Din oras

Raed Arafat, întrebat cu privire la sistemul de sănătate: "Nu ştiu, nu ştiu!"

Raed Arafat l-a luat pe „nu ştiu!” în braţe, atunci când primeşte întrebări legate de sistemul de sănătate. Aflat la Cluj-Napoca pentru a participa la lansarea unui joc educativ pentru copii, Ziar de Cluj şi-a permis să îl întrebe pe secretarul de Stat cum comentează două cazuri despre care vorbeşte o ţară întreagă. Băieţelul de 8 luni de la Suceava, Matias, care a fost tratat pentru roşu în gât, deşi se pare că avea meningo-encefalită şi care a decedat în elicopter, între Suceava şi Iaşi şi băieţelul decedat la Cluj-Napoca din cauza refuzului unui medic de a semna formularul pentru transfer în străinătate, deşi părinţii i-au cerut, l-au rugat, l-au implorat să semneze.

E vorba de două cazuri mediatizate, e vorba de părinţi care şi-au pierdut pruncii, e vorba de lacune în sistemul medical şi acuzaţii grave care se aduc unor medici. Iar Raed Arafat nu ştie nimic.

La ora 16, părinţi din toată ţară se vor adună în oraşele lor pentru a trage un semnal de alarmă. Şi la Cluj-Napoca, părinţii au obţinut autorizaţia pentru protest, între orele 16 şi 18, In Piata Unirii. „Nu se mai poate să ne moară copiii din cauza incompetenţei medicilor şi a sistemului nostru sanitar!” vor striga mii de părinţi din toată ţara.

Acelaşi Raed Arafat nu ştie nimic de infecţiile intraspitaliceşti şi de arşii mâncaţi de viermi.

„Deci, acest lucru nu am să îl comentez pentru că în primul rând nu mă ocup de partea aia la acest moment şi în al doilea rând infecţiile intraspitaliceşti, oriunde mergeţi în lume, dacă vorbiţi cu spitalele, nu există spital în lume care să nu aibă problema cu infecţiile intraspitaliceşti, decât dacă este un azil sau un spital care nu are nimic chirurgical sau care nu primeşte pacienţi cu infecţii. Deci, este o problema care există. Combaterea infecţiilor intraspitaliceşti şi răspândirea lor este alt aspect. Sunt convins că Ministerul Sănătăţii se ocupă toate procedurile legate de acest aspect”, a declarat Arafat.

Întrebat dacă, după experienţă Colectiv, autorităţile sunt mai bine pregătite să intervină în cadrul unui dezastru sau a unui accident de amploare, Raed Arafat are un răspuns PR-istic, nicidecum unul punctual.

„Intervenţie perfectă la dezastre nu va exista, nu a existat, şi nu există nicăieri în lume. Dezastrul înseamnă resurse depăşite şi adaptarea intervenţiei la resursele depăşite.(…) Legislaţia s-a schimbat, a ieşit hotărârea 557. Hotărârea 557 se referă exact la modul cum se realizează comanda că să îl clarifice cu comandantul acţiunii cu comandanţii de pe sectoare. (…) S-au schimbat în prevenire anumite aspecte pentru că legislaţia de prevenire, noi am început să o schimbăm înainte de Colectiv, să o luăm clar. Am vrut din martie 2015 să schimbăm legislaţia de prevenire, dar după Colectiv a venit legislaţia secundară a hotărârii de Guvern şi tot şi a fost adaptată exact nevoilor şi ne-a permis să punem o armă în mâna Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, această armă fiind posibilitatea de a sigila şi a închide un local care este periculos pentru cei ce intră în el”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *