Romana Oaneș, un make-up artist care a trecut de la pictura frumuseții divine la cea omenească

Romana Oaneș e make-up artist și formatoare de machieuri, una dintre cele mai vechi și mai experimentate din Cluj. A crescut între pensule și culori, a absolvit Facultatea de Teologie, Artă Sacră, și, după ce a pictat icoane bisericești, și-a folosit talentul artistic pentru a transforma chipul feminin într-o icoană a frumuseții. La început a fost singura din Cluj care se ocupa doar de machiaj și a devenit astfel o deschizătoare de drumuri în acest domeniu. A format peste 100 de make-up artiști, iar acum își va deschide o școală în cadrul salonului L'Insolence, pentru a îi forma pe tinerii machieuri într-un mediu cu adevărat profesionist, cu respect față de exigențele acestei meserii.

„Între pensule și culori”

Povestea pasiunii Romanei Oaneș a început încă din copilărie. Ambii părinți erau artiști plastici, tatăl picta acasă, și astfel i-a insuflat pasiunea pentru artele plastice, profil pe care l-a ales în clasele gimnaziale și în liceu, pentru a își desăvârși mai apoi studiile prin specializarea în Artă Sacră, la Facultatea de Teologie. În ultimul an de facultate a urmat și un curs de machiaj la București. Arta înfrumusețării chipului uman i-a fost stimulată de către mama sa:

„Mama a terminat Artele și a făcut foto retuș. Ea se aranja singură, acasă. A fost întotdeauna o femeie elegantă, aranjată și cu foarte mult bun-gust. Îmi plăcea foarte mult să o urmăresc cum se colora, nu am văzut-o niciodată ieșind din casă fără să fie aranjată, coafată. 

Mama a găsit cursul de la București, la noi machiajul era la început, în anul 2000, ca meserie. Practic, la mine pe diplomă nici nu exista meseria de machieur, numai prin 2009 a fost trecută în codul COR, pe diplomă scria cosmetician-estetician.”

A câștigat experiență timp de 6 ani în salonul Miei Poruțiu

După ce a terminat facultatea și, în paralel, cursurile de make-up, Romana Oaneș s-a angajat ca vânzătoare la raionul de cosmetice din magazinul Central. După un an de zile a fost solicitată de Alexandru Abagiu, unul dintre formatorii săi, pentru a își da măsura talentului la Festivalul de Modă de la Iași:

„A fost o experiență superbă, din care am învățat foarte mult. Nu am mai avut de-a face până atunci cu o prezentare de modă, dar cu un festival de 3 zile! Lucram de dimineața până seara, era lume nouă, un alt mediu de muncă, foarte solicitant.

La întoarcere, pe tren, am avut șansa să o cunosc pe Liana Martin, critic de modă. Ea a început o colaborare cu Falla, un brand nou pe atunci, și astfel am ajuns să colaborez și eu cu această firmă, timp de 3 ani, pe tot ce însemna partea de machiaj. Apoi, la un festival studențesc, am cunoscut-o pe Mia Poruțiu, care mi-a propus să lucrez în cadrul salonului ei, unde am rămas timp de 6 ani.”

Mia Poruțiu, fondatoarea salonului Foarfeca de Aur, e deja o figură legendară a Clujului, o profesionistă ce a format de-a lungul carierei sale cei mai cunoscuți coafori clujeni. Astfel, Romana Oaneș a putut profesa într-un mediu de excelență, printre cei mai buni.

Studio LʼInsolence

În 2008, Romana a plecat „de la tanti Mia” de la salon, pentru a-și deschide propriul studio, strict de machiaj, într-un spațiu aflat la parterul unui bloc din Mănăștur. A lucrat acolo timp de doi ani, până când fostul ei coleg de la salonul Miei Poruțiu, Liviu Gudor, și-a deschis, la rândul său, un salon de înfrumusețare în Mănăștur, iar Romana s-a mutat cu el. Între timp, salonul și-a mărit numărul de colaboratori, oferind servicii de coafură, machiaj, cosmetică, manichiură, pedichiură și masaj și, pentru că a devenit neîncăpător, s-a mutat în cartierul Zorilor, într-o locație mai spațioasă:

„Eu am încercat să dezvolt studioul de machiaj, să îmi crească tentacule, să îl transform într-un studio unde persoane de încredere să lucreze alături de mine, pentru ca să putem servi cât mai multe cliente. Mai sunt acum două fete care lucrează cu mine pe partea de make-up și am gândit asta în ideea în care la coafor avem 3 colegi, foarte talentați și căutați.

Pentru că trăim așa, pe repede înainte, femeile caută să își facă toate serviciile în același loc și atunci era necesar să extindem salonul. Dacă la început, acum 13 ani, stăteai în salon și așteptai să te solicite cineva, acum lumea ne caută, clientele mulțumite revin, lumea e mult mai deschisă spre serviciile pe care le oferim.”

Paleta de cliente care apelează la salonul Romanei Oaneș este una foarte largă, de la eleve de clasa a VIII-a, până la pensionare. Romana consideră că îngrijirea personală ține numai de interesul și de respectul pe care fiecare femeie e dispusă să și-l acorde:

„Acum lumea e mai aranjată, mai îngrijită, dar încă mai există și persoane care, la 30-35 de ani, nu au făcut cunoștință cu crema, care nu au noțiunile sau nu au interesul. Eu cred că, în ziua de astăzi, e chestie de interes, nu e vorba nici de timp, nici de bani, ca să te îngrijești. Există produse pentru toată lumea, dacă vrei.

Dacă te demachiezi, dacă te tonifici, îți pui o cremă hidratantă, și  în fiecare seară și dimineața repeți procedura de curățare, produsele de machiaj nu au de ce să îți strice tenul. Ideea este să fim îngrijite.”

„O școală a mea, așa cum o gândesc eu, care să scoată oameni de calitate”

Romana Oaneș este trainer certificat în machiaj profesional, încă din anul 2012. Din 2011 a început să țină cursuri de machiaj în cadrul școlii Beauty&Color, unde a format peste 100 de machieuri. A organizat și cursuri de automachiaj pentru amatori și workshop-uri pentru profesioniști. Este unul dintre cei mai vechi formatori, e la curent cu cele mai noi tendințe din domeniu, iar acum dorește să-și deschidă propria școală, unde intenționează să ofere calitatea educațională care, de obicei, lipsește:

„Vreau să fac școala așa cum o gândesc eu, o școală care să scoată oameni de calitate. Din păcate, școala nu se mai face cum am făcut-o eu, să ai acces la produse cu care să lucrezi, să ai un material didactic bine gândit, care să te ajute în adevăratul sens al cuvântului, și un formator cu experiență, care să fi trecut prin meserie și să îți poată transmite mai mult decât oferă manualul, să fie un mediu profesionist, cu produse profesionale.

Sper ca timpul să îmi permită să mă pot ocupa și de școală, ca să o fac așa cum trebuie, să fie autorizată, pentru că, din păcate, multe persoane nu se uită neapărat la cunoștințele pe care le are formatorul, ci la ce scrie pe diplomă; modul în care, în ultimul timp, se caută cursurile, pentru mine lasă de dorit.

Până acum am organizat un curs de specializare adresat celor care activau deja în domeniu și cred că mă pot mândri că am foste cursante care s-au realizat frumos. Sunt exigentă cu mine însămi și cu cei din jur, cu ceea ce ofer. Și consider că ofer calitate.”

O meserie de weekend

Ocupația de make-up artist e, deocamdată, în Cluj, una de weekend. Cererea este concentrată în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, iar în timpul săptămânii machieurii mai sunt solicitați doar sporadic, la diverse evenimente sau la ședințe foto:

„Cine își dorește să aibă weekendul liber, nu trebuie să își aleagă această meserie. Cam astea sunt zilele în care suntem solicitați și nu cred că o să ajungem vreodată, cel puțin în Cluj, să avem cererea la fel de mare și în timpul săptămânii. În plus, meseria aceasta e și una sezonieră, avem de lucru 6-7 luni pe an – sezonul începe în aprilie, mai, și se termină după ce începe postul Crăciunului. În momentul în care ajungi să îți formezi o clientelă, mai ai solicitări și în restul timpului, dar, pentru un începător, e greu.

În ultima vreme sunt mulți machieuri pe piață. Din păcate, profesia aceasta e și văzută greșit, drept una care îți aduce bani foarte ușor. De fapt, e o meserie în care, în primul rând, trebuie să investești non-stop în tine, ca formare, dacă nu vrei să rămâi în urmă. Apoi investești în produse. Pentru ca să oferi calitate e necesar să folosești produse profesionale. În plus, investești timp, timp liber, nu ai weekend și, ca începător, nu mai ai timp pentru viață personală, pentru că mereu ești preocupat să te formezi, să te promovezi, să îți fidelizezi clientela. Dacă clienta e mulțumită, cu siguranță îți va aduce alte cliente și ai de lucru, dacă nu, în timp nu vei mai avea.”

Chiar dacă în prezent Romana Oaneș este un make-up artist consacrat, sacrificiile, pentru a-și putea practica meseria de suflet, nu au încetat. De 13 ani lucrează sâmbăta de la ora 4 dimineața, pentru a putea onora toate clientele ce i se adresează preponderent în această zi. Ea consideră machiajul drept o continuare a artei sale picturale. Mai întâi a pictat pe hârtie și pe perete, a făcut icoane, iar acum încearcă să le transforme pe femeile ce-i trec pragul în icoane ale frumuseții:

„Am transpus în machiaj toate cunoștințele dobândite în facultate, împreună cu cele acumulate de-a lungul timpului, pentru că am făcut workshop-uri și masterclass-uri de formare. Partea artistică m-a ajutat foarte mult să îmi creez o anumită viziune - eu îmi văd lucrarea înainte să o pun pe față, văd femeia cum trebuie să arate la final. Fac ceea ce îmi place și, pentru asta, pe lângă talentul artistic, a fost nevoie și de multă muncă și de renunțări – în weekend, dimineața, când e foarte mare cererea, te trezești cu noaptea în cap și termini lucrul uneori doar seara, după 10-12 ore.”

Foto: First Studio, Rares Ion, Romana Oaneș

Adauga comentariu