Reportaj

Psihologul Mircea Miclea a fost seful Militiei Cluj, timp de doua zile, la Revolutie

Pe vremea cand comunistii nu negociau nici macar condamnarea la moarte, „un nimeni de pe strada” a avut curajul sa urle foamea multimii. Clujeanul Mircea Miclea, fostul ministru al Educatiei si profesor universitar la Universitatea Babes-Bolyai,  a fost cel care a fost seful Militiei Cluj decembrie 1989. Avea 27 de ani si,  pentru doua zile, a fost omul care a vegheat asupra orasului – naiv, nepriceput, dar coplesit de sentimentul de libertate.

In 21 decembrie 1989 s-a aflat in Piata Unirii, printre cei care scandau aprins impotriva abuzurilor si represiunii comuniste. Mircea Miclea, Lucian Matis, Calin Nemes, Nelu Deac. Erau 11, in total, tineri debusolati care au facut un cerc in jurul statuii lui Matei Corvin. Asteptau sa vina muncitorii de la CUG. In Timisoara, revolutia incepuse deja.

“Ce facem, ma, ce facem? Toti intrebam, nimeni nu raspundea. La scurt timp a venit un ofiter spre noi, insotit de unul de la garzi patriotice. Ce faceti aici ? Va rog sa parasiti locul!”, rememoreaza acum psihologul.

Ultima incercare de folosire a fortei din partea ofiterului s-a lasat cu imbranceli si strigate. Intr-o clipa, fara sa mai vada si sa-si dea seama ce se intampla, au strigat cu totii: “Ti-mi-soa-ra! Ti-mi-soa-ra! Libertate! Li-ber-ta-te!”

“Ai simtit vreodata ca te sufoci si-apoi deschizi gura mare, mare, ca sa mananci aer si sa nu mai ai alta senzatie decat a aerului care intra in tine si ti se pare ca nu-i de-ajuns si te-ameteste? Asa m-am simtit atunci! Si-am strigat ca bezmeticii, ca nebunii. Si cred ca am strigat si de frica, da, ca sa ne dam seama ca mai suntem inca vii”, scrie clujeanul in notatiile sale de jurnal, publicate in volumul intitulat R’Estul si Vestul.

Pe trotuare s-au adunat intr-o jumatate de ceas mii de oameni. “Veniti cu noi! Veniti cu noi!”, strigau cei 11. Erau congestionati, ragusiti ; strigau ca-ntr-un delir continuu. Calin Nemes s-a urcat pe o masina. “Veniti cu noi! Veniti cu noi!”.

“Ei, atunci am vazut ce insemna lasitatea semenului meu. Intre noi si ei nu erau decat patru metri de asfalt. Toti stateau pe trotuare, mii de oameni se uitau la noi, nimeni nu trecea! Cativa s-au aventurat pana la mijlocul soselei, s-au uitat inapoi si s-au intors pe trotuar. Unii s-au pus in genunchi. Nimeni n-a trecut. Din lasitate, sau poate pentru ca au avut timp sa se gandeasca (nu ca noi) inainte de a face pasul cel fara de-ntoarcere”, spune Miclea.

Daca multimea nu venea spre ei, s-au hotarat sa mearga ei spre multime. Atunci a venit o formatiune de soldati si s-a desfasurat in fata lor, in semicerc, cu spatele spre Continental. Cei de pe trotuare au inceput sa-i huiduie. Am prins curaj. Calin Nemes a inceput sa se dezbrace si a inaintat spre ei.

“Era cu doi pasi in stanga mea. “Nu-l lasam!” a strigat Lucian si s-a asezat intre noi. Calin a facut un pas in fata si a intins mana spre soldatul din fata lui, aflat la vreo doi metri. “Lasa, ma, arma jos!” atat am mai auzit si-apoi o salva de pocnituri si Lucian cazand in stanga mea. Am avut clar impresia ca nu sunt eu acolo, ci ca altcineva e in locul meu, ca si cum as vedea un film, si m-am lasat incet in jos, ca-ntr-o imagine data la relanti. Apoi am auzit alte impuscaturi, si-atunci brusc am realizat ca, de fapt, se trage in noi si m-am ridicat si-am fugit spre salcamii de la marginea trotuarului. Era un haos cumplit, un clocot difuz de tropait de bocanci, urlete si miros de pulbere arsa. Am scapat printr-un gang care iesea afara din piata. Totul se golise”

Sunt amintiri despre care nu vrea sa vorbeasca aproape niciodata, chiar daca acele clipe, traite in timpul revolutiei, sunt cele pe care le pretuieste cel mai mult. Atunci a invatat ce inseamna libertatea, atunci s-a simtit, pentru prima data, cu adevarat liber.

“Dar, dupa aceasta experienta, traiesc viata altfel. Nu mai am frici! Mi-am demonstrat, la modul fundamental, real, nu retoric, ca sunt liber, si nu sunt las. Oricat de jos as cadea, oricat de multe lucruri nasoale s-ar spune vreodata despre mine, la sfarsit ma pot ridica sa strig “Da, dar stiti, nu sunt las si sunt liber, ma-ntelegeti?”. Nu-mi teoretizez libertatea, ci o traiesc pur si simplu, intens, plenar, pana in varful unghiilor, asa cum imi simt sangele prin vene”.

Cluj, 22 decembrie 1989

In 22 decembrie, Clujul era controlat de oamenii iesiti pe strazi. Nici un militian, nici un militar, nici o patrula nu mai erau pe strazi. Autoritatile locale disparusera din sediile puterii lor. Mircea Miclea, impreuna cu alti 50 de clujeni marsaluia spre sediul militiei municipale. Pe drum, au aflat de la oamenii din balcoane ca s-a intrerupt discursul lui Ceausescu la Bucuresti.

“Sunt capitanul Moldovan, ofiter de serviciu pe unitate”, i-a intampinat un militian de la sediu. “Stati, nu dati, aveti aici cheile si pistolul meu. Va predau tot. Predau, sa traiti, predau tot! Cine vine sa preia ?” Toti au tacut. Nu stiam, nu ne asteptam la asa ceva. „Cine preia, mai oameni buni?! Cine preia?”, repeta militianul.

A fost momentul in care Miclea a inaintat, impins de la spate de oamenii cu care ajunsese pana acolo. Il recunosteau drept lider, a declarat acesta pentru Ziar de Cluj, stiau ca a fost in piata cu o zi inainte. Asa a preluat sub conducere militia orasului, careia i-a fost doua zile comandant.

Intai s-au inarmat toti pana-n dinti, apoi a organizat patrule de paza a obiectivului. Aveau si cladirea pasapoartelor in grija. A venit noaptea si a inceput al doilea act al revolutiei, in care ei erau inconstienti figuranti.

„Mana plina de sange a armatei romane trebuia spalata ; iar noua putere trebuia sa se legitimeze in focul luptei pentru cauza poporului. Asa ca au inventat Marele Inamic: Teroristii!”, spune acum clujeanul.

Pe biroul meu de sef de politie erau cinci telefoane si un fir scurt, care sunau incontinuu : “Domnule, am auzit ca a fost atacata politia!”. “Domnule, am auzit ca teroristii au otravit apa, domnule, sa mai bem apa ?”. “Domnule, teroristii au atacat televiziunea locala!”. Nu se mai sfarsea”

Intai a trimis una dintre masinile militiei in patrulare, dar spune ca au vazut-o oamenii pe strada si au rasturnat-o. Atunci a confiscat un taxi, cu taximetrist cu tot, au pus pe el o statie radio, un militian in civil care stia sa o foloseasca si doi oameni de-ai lui; umbla prin tot orasul si la fiecare 10 minute ii raportau ce vedeau. Tot in noaptea aceea, a arestat un clujean care fura cojoace din cojocarie.

Spre dupa-masa zilei urmatoare a venit armata, a pus sigilii si petarde la toate usile si a preluat peste tot conducerea.

“Am predat pistolul mitraliera si am plecat. Eram obosit, mi-era foame, si nu mai fusesem de mult pe-acasa. Cand m-am apropiat de garsoniera unde stateam atunci, pe jos era o cununita cu cateva lumanari arse. Cativa prieteni care stiau ca am fost in 21 in Piata, dar nu ma mai vazusera de atunci, m-au cautat pe la morga fara sa ma gaseasca si crezusera ca am murit. Mi-au aprins lumanari si mi-au pus o coronita in fata garsonierei. Mai tarziu am aflat ca scrisesera si un panegiric pentru ziarul local. Am ras in hohote pana mi-au curs lacrimile. „Am murit o data, asa ca n-o sa mai mor curand!, mi-am zis”, rememoreaza clujeanul.

Astazi, Mircea Miclea nu se inscrie in listele groase de revolutionari cu pensie si scuitiri de taxe si impozite. Sunt peste 300.000 de “eroi” in intreaga tara, mai multi decati avea intreaga Armata Romana in acea perioada, lucru care il dezamageste cumplit.

“Toti aia care stateau pe trotuare, mai ales daca au avut sansa sa se aleaga cu cate o mica rana dintr-un glont ratacit, pe cand fugeau, sunt acum in asociatiile de revolutionari. Cred ca merita sa figuram ca popor intr-o istorie a nemerniciei umane, la capitolul “apoteoze”. Nu m-am inscris niciunde; as fi avut senzatia ca-mi vand sufletul pe bani, pe-o scutire de impozit, pe-un butic, pe-o sinecura”, marturiseste el. Singurul lucru pe care il mai pot spune e ca, de atunci, in fiecare zi de 21 decembrie ma imbrac mai frumos, cateodata ma duc in Piata si, crede-ma, in ziua aceea ma simt mai inalt!

sursa foto: ftr.ro, wikibooks.org, stiridecluj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *