun ambasador al inimilor noastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *