Nişte jurnalişti au avut curiozitatea să facă un experiment prin care să demonstreze că, degeaba au crescut salariile şi pensile ca Făt Frumos, că acesta ar fi murit de foame din cauza scumpirilor. Au luat un coşuleţ şi au făcut “un salt în timp” pentru a achiziționa în februarie 2017, în noiembrie 2017 și în octombrie 2018, acelaşi tip de produse: o pâine, un parizer, o roşie, o măslină, mă rog, chestii elementare care nu se dau ca zahărul şi uleiul în pungi inscripţionate cu “votaţi partidul şi pe X” în fiecare campanile electoral (sau, de două ori pe an, de la primarele Emil Boc – dau şi alţii, fiţi liniştiţi, pomana electoral există şi se practică). Bun, în februarie 2017, produsele achiziționate costau 186 de lei, în noiembrie 2017 costau deja 236 de lei, iar în octombrie 2018 au ajuns să coste 266 de lei. Ca să n-o lungim, creșterile salarialo-pensionare s-au topit complet în aceste creșteri de prețuri. Românii câştigă mai bine doar în declaraţii televizate şi pe hârtie, în realitate o duc mai greu din cauză că totul este mai scump. Şi este mai scump nu numai la alimentele de bază, ci, mai ales, la facturile de întreţinere. Că şmecheraşii facturilor s-au obişnuit să trăiască pe spinarea “creşterilor salariale” ale amărăştenilor, în cârdăşie cu guvernele României.
Care guverne s-au folosit de companiile din domeniul energetic ca de nişte “pușculițe pentru a-şi rezolva, pe termen scurt, problemele de flux de numerar”. De aceea facturile la energia electrică a 7,2 milioane de români au crescut cu 20% într-un an. Iar românii au burta mai goală deşi le atârnă portofelele mai greu.
Preţurile mai mari de pe pieţele de energie electrică s-au văzut în facturi mai mari ale clienţilor alimentaţi de furnizorii de ultimă instanţă în regim de serviciu universal, facturi care au toate componentele de cost avizate de ANRE. Consumatorii au plătit mai mult, producătorii, în marea lor majoritate de stat, au câştigat mai mult. Şi, cum preţurile din pieţele de energie tot cresc, scumpirile vor continua.
După cum vă spuneam, domeniul energiei nu poate fi modernizat atâta timp cât companiile de stat sunt conduse de oameni lipsiți de experiență, apropiați de mediul politic, care iau decizii nu în funcție de ceea ce este mai bine pentru companie, ci în funcție de interesele proprii. Iar interesele “proprii” sunt cele ale partidului de guvernământ care întotdeauna a folosit aceste companii pe post de pușculițe pentru a rezolva pe termen scurt problemele de flux de numerar.
În acest sens, vă prezint o discuţie interesantă, de pe money.ro, pe care Varujan Vosganian a avut-o cu un jurnalist pe tema dispariţiei în buzunarul fără fund al obligațiilor politicianiste a banilor proveniți din diverse privatizări.
“Domnule Vosganian, există discuţii despre dispariţia banilor proveniţi din privatizări în ultima parte a anului trecut”.
Vosganian: “11 miliarde de lei au fost, două miliarde şi ceva de euro. Să clarific. Ce poţi face cu banii din fondul ăsta? Poţi să-i utilizezi pentru acoperirea temporară a golului din Trezorerie, sau poţi să-i foloseşti pentru investiţii. În al doilea caz intră pe deficitul bugetar. De aceea, în general, guvernele evită să-i folosească aşa când au contrângeri bugetare. Cu trezoreria lucrurile stau aşa: i-am folosit în lunile octombrie şi noiembrie şi la solicitarea, e adevărat, verbală, a Băncii Naţionale, pentru că în chestia asta nu se umblă cu hârtii. Regret faptul că Banca Naţională a uitat complet ce a făcut atunci”.
“Până la urmă, de ce aţi apelat la aceşti bani”?
Vosganian: „Dobânda pe termene scurte ajunsese atunci pe alocuri la 30-40%. Foarte greu reuşeai să împrumuţi bani la dobânda lombard de 14%. De ce? pentru că băncile aveau atunci şi firme cărora le dădeau bani şi le ceream şi noi şi atunci făceau cu noi un joc psihic. Dacă eu împrumutam la dobânzile acelea, ar fi trebuit să urc datoria publică şi să alimentez creşterea dobânzii pe piaţa monetară. Credeţi că trebuia să dau atunci peste cap piaţa monetară? Pe analizele noastre ieşea că dobânda va scădea către începutul anului 2009. Aşadar am preferat să luăm banii din privatizare, ca băncile să ştie că avem rezerve, cu gândul să-i punem la loc când dobânda va scădea. Deci, gâdiţi-vă, luam rar împrumuturi la o dobândă de 14%. De multe ori luam la 30%, iar acum dobânda este de 11-9%. La asta ne-am gândit şi cred că pentru România a fost o afacere extrem de inteligentă. Numai că dânşii spun doar că am prăduit eu banii. Credeţi că dacă îi prădiuam eu nu era nici o autoritate a statului care să verifice? Păi Curtea de Conturi a făcut deja verificarea. Este o temă pur politicianistă”.
Să vă traduc: Vosganian și guvernul Tăriceanu (dacă vă mai aduceţi aminte cum duduia economia, acum aflaţi şi de ce o făcea) aveau impresia că, împreună cu tovarășii lor de drum, pesediștii, vor rămâne la guvernare „pâna când dobânda va scădea” – ca să pună „la loc” 2,3 miliarde euro cheltuite pe salariile și mitele acordate bugetarilor și asistaților sociali. Că banii furați cu factura de curent și gaz, sau banii obținuți din privatizări, mai mult sau mai puțin frauduloase, „poţi să-i utilizezi pentru acoperirea temporară a golului din Trezorerie, sau poţi să-i foloseşti pentru investiţii. În al doilea caz intră pe deficitul bugetar”.
Credeți că dacă au făcut ceea ce au făcut în 2008, acum, în aceeași formațiune de pradă fac altfel?
De aceea veți citi plusuri în factură în fiecare an. Şi minusuri în coşuleţul zilnic…