Rețeaua Orange nu funcționează de aproape trei ore. Mii de clujeni nu își pot folosi telefonul

Rețeaua de telefonie mobilă Orange întâmpină probleme de funcționare în mai multe zone din țară. Problemele au apărut deja de mai mult de trei ore. Poziția oficială a celor de la Orange, venită abia după două ore confirmă problemele și faptul că se lucrează la remedierea lor.

”Pentru moment unii dintre clienți întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor noastre. Tehnicienii noștri lucrează deja la remediereea situației în cel mai scurt timp.Vă mulțumim pentru înțelegere și vă cerem scuze pentru neplăcerile create. Vă ținem la curent pe măsură ce avem noutăți”, transmite compania.

Clienții reclamă faptul că nu pot să sune sau să fie sunați și nici să trimită sau să primească SMS-uri. Unii dintre ei au crezut că au probleme cu telefonul sau cartela, existând o comunicare deficitară din partea companiei.

UPDATE Orange anunță că serviciile funcționează acum în parametri normali. Compania recomandă să dați un resrtat telefonului dacă întâmpinați în continuare dificultăți. În ciuda acestui anunț, încă mai sunt clienți care întâmpină dificultăți în folosirea telefonului. 

Adauga comentariu