In vizor

Putem să ne infectăm cu COVID-19 din produsele alimentare sau de pe ambalaje?

Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a publicat un set de întrebări și răspunsuri privind COVID-19 și riscul de infecție prin alimente.

Care este riscul infecției cu COVID-19 din produsele alimentare?

În ciuda amplorii pandemiei, până în prezent nu s-a raportat transmiterea COVID-19 prin consumul de alimente. Astfel, după cum se menționează de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA)1, nu există nicio dovadă care să ateste că produsele alimentare reprezintă un risc pentru sănătatea publică în ceea ce privește COVID-19.  Coronavirusurile nu se pot multiplica în alimente; au nevoie de un animal sau de o gazdă umană pentru a se multiplica. Principalul mod de transmitere a COVID-19 este de la o persoană la alta, în principal prin stropii respiratorii, pe care persoanele infectate îi răspândesc atunci când strănută, tușesc sau expiră.

 Virusul se poate răspândi direct de la persoană la persoană atunci când o persoană infectată cu COVID-19 tușește sau strănută, producând picături care ajung la nasul, gura sau ochii unei alte persoane. Alternativ, deoarece picăturile respiratorii sunt prea grele pentru a fi transportate în aer, acestea aterizează pe obiecte și suprafețe care înconjoară persoana infectată. Este posibil ca cineva să se poate infecta prin atingerea unei suprafețe contaminate, obiect, sau mâna unei persoane infectate şi apoi să-şi atingă gura, nasul sau ochii. Acest lucru se poate întâmpla, de exemplu, când atinge mânerele ușii sau strângerea de mână şi apoi atingerea feței. 

Care este riscul de a te contamina cu COVID-19 de pe ambalajele alimentare?

Deși, conform unui studiu recent, s-a demonstrat că agentul cauzal al COVID-19 (SARSCoV-2) poate persista timp de pâna la 24 de ore pe carton și până la câteva zile pe suprafețe dure, cum ar fi oțelul și materialele plastice în condiții experimentale (de exemplu, umiditate relativă în mediu controlat și de temperatură controlată), nu există nicio dovadă că ambalajele contaminate, care au fost expuse la diferite condiții de mediu și temperatură, transmit infecția. Cu toate acestea, pentru a răspunde preocupărilor referitoare la posibilitatea transmiterii virusului prezent pe suprafața pielii la sistemul respirator (de exemplu, prin atingerea feței), persoanele care manipulează ambalaje, inclusiv consumatorii, ar trebui să respecte îndrumările autorităților de sănătate publică în ceea ce privește bunele practici de igienă, inclusiv spălarea regulată și eficientă a mâinilor. Este foarte puțin probabil ca oamenii să poată contacta COVID-19 din alimente sau de pe ambalajele acestora.

Pot fi contaminat prin contactul cu alimentele manipulate de persoane posibil infectate?

Potrivit agențiilor de siguranță alimentară din Statele Membre ale Uniunii Europene, este foarte puțin probabil să puteți contracta COVID-19 din manipularea alimentelor. În plus, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor a declarat, că în prezent nu există dovezi că alimentele sunt o sursă probabilă sau o cale de transmitere a virusului. În prezent, nu există informații disponibile privind prezența pe alimente a virusului responsabil de COVID-19, supraviețuirea acestuia în alimente, astfel încât să fie posibilă infectarea oamenilor. De asemenea, până în prezent nu există nicio dovadă a faptului că produsele alimentare au fost sursa sau vectorul care au cotribuit la răspândirea virusului, neexistând nicio îndoială că boala s-a transmis prin contactul cu alte persoane infectate.

Teoretic, așa cum este cazul oricărei suprafețe de contact contaminate de o persoană infectată, fie că este vorba de un mâner de ușă sau de o altă suprafață, alimentele ar putea duce la contaminare indirectă prin atingerea acestora. Acesta este motivul pentru care toată lumea ar trebui să urmeze recomandările autorităților de sănătate publică privind spălarea frecventă a mâinilor. Comercianții cu amănuntul sunt la curent cu cerințele de igienă atunci când manipulează alimente. Personalul care manipulează alimente (de exemplu tranșarea cărnii, felierea cărnii sau a produselor lactate, curățarea peștelui, ambalarea fructelor și legumelor) trebuie să poarte mănuși pe care trebuie să le înlocuiască în mod frecvent sau în alte cazuri trebuie să își spele în mod frecvent mâinile.

De asemenea, consumatorii ar trebui să conștientizeze rolul lor. Ca o practică generală bună de igienă, clienții din magazine nu ar trebui să manipuleze alimente (să atingă alimentele), altele decât cele pe care intenționează să le cumpere, pentru a evita contaminarea acestuia cu orice agent patogen care ar putea fi prezent pe mâinile lor. 

Pot fi infectat prin consumul anumitor alimente?

Potrivit agențiilor de siguranță alimentară din Statele Membre ale Uniunii Europene, este foarte puțin probabil să vă puteți infecta cu COVID-19 din manipularea alimentelor. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor a declarat, în plus, că în prezent nu există dovezi că alimentele sunt o sursă probabilă sau o cale de transmitere a virusului COVID-197.

În prezent, nu sunt disponibile informații cu privire la faptul că virusul responsabil de COVID-19 poate fi prezent pe alimente, supraviețuiește acolo și infectează oamenii. Cu toate acestea, în pofida amplorii pandemiei COVID-19, până în prezent nu s-a raportat transmiterea COVID-19 prin consumul de alimente. Prin urmare, nu există dovezi că alimentele prezintă un risc pentru sănătatea publică în raport cu COVID-19. Principalul mod de transmitere pentru COVID-19 este considerat a fi de la o persoană la alta, în principal prin stropii respiratorii pe care persoanele infectate îi transmit atunci când strănută, tusesc sau expiră. 

Pot să fac ceva singur acasă pentru a minimiza orice risc potențial cauzat de alimentele care transmit virusul responsabil de COVID-19? 

Da . În primul rând, spălarea riguroasă a mâinilor cu săpun și apă caldă înainte și după cumpărături este deosebit de importantă, deoarece astfel vă protejați pe voi înșivă și pe ceilalți.

Este la fel de important să aplicați reguli stricte de igienă în bucătăriea dvs., care, de obicei, vă protejează de intoxicații alimentare. Depozitați alimentele/mâncarea corect (orice contact între alimentele consumate crude și alimentele gătite trebuie evitat), aruncați ambalajul exterior înainte de depozitare (de exemplu, învelișuri de carton în cazul în care există un pachet de plastic în interior) păstrând în același timp evidența informațiilor cheie, cum ar fi data expirării sau cea recomandată pentru consum.

Spălați sistematic fructele și legumele cu apă curată, mai ales în cazul în care acestea nu vor fi fierte/gătite (COVID-19 nu va supraviețui la gătit). 

Evitați contaminarea prin intermediul ustensilelor de bucătărie (cuțite, farfurii, etc.) prin spălarea acestora cu detergent între utilizarea lor pentru diferite produse alimentare și/sau ingrediente. 

Respectați instrucțiunile de gătit (timp, temperatură) pentru alimentele destinate pentru a fi consumate gătite.

Spălați-vă mâinile cu apă caldă și săpun înainte de a începe să pregătiți sau să gătiți alimentele/mâncarea, precum și după ce ați preparat alimentele/mâncarea.

Suprafețele frigiderului și ale bucătăriei trebuie curățate periodic, cu o frecvență crescută. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *