Romanii si ungurii, eficienti numai atunci cand se asupresc unii pe ceilalti. Sau cand isi iau revanse

Am crezut ca, odata cu disparitia politica a lui Gheorghe Funar, Clujul va scapa de spaimele nationlismului desantat. Traiam cu iluzia ca Orasul e altul si doar „loialistii” PUNR-ului si ai Vetrei Romanesti agita spiritele si se hranesc din spaimele fata de unguri si Ungaria. Astazi e 15 martie si autoritatile se pregatesc cu jandarmi, politie si SRI pentru a face fata ofensivei nationaliste dusa de reprezentantii infierbintati ai romanilor si ungurilor. Au trecut 10 ani de la cvasidisparitia PUNR, PRM si a Vetrei Romanesti si noi continuam sa avem aceleasi spaime. 

Concluzia care se impune este aceea ca aceste organizatii au disparut prin neadecvare, dar fenomenul nationalismului primitiv pare a fi peren. Un combustibil istorico-politic alimenteaza de sute de ani disputa romano-maghiara. Cum altfel poate fi explicata simpatia enorma de care se bucura la Cluj, de pilda, clubul de fotbal Universitatea, fara nici o performanta sportiva notabila, fata de mult mai titrata CFR, tripla campioana a Romaniei in ultimii 6 ani! 
„U” reprezinta inca, la 74 de ani dupa refugiul de la Sibiu, simbolul demnitatii romanilor din Cluj si exprima nevoia disperata a catorva generatii de clujeni de regasire a identitatii. „Paradisul pierdut” al perioadei de reinstaurare a romanismului in Transilvania de dupa 1918, pare a fi simbolul identitar major al comunitatii romanilor din Cluj. Este, de fapt, perioada cea mai fecunda a orasului, romanii anagajandu-se intr-un proces de re-nationalizare a Clujului pe toate planurile: politic, cultural, economic si social. Nimic nu este lasat deoparte si asistam la o emulatie colectiva fara precedent. Scriitorul si criticul Petru Poanta (cel atat iubit si regretat!) descrie ca „anatomie a unui miracol” perioada interbelica a Clujului!
Petru Poanta face o descriere amanuntita si fabuloasa a efervescentei interbelice care cuprinde intreaga Romanie dar care, la Cluj, pare a-si atinge punctul culminant. Conservatorismul ardelenesc, si in speta cel clujean, face minuni atunci cand are a se lupta cu asupritorul de ieri, cand are ca provocare instaurarea idealului national! Acest miracol al Clujului se termina brusc, in 1940, cind institutiile romanismului se muta la Sibiu alaturi de marea parte a intelectualilor care le-au creat. Intelectuali care, asa cum scrie Petru Poanta, „erau lipsiti de sensibilitate apocaliptica, evaluand gospodareste lumea pe care au creat-o, fara a-i anticipa prabusirea definitiva.” Fabulos! Mai adaug si precizarea ca, la Sibiu, fiind in bejenie din cauza razboiului, batranii filologi clujeni erau mai preocupati, asemeni calugarilor de la Constantinopol de sexul ingerilor in timpul asediului otoman, de non-conformismul tinerilor membri ai Cercului literar, decat de soarta marii conflagratii mondiale! Tot batranii filologi clujeni au fost cei care, in 1923, i-au refuzat lui Lucian Blaga, insuficient de autohtonist, intrarea in Universitate...
„Paradisul pierdut” al maghiarilor este insa mult mai vast... Natie de stapani, ce a dominat Transilvania sute de ani, ei vor resimti extrem de frustrant efervescenta romaneasca interbelica. Isi iau revansa in 1940 si abia dupa defiintarea Regiunii Autonome Maghiare in 1968, constientizeaza ca nu mai e cale de intoarcere. Paradoxal insa, ceea ce inseamna bijuteriile arhitectonice ale Clujului, cele care ii confera aerul original si inconfundabil de burg central-european de inceput de secol XX, se edifica intre 1890 si 1910. Universitatea „Babes-Bolyai”, Teatrul National, Palatul de Justitie, Regionala CFR, Palatul Finantelor, Prefectura, Hotelul Continental, Biblioteca Centrala Universitara, Liceul „Brassai Samuel”, Palatele „gemene” ale Statusului Romano-Catolic, Palatul „Urania”, Ansamblul Clinicilor, Sinagoga si multe altele sunt edificate in aceste doua decenii de maxima asuprire a romanilor de catre Dualismul Austro-Ungar. Paradoxal am spus, pentru ca Imperiul era in faza dezagregarii, iar Petru Poanta vede in aceasta o „demonstratie a ideii milenariste maghiare” si o „stranie vitalitate  crepusculara care sfarseste intr-o apoteoza edilitara”, o „scenografie monumentala a sfarsitului” monarhiei austro-ungare. Cumplit trebuie sa fie sa „pierzi” o asemenea investitie in brand-ul national si numai asa poti intelege afirmatia lui Pau Lendvai in celebra carte „Ungurii”, ca starea de spirit a maghiarului este isteria!
Avem doua ipostaze exceptionale, consecutive in timp, ale celor doua natiuni fiecare lucrand separat, ba chiar impotriva celeilalte. Romanii si ungurii par a fi eficienti numai atunci cand se asupresc unii pe ceilalti sau cand isi iau revanse. Acesta este combustibilul motorului in doi timpi romano-maghiar. In absenta unui ideal unificator combustia creativa pare a se produce numai din ura. Asteptam infrigurati sa se termine aceasta zi a maghiarimii cu speranta si obsesia de a nu se repeta acel 15 martie, din 1990, de la Tg.Mures. Mesianismului politic maghiar promovat nu numai de Gabor Vona cu al lui Jobbik, ci si, ceva mai moderat, de premierul Viktor Orban, romanii nu prea au ce-i opune, in afara de inteligenta. Dar politicienii romani prefera sa intre infierbintati in jocul isteriei maghiarilor, cu speranta obtinerii unei simpatii facile din partea electoratului, amplificand conflictul, in locul unei abordari intelegator-superioare de stapan intelept. Intotdeauna maghiarii din Transilvania se vor considera nitel asupriti, in vreme ce romanii vor avea mereu sentimentul ca nu stapanesc deplin acest teritoriu. Numai iesirea din acest conservatorism dus la extrem, spre reactionarism, al comunitatilor romane si maghiare ar putea duce la transformarea tensiunii interetnice in energie pozitiva. Un capitalism sanatos, cu o reala libera concurenta si axat pe meritocratie, ar putea sparge triburile clujene si lichida relatiile de tip medieval din oras. Prea multe familii au creat mici dinastii locale, acaparind institutii si resurse si parazitind spatiul public cu multitudinea afinilor. Aceste grupuri, fie ale romanilor, fie ale maghiarilor, cultiva exclusivismul de tip aristocratic, au nostalgia paradisurilor pierdute fie in antebelic, fie in interbelic, fie chiar in comunism si le transmit urmasilor lor. Nu comunica triburile clujene romanesti intre ele, cum sa comunice cu cele ale maghiarilor!
Un aer incrincenat strabate in aceasta zi Transilvania si Clujul. Daca tot ne pregatim pentru a deveni Capitala culturala europeana, un bun inceput ar putea acela prin care romanii sa participe, relaxati, la sarbatorile maghiarilor. Si viceversa.  

P.S. Am folosit cateva citate din minunatia de carte „Clujul interbelic”, a celui care a fost scriitorul si criticul Petru Poanta si caruia ii aduc, in acest ungher de internet, un mic omagiu. 


Comentarii

alex

15.03.2014 10:51

Un vis imposibil, ceea ce cereti! Cand traim intr-o tara unde minoritatile cer autonomie si refuza categoric sa iti vorbeasca in limba oficiala a acestei tari, in "zona lor fierbinte". Niciodata nu va fi armonie intre aceste doua nationalitati.

hania

15.03.2014 16:01

Vedeti-va de treaba mai "fratilor" si nu mai agitati kktul ca va imputiti. Nu vedeti ca nici fratii vostri normali de peste Tisa nu va inghit, sau va bazati pe cativa nationalisti extremisti care va promit marea cu sarea? Bagati-va mintile in cap ca sa nu fim nevoiti noi sa vi le bagam noi ca Tepes (turbanele) turcilor, sau nu stiti povestea? Atunci mai cititi putina istorie si vedeti realitatea. Pana atunci sa auzim numai de bine!

Bányai J.

15.03.2014 16:29

Sper sa nu aveti dreptate.

Adauga comentariu