În război cu raportul Curții de Conturi, Emil Boc se face că nu înțelege diferența dintre „mecena”riat și „mercena”riat cultural

Raportul Curții de Conturi pentru anul 2015 a scos la iveală o caracatiță de fundații și asociații culturale care ar fi prejudiciat în mod grosolan bugetul municipiului Cluj-Napoca. Curtea de Conturi a verificat modalitatea de finanțare din bugetul public a nu mai puțin de 37 de asociații și fundații, constatând nereguli similare și un mod de lucru nelegal care pare comun acestor asociații și fundații. Printre acestea se regăsesc și Federația Share, Consorțiul Studenților din România, Asociația Student Plus, Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (cea care organizează TIFF). Prezentarea detaliată a neregulilor constatate o puteți citi aici: 

Curtea de Conturi scoate la iveală o caracatiță de fundații și asociații culturale care ar fi prejudiciat în mod grosolan bugetul municipiului Cluj-Napoca

Conform raportului de audit financiar al Curții de Conturi asupra conturilor anuale de execuție bugetară ale Unității Administrativ Teritoriale ale Municipiului Cluj-Napoca pe anul 2015, „au fost acordate nelegal finanțări nerambursabile unor asociații și fundații, în condițiile în care acestea au desfășurat și realizat activități care au generat profit, fiind cauzat un prejudiciu bugetului Municipiului Cluj-Napoca, în sumă de 6.027.585 lei” și „au fost acordate finanțări nerambursabile de la bugetul local, la mai multe asociații sau fundații care nu au prezentat documente justificative corespunzătoare, fiind cauzat un prejudiciu bugetului local în sumă de 545.271 lei”. În plus, „au fost acordate sume mai mari decât cele cuvenite mai multor asociații și fundații care nu au respectat angajamentele luate privind structura bugetului prevăzută în contract, fiind cauzat un prejudiciu bugetului local în sumă de  277.663 lei.”

Raportul Curții de Conturi mai specifică și faptul că „nu au fost respectate prevederile legale privind derularea Contractului de finanțare nerambursabilă pentru proiectul ”Festivalul internațional de film Transilvania 2014”, realizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc, fiind cauzat un prejudiciu Municipiului Cluj-Napoca în sumă de 444.257 lei.”

Războiul dintre instituții și declarațiile belicoase ale primarului

Dacă până acum Emil Boc a preferat să nu comenteze public raportul Curții de Conturi, primarul a declarat zilele acestea la Realitatea FM Cluj:

„Eu cred că poziţia Curţii de Conturi este nelegală şi că instanţa o va desfiinţa. Ce spune Curtea de Conturi, în principiu: „Toate ONG-urile care organizează evenimente culturale, dacă vând un bilet la TIFF nu înseamnă că obţin profit şi nu pot fi finanţate".

Ceea ce nu înţelege Curtea de Conturi, după părerea mea, şi am să spun şi în faţa judecătorilor acest lucru, este că nu putem pune semnul de egalitate între o societate comercială care obţine profit, iar apoi patronul îşi scoate dividendele şi duce banii acasă sau merge în vacanţe exotice, şi un ONG, care dacă obţine profit, prin specificul ONG-urilor, banii nu se duc în dividende şi în concedii de lux, ci în alte evenimente, filme sau spectacole, adică în scopul specificului obiectului lor de activitate. Ei au spus că "aţi dat banii, este nelegal, TIFF a vândut bilete".

Este fundamental greşit. Dacă se menţine concluzia acestui raport, sectorul cultural, care este cel mai dinamic din ţară la Cluj, va fi grav afectat. Am încredere că instanţele vor înţelege că nu se poate pune semnul egalităţii între profit în sens comercial şi banii pe care îi obţin organizaţiile nonprofit, că se poate considera profit vânzarea de bilete.

Banii de la autorităţile publice nu ajung pentru organizarea acestor evenimente, ONG-urile mai obţin bani şi din sponsorizări, şi din bilete. Este o chestiune de principiu fundamentală pe care instanţa trebuie să o înţeleagă. Dacă nu, va fi compromisă creşterea şi dinamica sectorului cultural, care aduce multă imagine şi mulţi turişti Clujului", a spus Boc, citat de Ziua de Cluj.

Cum induce Emil Boc opinia publică în eroare?

Primarul Emil Boc afirmă că nu înțelege Curtea de Conturi faptul că „nu putem pune semnul de egalitate între o societate comercială care obține profit, iar apoi patronul își scoate dividendele și duce banii acasă sau merge în vacanțe exotice, și un ONG, care dacă obține profit, prin specificul ONG-urilor, banii nu se duc în dividende și în concedii de lux, ci în alte evenimente”. Ce nu înțelegem noi este dacă domnul Boc înțelege sau nu faptul că noi înțelegem că, cel puțin în cazul Untold, a fost vorba despre acordarea de finanțări nerambursabile din bugetul local unui ONG pentru organizarea unui festival (marcă înregistrată pe persoana fizică Bogdan Buta), care în anul următor, după ce a fost născut și crescut din bani publici nerambursabili și după ce a adus profit, a devenit un SRL, o societate comercială, o afacere privată, SC Untold SRL, aparținându-le privaților Bogdan Buta și Sorin Gadola, o afacere de mare succes, cu bugete de milioane de euro.

Așa că, cel puțin din acest punct de vedere, primarul municipiului ar trebui să o lase mai ușor cu pianul pe scări și cu declarațiile belicoase. Și Curtea de Conturi, și noi, jurnaliștii, și opinia publică înțelegem că aceste ONG-uri, din punct de vedere financiar, nu s-au comportat ca niște mănăstiri de maici și nici Primăria ca o Arhiepiscopie. S-au acordat nerambursabil fonduri publice unor entități care au scos profit, iar legea interzice acest lucru. Bineînțeles că Primăria, ca orice altă instituție publică, are dreptul de a contesta în instanță Raportul Curții de Conturi. Din punct de vedere juridic, faptele întotdeauna sunt interpretabile și asta va fi treaba judecătorului, dar rolul nostru de jurnaliști este cel de a arăta dezinformările și manipulările unor realități care nu stau întotdeauna așa cum le prezintă politicienii vremelnici ai vremurilor noastre.

Diferența dintre „mecena”riat și „mercena”riat cultural

Dacă se menține concluzia raportului Curții de Conturi, nu sectorul cultural va fi grav afectat, contrar declarațiilor primarului, pentru că evenimentele de tipul Untold nu reprezintă fenomene culturale și nici zecile de șușe și șușanele organizate pe bani publici, doar ca să fie, să mai primească niște băieți deștepți, cultural vorbind, niște bani de la bugetul local! 

Cultura poate fi sprijinită în continuare, chiar dacă concluziile raportului Curții de Conturi vor fi confirmate în instanță, pentru că nimic nu va împiedica - legal - Primăria, de acum înainte, să facă „mecena”riat pentru asociații culturale cu adevărat non-profit, Clujul fiind plin de tineri artiști entuziaști, dornici să se afirme, care ar accepta să fie finanțați pentru evenimente non-profit, doar de dragul artei, doar pentru a se remarca artistic, chiar dacă din arta lor nu ar scoate bani, deci profit. 

Ce nu înțelege Emil Boc este diferența din Mecena și Mercena, dintre „mecena”riat și „mercenar”iat, dintre a fi un promotor, un protector al artei și culturii și între a fi un mercenar cultural, o persoană care dă sau primește bani pentru a livra „ceva” impropriu numit cultură. E diferența dintre „artă pentru artă” și artă pentru bani, pe scurt spus. Dintre artă pentru un profit cultural și dintre artă pentru un profit bănesc.

E perfect justificat ca municipalitatea să investească în tinerii artiști, să le ofere, financiar și logistic, sprijin pentru a se lansa în carieră, pentru a își aduce arta în fața publicului. Dar e perfect greșit ca din bugetul public să finanțăm activități pseudoculturale realizate de niște băieți interesați mai mult de partea financiară a manifestării „culturale”, decât de valoarea artistică și socială a unui eveniment.

Primăria nu este sponsor public pentru privați, ci un administrator al bunurilor și fondurilor publice în interes public. Iar cultura este un interes public atunci când nu devine cultura sifonării banului public.

Între timp, până când vântul schimbării de mentalitate privind gestionarea banului public va bate și la geamurile Primăriei și până când procesul între Primărie și Curtea de Conturi va fi definitivat printr-o decizie a instanței, vreme trece, o nouă alocare bugetară nerambursabilă către ONG-uri vine, toate-s vechi și nouă toate! Adică lor!

Comentarii

Radu

17.02.2017 07:44

Una de la un fost secretar UTC, din ciclul "Dai in mine, dai in cultura și uzine". Boc baga TIFF-ul la înaintare pentru a masca adevăratele smecherii, precum cea pe care ați mentionat-o cu Untold/Share. Întrebarea pentru Boc e nu doar de ce bugetul primăriei s-a transformat în rampă de lansare in afaceri pentru niste băieți, ci si ce s-a întâmplat cu profitul de la Untold 2015. Oricum, un lucru e evident în ceea ce privește finanțarea ONG-urilor, dincolo de sifonarea de bani publici semnalată în articol - o metoda prin care Boc câștigă bunăvoința unora, extrem de vocali și mari activiști in probleme ce nu țin de oraș.

George

17.02.2017 09:32

Foarte bun articolul, multumesc de clarificari. Cand oare va avea loc procesul?. Sper sa ne tineti informati, fiind un subiect foarte sensibil.

Adauga comentariu