Salarii mai mari și proprietăți mai puține pentru șefii Consiliului Județean Cluj. Cum au evoluat averile celor doi vicepreședinți în ultimii trei ani

Marius Mînzat (PNL) și Vakar Istvan (UDMR), cei doi vicepreședinți de Consiliu Județean, s-au bucurat din plin de majorările salariale adoptate de Guvern. Fie pe această cale, fie prin alte tranzacții, și-au înmulțit banii depozitați în bănci. Pe de altă parte, au scăpat de anumite proprietăți.

Marius Mînzat are trei terenuri în intravilanul Dejului, un teren în Cluj-Napoca și o pădure în Ciceu-Corabia. Vicepreședintele județului este și proprietarul a două case: una în Dej de 349 mp, construită împreună cu soția și una de 227 mp în Cluj-Napoca, dobândită prin cumpărare împreună cu soția. Mînzat deține și două autoturisme: un Mercedes și un Suzuki.

La capitolul bani, are un card de debit în valoare de 161.247 lei și unități de valoare la Erste Bond Flexible în valoare de 103.920 lei. Veniturile raportate sunt salariul de vicepreședinte de Consiliu Județean în valoare de 133.915 lei plus suma de 77.950 lei din vânzarea de părți sociale, 3.890 lei din dividende și 346 lei tot din dividende. Potrivit declarației de avere, soția sa, judecător la Judecătoria Dej, are un venit anual de 164.388 lei.

marius minzat

Raportat la anii 2016 și 2017, averea lui Mînzat s-a redus pe de o parte, dar i-a crescut salariul, pe de altă parte grației majorării salariale adoptate de Guvernul PSD. Dacă în 2016 avea 4 terenuri în Dej, în anul următor unul din terenuri a fost vândut pentru suma de 28.000 lei. De asemenea, deținea două case în Dej, una din ele fiind înstrăinată contra sumei de 100.000 lei. În 2017 a mai vândut și un autoturism Hyundai pentru suma de 5000 euro. În 2016, Mînzat avea în conturi aproape 150.000 lei și un salariu anual de 60.979 lei. În anul 2017, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj avea un salariu de 89.832 lei.

Vakar Istvan nu are nici terenuri, dar deține o casă în Cluj-Napoca, dobândită în 1999. Nu are nici autoturism, nici obiecte de altă. Are în schimb bani. Potrivit declarației de avere, avea în conturi, anul trecut, peste 445.000 lei și un fond de pensii în valoare de aproximativ 46.000 lei. Suma este cu mult mai mare decât în 2017 când declarase că are în conturi 370.000 lei plus un fond de pensii în valoare de aproximtiv 46.000 lei. În 2016, banii depozitați la bancă erau și mai puțini. Vakar Istvan nota în declarația de avere o sumă totală de aproape 320.000 lei plus un fond de pensii în valoare de aproximativ 37.000 lei.

vakar istvan

Salariul încasat anul trecut din funcția de vicepreședinte este în valoare de 140.382 lei plus o indemnizație de 6.000 lei de la ADI Transilvania de Nord, unde este președinte. Figurează și ca membru în Consiliul de Administrație al ADI Transilvania de Nord, calitate de pe urma căreia încasează 600 lei/an. O sumă mult mai mare, 11.500 lei, a obținut din calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Asociației RDIBH Someș Tisa.

În 2017, salariul vicepreședintelui era de 94.629 lei. Valoarea indemnizațiilor pe care le-a declarat anul trecut erau aceleași și în 2017. În 2016, salariul pe care l-a încasat din funcția de vicepreședinte de Consiliu Județean a fost de doar 64.456 lei. De asemenea, în urmă cu trei ani, era membru doar în Consiliului de Administrație al Asociației RDIBH Someș Tisa de unde încasa o sumă totală de 8.200 lei.

sursa foto: facebook.com

Adauga comentariu