In vizor

Proprietarii de ATV-uri și motociclete s-au făcut stăpâni pe Cheile Turenilor. Agenția Națională pentru Arii Protejate, inexistentă la Cluj

Ariile protejate din Cluj-Napoca, precum Cheile Turenilor sau Cheile Turzii au fost lăsate de către autorități pe mâna amatorilor de sporturi extreme care poluează aceste zone verzi cu gazele de eșapament de la ATV-uri și motocicletele enduro.

Clujenii care vor să se bucure de natură și de aer curat, mai ales în week-end, sunt nevoiți să suporte zgomotul și poluarea celor care folosesc ariile protejate pentru sporturi extreme, fără să țină cont de faptul că astfel de activități sunt interzise.

”De ceva vreme,dar mai ales din toamna anului trecut, pe raza rezervatiei naturale Cheile Turenilor ,zeci de persoane cu ATV si motociclete enduro incalca legile cu privire la mediu. Nu numai ca nu respecta legea dar incalca chiar si regulile de bun simt. De exemplu daca le-am atras atentia ca nu e legal ce fac au inceput sa ma intimideze ,ambaland intentionat motoarele, speriind cainele cu care eram la plimbare. Ei patrund chiar pe versantii din chei,turand motoarele in incercarea de a urca pantele abrupte. Toate acestea se intampla mai ales in weekend,cand toata lumea care ajunge sa se plimbe prin zona trebuie sa suporte mojicia acestor huligani . Pe langa faptul ca toate motoarele despre care vorbesc nu au fost inmatriculate,ele fiind deosebit de poluante. Ce rost mai are sa mergi prin padure ,in ideea de a lua aer curat,daca acesti indivizi iti sufla in nas noxe de esapament?”, transmite un clujean revoltat.

Ziar de Cluj a contactat Salvamont Salvaspeo, însă aceștia ne-au comunicat că din păcate, ei nu se mai ocupă de administrarea Cheilor Tureniului și a Cheilor Turzii, acum acestea se află în administrarea Agenției Naționale pentru Arii Protejate.

”Problema e că nu noi nu mai avem competențe legale pe administrarea Cheilor Turenilor și Cheilor Turzii, din păcate. Noi ne-am dori. Agenția Națională pentru Arii Protejate se ocupă acum de administrare. Noi am făcut adrese către ei, așteptăm răspunsuri, am primit răspunsuri în doi peri, e aiurea ce se întâmplă. Și dacă am fi anunțați nu avem ce face. Nu mai putem interveni, ca și salvamont putem să îi avertizăm că e periculos, dar în afară de asta nu avem nicio posibilitate legală să facem nimic”; transmite directorul Salvamont Salvaspeo Cluj, Gheorghe Frățilă.

Guvernul a oferit Agenției Naționale pentru Arii Protejate puteri depline în administarea zonelor protejate, fiind eliminate celelalte instituții sau ONG-uri care aveau aceste atribuții anterior.

Această Agenție nu are la Cluj o structură operaționalizată, ceea ce înseamnă că ariile protejate au fost lăsate fără o administare eficientă. Această situație a fost posibilă datorită unei Ordonanțe de Guvern din 2018 care a eliminat noțiunea de custode al ariilor protejate. Această măsură a fost îndelung ciriticată de ONG-uri, cele care au acuzat că timp 20 de ani statul român nu a fost interesat de ariile protejate și acum bursc vor să fie ei cei care administrează aceste zone. Implicarea statului este bine venită, însă aceasta trebuia să fie făcută traptat și prin colaborarea cu cei care zeci de ani s-au luptat pentru aceste zone. În plus, reprezentanții ONG-urilor atrag atenția asupra faptului că existe câteva sute de arii protejate pe care nu le administrează nimeni și ar fi fost foarte bine dacă statul român ar fi început cu acestea. Încă de atunci ONG-urile explicau că această Agenție nu are suficient personal pentru a putea asigura administrarea tuturor ariilor protejate, drept exemplu, la Cluj încă nu există o structură operațională. Cea mai mare temere a celor care își doresc să protejeze aceste arii este faptul că această Ordonanță va facilita apariția unor construcții sau exploatări forestiere.

Amenda contraventională pentru cei care intră cu mijloacele motorizate în ariiile protejate este de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice si de la 30000 lei la 60000 lei pentru persoane juridice, conform OUG 57/2007, art 53, al 2, litera m.

Am încercat să luăm legătură cu Agenția Națională pentru Arii Protejate, dar a fost imposibil. Există un număr de contact la care nu răspunde nimeni. Dacă și administrarea ariilor protejate se face la fel de eficient precum comunicarea, nu ar trebui să ne surprindă faptul că pasionații de ATV-uri și motoare s-au făcut stăpâni în Cheile Tureniului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *