20 martie 118
Quintus Aulius Belisarius descălecă de pe iapa sură care-l purtase sute de kilometri, până în inima întunecată a Daciei Porolissensis.
-Las-o aici să se adape și hai cu mine! îi porunci legionarului roman care-l însoțea.
O baracă puturoasă, putrezită de la atâtea ploi, îl întâmpina pe centurion. Lovi puternic cu galea pragul de la ușă, mult prea jos pentru înălțimea bărbatului.
-Futuo! scrâșni printre dinți. Cine conduce acest loc?
Un dac pitic, extrem de respectuos cu poporul cuceritor, își dă jos pileumul și încercă să se facă util.
-Brânză? Varză? Cu ce va pot servi?
-Spune-mi cine conduce acest loc, de îndată! se răsti Quintus, scârbit de mirosul de bălegar care umplea încăperea.
Dacul se blocase, nu înțelegea ce vor vizitatorii romani. Ultima oara când legionarii au ajuns pe aceste meleaguri, în urmă cu câțiva ani, au omorât jumătate din populația tribului.
-Nu avem un conducător. Cum să vă spun, am rămas puțini și suntem bătrâni. Nu ne mai interesează viața, așteptăm să ne ia Zamolxe la el.
O flacără interioară se aprinsese în sufletul centurionului roman, la auzul acestor cuvinte. Era momentul în care își va dovedi vrednicia și, poate, va ajunge chiar senator într-o zi, așa cum a fost și străbunicul său.
-De azi înainte, eu voi fi liderul vostru! Vom duce acest sat pe culmile gloriei, vom pune Napoca pe harta Imperiului Roman!
11 august 1242
Shahrukh și Salman erau pe drum de 24 de ore, iar caii lor erau istoviți. Primiseră ordine să ajungă în timp record în Câmpia Panonică, pentru a transporta un mesaj vital unui han. O furtună puternică îi obligă să caute refugiu în cel mai ostil dintre locuri.
-Acolo, lângă dealurile acelea! Să ne grăbim, se văd ceva lumini! spuse Salman, plin de speranță.
Picioarele cailor galopau sacadat, încurcate și de mocirla care se formase în urma ploilor abundente din ultimele zile.
-În sfârșit, adăpost! se bucură și Shahrukh, înainte ca o ploaie de săgeți să-l doboare violent de pe cal.
-Stai! Nici un pas înainte! se auzi din întunericul nopții.
Salman era orice, însă fricos nu putea fi considerat. Arogant, urlă spre misterioșii arcași să se prezinte.
-Suntem garda de arcași clujeni, mândrii apărători ai Clujului! se auzi din gura a ce păreau a fi doi bărbați.
-Cluj? Ce e Cluj? Eu sunt Salman, mândru sol al hanului mongol și nu voi permite ca misiunea mea să fie întreruptă! urlă, plin de el, mongolul, timp în care își verifica harta făurită de cei mai pricepuți cartografi ai imperiului mongol. Clujul nu era nicăieri. O greșeală de neiertat.
-Nu ne găsești pe hartă? Normal, nu suntem pe nicio hartă deocamdată! Însă, ascultă aici, jurăm să punem Clujul pe harta imperiului mongol.
-Voi, pe harta noastră? Niciodată! se răsti Salman, înainte ca o săgeată să-l străpungă între ochi.
10 februarie 1942
Friedrich Paulus își studia tacticos harta. Simțea în stomac un nod, ceva nu era în regulă cu planul gândit de conducătorii Wehrmacht-ului. Sigur, Rusia trebuia să cadă cu orice preț, însă traseul stabilit până la Stalingrad nu i se părea în regulă.
-Știu, trebuie să ne mutăm armata mai la sud, pentru a crea un element surpriză. Nimeni nu se va gândi că vom ataca din această parte! murmură, mândru de el, feldmareșalul.
Apăsa cu degetul pe inima cartografiată a Transilvaniei. Ceru să vină, de îndată, Fritz, expertul topograf.
-Heil! M-ați chemat, mein herr? se prezentă tânărul soldat.
-Da, hai aici! Uite, am un plan genial să prindem rușii într-o pungă, însă trebuie să ne mutăm armata aici!
Din nou, degetul lui Paulus apăsa hotârăt pe un anumit punct al hărții, în inima Transilvaniei.
-Mein herr, e o problemă. Experții noștri topografi nu cunosc acea zonă. Ne-ar lua cel puțin un an până când vom avea o hartă pe care să o putem folosi, se scuză, cu lacrimi în ochi, Fritz.
-Scheisse! Nu ne putem avânta în necunoscut. Va trebui să urmăm traseul stablit inițial până la Stalingrad. Cu siguranță vom învinge, însă îmi plăcea mai mult ideea mea. Între timp, tu asigură-te că acel loc, cum îi zice, să fie pus pe harta noastră cât mai repede! S-ar putea să avem nevoie cândva, cine știe.
17 mai 2749
Reptilienii de pe Zandor aveau la picioare Calea Lactee, după războaiele intergalactice din 2567 și 2569. Un transport important de aur, folosit de reptilieni pe post de vitamine, era pe drum între Omega 3 și Lună, acolo unde exista cea mai importantă bază reptiliană din Sistemul Solar.
-Ce ssssspune un zerg când trece sssssstrada? începu Xerox o tentativă de glumă.
–Ce ssssspune? aștepta nerăbdător răspunsul, copilotul său, Xuxu.
Drumurile între Omega 3 și Lună erau lungi și plictisitoare, cam trei cicluri solare. Pentru reptilieni, cunoscuți pentru IQ-ul lor redus, poveștile și glumele erau singurul mod de a face să treacă timpul mai ușor.
-Păi nu trece sssstrada, că se bagă sub assssfalt! își încheiase Xerox glumița, făcându-l pe Xuxu să sssâie isteric de râs.
Liniștea fu întreruptă brusc de zgomotul asurzitor al alarmei navei spațiale, declanșate de un impact dur.
-Ne-am lovit de ceva, ne-am lovit de ceva! se agită Xerox, declanșând protocolul de stabilizare a navei în situații de urgență.
Computerul de bord semnala o pătrundere prin efracție la babord și mai multe siluete erau vizibile pe radar. Se apropiau cu pași rapizi spre camera de control, unde se aflau Xuxu și Xanax.
-Ridicați mâinile în aer! Sunteți înconjurați! Această navă a fost confiscată de Poliția Locală a coloniei Cluj-Napoca B7!
-Cine? Cluj-Napoca? Cine sunteți, nu am auzit niciodată de voi? se întrebară, la unison, reptilienii.
-Colonia Cluj-Napoca B7, parte a federației interspațiale Omega 5. Dacă nu ați auzit de noi, e problema voastră. De astăzi, Cluj-Napoca va fi pus pe harta Galaxiei!