Anchete

Rectorul UMF Iasi ii cere ministrului Sanatatii sa ia masuri impotriva lui Petru Susca, "singurul responsabil" de moartea micutei Sara Maria

Rectorul UMF Iaşi, Dragoş Pieptu, îi solicită ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, într-o scrisoare deschisă, să ia „ferm” măsurile legale care se impun împotriva managerului Spitalul de Urgenţă Cluj, Petru Șușcă, după ce acesta a refuzat ca o fetiţă nou-născută să fie operată de un chirurg din spital, informeaza Gandul. Este vorba despre cazul micuței Sara Maria, prezentat in exlusivitate de Ziar de Cluj in 3 iulie. Pieptu arată că atât ministrul Bănicioiu, cât și secretarul de stat Raed Arafat se aflau în cabinetul său când încercau să-l convingă pe Șușcă să îi permită chirurgului Constantin Ciuce să opereze fetița. „Vă rog să luaţi ferm măsurile legale care se cuvin împotriva acestui manager, aşa cum aţi precizat la mine în birou: «Domnule manager, dacă copilul moare înainte de a ajunge la operaţie, dumneata eşti singurul responsabil»”, solicită rectorul UMF Iași.

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iaşi, Dragoş Pieptu, a postat, pe AgoraMed, o platformă de dezbatere a temelor medicale lansată săptămâna aceasta la instituţia de învăţământ ieşeană, o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, cu privire la cazul fetiţei nou-născute care a decedat în 1 iulie la Spitalul de Urgenţă Cluj-Napoca, din cauza unei malformaţii.

Dragoş Pieptu susţine că „într-un spital care face parte din rândul celor mai dezvoltate centre medicale din România a avut loc un eveniment sinistru: un manager nu a permis ca un copil cu o malformaţie gravă să fie operat de singurul chirurg capabil să facă operaţia, deşi familia copilului alesese chirurgul şi era de acord cu intervenţia”.

 „Actorii acestui eveniment tragic sunt: o familie aflată în condiţii de maxim stress, avizată că vor avea un copil cu malformaţii încă din viaţa intrauterină, care ştia că acest copil trebuie operat şi care alesese medicul curant; chirurgul, profesor de chirurgie generală, care are competenţa dovedită prin rezultate bune obţinute la cazuri similare, care colaborează cu o echipă anestezico-chirurgicală sudată şi e de acord să trateze copilul dacă îi este adresat la momentul adecvat de către un coleg neonatolog şi care îşi asumase răspunderea (inclusiv medico-legală) în limitele convenite cu familia; şi, în final, managerul, care a decis că nou-născutul trebuie să meargă la Bucureşti cu elicopterul pentru a fi operat într-un spital de copii, deşi familia cerea altceva (asumându-şi răspunderea), iar mai multe persoane avizate, inclusiv şeful SMURD din România i-au explicat pe înţelesul oricui că transportul în sine este riscant pentru copil şi moartea poate surveni chiar din cauza şi pe timpul deplasării”, se arată în scrisoarea citată.

Dragoş Pieptu precizează că aceste lucruri nu le ştie „din presă sau din auzite”, ci pentru că ministrul Nicolae Bănicioiu se afla chiar în cabinetul său în momentul apariţiei cazului fetiţei, acesta încercând să îl convingă pe managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, Petru Şuşcă, să accepte efectuarea operaţiei de către medicul Constantin Ciuce, şeful Secţiei Chirurgie I de la SJU Cluj.

„Vă aflaţi la mine în cabinet când aţi încercat să convingeţi managerul de spital că, în cazul în care chirurgul îşi asumă riscul intervenţiei, responsabilitatea cazului rămâne în sarcina acestuia, dar v-a refuzat vehement. Tot la mine în birou, domnul secretar de stat Raed Arafat a încercat să-i explice riscurile la care supune copilul pe durata transportului şi să-l asigure că domnul profesor Ciuce este responsabil şi nu şi-ar fi luat acest angajament dacă nu ştia ce face. Împreună cu domnul Arafat aţi avut discuţii cu diverse persoane din spital timp de 30 de minute, cu câteva ore înainte ca tragedia să aibă loc. Sunt martor că aţi făcut toate demersurile posibile în acel moment. Nu-l cunosc pe managerul în cauză, dar am remarcat cu stupefacţie că omul de la capătul firului a avut un discurs centrat pe ceea ce spune, ce face, ce vrea şi ce urmăreşte în general chirurgul Ciuce, dar în niciun moment nu a dat senzaţia că pune pe primul plan o fiinţă umană: copilul al cărui viaţa se juca la loteria aprobării„, mai precizează rectorul UMF Iaşi.

El arată că este „o persoană rezervată” şi ar fi tăcut dacă presa nu ar fi început „să publice neadevăruri”.

 „Nu-mi plac scrisorile deschise şi aproape sigur aş fi tăcut dacă nu aş fi văzut că, în vâltoarea evenimentelor, presa a început să publice neadevăruri, încercând ca, prin scăderea calităţilor unei personalităţi, să ascundă o faptă sigur imorală şi probabil ilegală. Lumea începe să fie preocupată de «împăratul Ciuce» şi nu de copilul mort. Astfel, tragedia se poate repeta. În această situaţie, nu mai pot să tac: sunt tată, sunt medic, sunt chirurg, sunt profesor, sunt şi rector. Am cel puţin cinci motive să vorbesc şi o fac în perfectă cunoştinţă de cauză. Nu am avut timp şi răbdare să citesc toate informaţiile revărsate în ultimele zile pe seama evenimentului. Am găsit însă citatul de mai jos, care provine dintr-un document semnat de managerul spitalului: «Cu surprindere, conducerea spitalului a aflat că au existat cazuri de încălcare a competenţelor/specializărilor/atribuţiilor din partea profesorului Constantin Ciuce, simultan în mai multe săli de operaţie: operaţii de chirurgie pediatrică, plastică, fără să aibă titlul de medic specialist în aceste specialităţi sau vasculară în absenţa secţiei» (sic !)”, mai arată Pieptu în scrisoarea deschisă.

Acesta menţionează că poate comenta „în cunoştinţă de cauză despre «lipsurile» domnului Prof. Dr. Ciuce în chirurgie vasculară, chirurgie plastica, chirurgie pediatrică sau în chirurgia capului şi a gâtului”.

„Da, nu lucrează într-o secţie de chirurgie vasculară, dar a fost format de unul dintre pionierii chirurgiei vasculare din România (Dl. Prof. Dr. Aurel Kaufman) şi, la rândul lui, a format mulţi chirurgi vasculari din întreaga ţară. Da, nu are «onoarea de a fi chirurg plastician» (asa cum declară, de peste 25 de ani, cu modestie). Totuşi, în tot acest interval a excelat prin operaţii care nu sunt la îndemâna majorităţii chirurgilor plasticieni din România. Nu are patalama la mână, dar afirm cu toată responsabilitatea: Dl. Prof. Dr. Ciuce are cunoştinţe solide de chirurgie plastică şi reconstructivă, mult peste media din România, echivalente cu ale unui medic primar de vârf la nivel european. Da, nu are hârtie de specialist în chirurgie pediatrică, dar zecile de operaţii complexe făcute la copii, cu rezultate remarcabile în cazuri la care colegi cu diplomă nu pot sau nu doresc să se implice pentru că nu au experienţa sau infrastuctura necesară, arată capacitatea sa profesională. Da, nu ştiu dacă are specializare de «chirurgie oncologică», dar face rezecţii de tumori deosebit de complexe de la nivelul capului sau gâtului, peretelui toracic, al abomenului, al perineului etc. În toate aceste domenii are rezultate deosebite”, potrivit scrisorii rectorului UMF Iaşi.

Pieptu menţionează că a lucrat în spitale din patru ţări – Germania, Japonia, Franţa şi SUA – timp de aproape patru ani, iar în multe dintre acestea a văzut „situaţii în care unul sau mai mulţi doctori din clinică dădeau «simultane» în mai multe săli de operaţii”.

„Da, nu este nevoie ca un profesionist înalt calificat să fie în operaţie din momentul în care pacientul ajunge în sală până în momentul în care pacientul iese din sală. Suntem prea săraci pentru a ne permite ca specialiştii de vârf să fie de faţă când se dă pacientul cu betadină sau când se suturează peretele abdominal. Uneori, de un profesionist de talia lui Constantin Ciuce poate fi nevoie 5-10 minute într-o operaţie de 3-4 ore. Dar cele 5-10 minute sunt cruciale, fiind la graniţa între viaţă şi moarte. Ceea ce domnul manager nu înţelege este că Dl. Prof. Dr. Ciuce nu operează ca să mai adauge o cifră într-un tabel excell la capitolul active. El operează doar atunci când ştie că serveşte interesului pacientului”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

De asemenea, el precizează că „în patologii complexe din cel puţin patru specialităţi – chirurgie generală, chirurgie vasculară, chirurgie plastică şi chirurgie pediatrică”, atunci când are o problemă chirurgicală serioasă, unul dintre primi trei cu care se consultă în România este Constantin Ciuce.

„Nu doresc să-i fac un portret de erou lui Constatin Ciuce. Sunt sătul de eroii (mai ales chirurgi) care apar în mass-media şi care sunt capabili să opereze orice sau să facă minuni numai prin simpla lor prezenţă. Sunt sătul de «mâna lui Dumnezeu» sau de cel ce ne anunţa cu emfază că «după x ani în Europa m-am întors în România ca Mesia în domeniul x» (evident, pe bani serioşi) sau de cel îşi care câştigă adrenalina apărând în presă şi anunţând «eu operez cazuri pe care nu le face nimeni, minunea de la ora 5» sau de chirurgul producător de «premiere mondiale / naţionale / de cartier» care, peste ani, se dovedesc dezastre medicale de care nu se mai interesază nimeni”, mai spune Pieptu.

În finalul scrisorii, rectorul UMF Iaşi îi solicită ministrul Nicolae Bănicioiu să ia măsurile legale care se impun împotriva managerului Spitalului de Urgenţă Cluj.

„Ţinând cont de cele expuse, vă rog să luaţi ferm măsurile legale care se cuvin împotriva acestui manager, aşa cum aţi precizat la mine în birou: «Domnule manager, dacă copilul moare înainte de a ajunge la operaţie, dumneata eşti singurul responsabil». Nu vă solicit măsuri luate în pripă soldate cu lapidarea publică, ci o analiză serioasă care să împiedice tranformarea acestui episod sinistru într-o eventualitate mereu repetabilă. Trebuie să daţi un semnal care să clarifice odată pentru totdeauna câteva lucruri simple care trebuie să fie acceptate şi în România: primul – spitalele există pentru că sunt pacienţi, pentru că oamenii au nevoie de servicii de sănătate; al doilea – aceste nevoi trebuie să fie rezolvate exclusiv de către medici şi asistente; al treilea – actul medical, indiferent de complexitatea lui, este construit pe relaţia pacient-medic, iar orice se suprapune sau juxtapune este secundar şi neesenţial. Da, managementul unei instituţii este extrem de important. Dar, dacă manangerul unui spital uită care este menirea instituţiei pe care o conduce, poate e cazul să facă performanţă managerială la un cazino, unde te poti juca mai puţin riscant cu şansele cuiva”, se mai arată în scrisoare.

El mai spune că ministrul trebuie să dea „un semnal prin care managerii spitalelor, alături de cei care îi manevrează pentru interese obscure să înţeleagă că nu se pot juca după bunul lor plac cu vieţile pacienţilor şi că spitale fără pacienţi şi fără medici nu exista. Managerul nu este Dumnezeu”.

O fetiţă nou-născută a decedat în 1 iulie la Spitalul de Urgenţă Cluj-Napoca, din cauza unei malformaţii, părinţii spunând că vor să dea în judecată conducerea unităţii, întrucât nu a fost de acord ca bebeluşul să fie operat de medicul Constantin Ciuce, pe motiv că acesta nu are specialitate de chirurgie pediatrică.

Dănuţ Şendroiu, tatăl fetiţei, declara atunci corespondentului MEDIAFAX că nu doreşte despăgubiri materiale în urma demersului în instanţă, ci vrea ca alţi părinţi să nu mai treacă prin aceleaşi drame.

 „Am apelat la profesorul Constantin Ciuce pentru că am primit din partea mai multor medici din Cluj recomandări că dânsul ar putea opera astfel de cazuri şi cea mai bună decizie după momentul aflării diagnosticului a fost să discutăm cu dumnealui şi ne-a primit cu braţele deschise. Am cerut managerului SCJU Cluj aprobarea pentru ca dl. Ciuce să îmi opereze copilul şi consider revoltător refuzul acestuia pe motiv că medicul nu ar avea specialitate de chirurgie pediatrică. Dar, cu toate acestea, în ultimii 20 de ani, dl. profesor Ciuce a operat copii cu rezultate bune. Ne gândim să apelăm la instanţele judecătoreşti şi să dăm în judecată conducerea spitalului pentru că a refuzat să îl lase pe dl. Ciuce să ne opereze fetiţa. Nu cerem despăgubiri, ci vrem ca alţi părinţi să nu mai treacă prin aceleaşi drame”, spunea Şendroiu.

Managerul SCJU Cluj-Napoca, Petru Şuşcă, declara, în aceeaşi conferinţă de presă, că în urma unui control al Corpului de control al ministrului Sănătăţii din luna martie s-a constatat că în Secţia de Chirurgie I, de adulţi, condusă de Constantin Ciuce, au avut loc 35 de operaţii pediatrice, fiind vorba de „nerespectarea prevederilor legale”.

„Putem să operăm dacă nu avem specialitate? Eu, ca manager, pot lua decizii peste legislaţie? Ce se întâmpla dacă aprobam solicitarea de operaţie, iar copilaşul murea pe masa de operaţie? Eu nu am putut să îmi asum această răspundere. Faptul că părintele a solicitat, nu ne absolvea de vină. Nu am nimic cu dl. Ciuce, dar dacă opera copii de 20 de ani nu putea face o structură de copii, nu putea să îşi facă specialitatea? Altfel ajungem ca un neurochirug să opereze un apendice. Dl. Ciuce ar trebui să îşi facă specialitatea de chirurgie pediatrică şi să facem în structura spitalului un compartiment pentru copii”, spunea Şuşcă.

El mai preciza că a întrebat în aprilie şi iunie Ministerul Sănătăţii dacă este legal sau nu să se facă astfel de intervenţii chirurgicale de către medici care nu au specialitate pediatrică, dar nu a primit răspuns.

Tot atunci, şeful Secţiei de Chirurgie nr. 1 din cadrul SCJU Cluj-Napoca, Constantin Ciuce, declara corespondentului MEDIAFAX că, el, personal, a operat mai mulţi copii care aveau aceeaşi malformaţie ca a fetiţei care a decedat, iar aceştia au supravieţuit.

Sursa: Gandul

CITESTE SI:

EXCLUSIV: Copiii grav bolnavi nu mai pot fi operați în Clinica Chirurgie I! Profesorul Ciuce și lumea medicală clujeană sunt șocați de interdicția impusă de managerul Spitalului, Petru Șușcă

Dramă! Un copil a murit la 200 de metri de Clinica Chirurgie I. AVEM PROBE AUDIO că Șușcă nu i-a dat voie lui Ciuce să-l opereze și a chemat elicopterul! RAED ARAFAT: „Profesorul Ciuce este un chirurg excepțional, nu trebuia solicitat elicopter”

Tatal Sarei Maria, fetita decedata in 1 iulie, a primit raspunsul de la Petru Susca la 5 zile dupa moartea fiicei sale

EXCLUSIV! Șușcă MINTE, avem DOCUMENTUL! Ciuce a cerut din anul 2013 Spitalului să solicite Ministerului înființarea unui compartiment pentru copii! Unde este răspunsul Spitalului Județean Cluj?

Cum raspunde Ciuce acuzatiilor lui Susca: „Ati facut obsesie in incercarea de a ma discredita”

Susca trebuie demis! Cand birocratia omoara un copil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *