PubliNews

Pubelele subterane de la Câmpia Turzii devin operaționale

Începând din această săptămâna, trei pubele subterane situate pe raza Municipiului Câmpia Turzii au devenit operaționale. Este vorba despre cele amplasate pe străzile Parcului – în dreptul blocurilor de militari, Griviței – lângă CT8 si strada Nouă. Astfel, cetățenii municipiului Câmpia Turzii vor avea la dispoziție logistica necesară pentru colectarea selectivă a deșeurilor.

Totodată prin implementarea acestui proiect se va reduce cantitatea de deșeuri împrăștiate pe asfalt de către persoanele care caută în punctele gospodărești, asigurându-se un nivel ridicat de curățenie în oraș.

Deși pubelele au fost amplasate pe străzile din municipiu încă din luna aprilie, acestea nu au fost nici plătite furnizorului și nici recepționate prin proces verbal, până în luna august, din cauza unor nereguli tehnice semnalate de către comisia de recepție, culpa fiind exclusiv a constructorului.

În cel mai scurt timp vor deveni operaționale și pubelele subterane de pe străzile Constructorilor (CT 13), Retezatului (Orizont si intersecția cu strada Gheorghe Barițiu (CT 10) și Aleea Constructorilor (lângă turnul de apă).

Administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii transmite felicitări cetățenilor de pe străzile Griviței si Mureșului, care au înțeles perfect rolul pubelelor subterane, colectând selectiv deșeurile.

pubele subteran

pubele subteran

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *