Pe o potecă rurală specifică unui cătun de munte, de vizavi de Parcul Rozelor, oricine poate ajunge într-o altă lume, într-una ce nu are nimic de-a face cu orașul de cinci stele din declarațiile aleșilor locali.
Pe malul înalt al Canalului Morii, oamenii și-au încropit bordeie din lemn, cărămidă și beton, de doar un metru înălțime, îngrădite de garduri, semn că vorbim despre proprietăți private distincte.
Nu putem ști exact cărui fapt se datorează „arhitectura” cu regim foarte mic de înălțime din zonă sau cărui scop servesc aceste așezări – dacă au destinație „rezidențială”, sunt locuințe, case de vacanță sau spații recreative, de desfășurare a unor practici „spirituale”. Cert este că nu vorbim despre un sat fără câini, fiindcă și câinele are aici o casă mică:
În momentul vizitei noastre de astăzi, totuși, nu am găsit nici picior de om, nici de câine! Doar de miel.
Pe gard, la intrare, un miel de pluș a fost „sacrificat”, legat cu cabluri de picioarele din față și străpuns cu piroane în picioarele din spate.
În curte se pare că au fost aprinse și ample focuri de tabără, așa că așezarea e posibil să fie una destinată unor practici „ezoterice”:
Curțile vecine sunt amenajate de oameni gospodari, cu bucătării de vară cu umbrar și cu tot ce e nevoie pentru traiul tihnit în satul tradițional clujean, Grigorescu:
Toate, la doar câțiva metri de Parcul Rozelor, care se vede peste drum, unde se joacă copiii clujenilor, în deplină siguranță. Sau, nu?
