FEISBUCISME

Să nu rătăcim cărarea dintre concedii și vacanțe

Se vor termina și Sărbătorile acestea bugetare în care vorba Guvernului Șică Mandolină: „noi nu vom face ca ceilalți, să închidem totul o săptămână și să plecăm”… Ei, nu? Când e vorba de liberali și de raporturile acestora cu bugetarii, o știm de la guvernările anterioare, e fiesta pe bani publici: dublu la dublu, sau nimic. Motiv pentru care li s-a dat bugetarilor două săptămâni legate de vacanță de Sărbători – să aibă și producția de colebil și triferment motive să crească.

Am deschis tembelizorul pentru tradiționalele reportaje de Sărbători cu românii înțepeniți în trafic în aceleași locuri în care rămân înțepeniți de vreo trei decenii de când se îndreaptă numai înspre direcția greșită (conform sondajelor; apropos: cât de literalmente distrus să fii ca nație ca să te declari conștient de faptul că o ții pe o direcție greșită, dar să nu te abați nici măcar un milimetru de pe calea aceasta greșită?).

Normal, aflu că au făcut 15 kilometri între Predeal și Azuga în 150 de minute, că „ăștia își bat joc de noi” (ăștia, la grămadă, nedefinit: bubulii, gugulii, reptilienii, statul paralel Zalmoxes…, ăștia). Că dacă ar exista autostrăzi, drumurle acestea s-ar face iute, cu viteza gândului cel bun de pe urmă al românului; că, totuși, primele care au fost epuizate au fost ofertele de la hotelurile de lux, că s-au dau și voucere, că lumea și-a făcut cadou să respire aerul „tare” al „înălțimilor” (clișee de știriști protembeliști) șamd.

Asta după ce i-am văzut pe toți „aceștia” (de care își bat joc „ăștilalți”), rupând rafturile timp de trei zile, „să aibă bucate alese pe masă de Sărbători” (tot protembeliștii cu compunerile lor țin sus steagul obnubilării colective!), umplându-și coșurile ca pentru Apocalipsă (că se închid magazilnele 1 zi), ca apoi să-i vedem, implacabil, înțepeniți în trafic. An de an, de cel puțin trei decenii.

Există și un câștig în toate acestea: cu bugetarii înțepeniți în trafic, Patria are de câștigat. Măcar în această perioadă nu pot produce haos și-n administrație din sinecurile de partid bine plătite la stat unde consumă curent pe Tetris și Solitaire.

Și mai există și câștigul selecției naturale: mai o petardă-n fund sau gură, mai un accident sub influența băuturilor alcoolice, mai o comă alcoolică, mai o pancreatită, zici că mai scăpăm și noi de proști… De parcă nu am ști că mama acestora umblă mereu gravidă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *