Analiza

Promisiunile primarului cresc prețurile apartamentelor din cartierele Clujului

Cu toate că, în ultimii ani, majoritatea cumpărătorilor de apartamente au nutrit constant speranța scăderii sau chiar prăbușirii pieței imobiliare rezidențiale din Cluj, prețul pe metru pătrat util a continuat să crească. Avansul, per ansamblu, în ultimele 3 luni ale anului 2019, a fost de 4,4%, valoarea medie de tranzacționare, pe metru pătrat, ajungând la 1 690 de euro, conform statisticilor imobiliare.ro.

Cea mai interesantă este însă statistica prețurilor pe cartiere, scumpirea apartamentelor în zonele spre care s-au concentrat promisiunile electorale, studiile de fezabilitate, PUZ-urile publice și private, fiind una evidentă.

„Raportat la zone, în orașul de pe Someș au avut loc, comparativ cu Bucureștiul, variații pozitive semnificativ mai mari, de până la două cifre.

Astfel, cel mai mare avans, în cuantum de 15%, a fost consemnat în zona Someșeni: aici, pretențiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat substanțial, de la 1.270 la 1.460 de euro pe metru pătrat util.

Creșteri importante au mai avut loc, de asemenea, în zona Bună Ziua-Europa-Calea Turzii (+9,9%, până la 1.670 de euro pe metru pătrat), în Zorilor (+9,2%, până la 1.720 de euro pe metru pătrat), dar și în Iris (+6,5%, până la 1.600 de euro pe metru pătrat) și, respectiv, în Florești (+5,5%, până la 940 de euro pe metru pătrat).

La fel ca trimestrul trecut, nivelul actual al prețurilor apartamentelor este mai mare decât în urmă cu 12 luni în toate zonele și cartierele clujene. Cele mai semnificative creșteri anuale pot fi observate, însă, în Someșeni (+21,1%), în Iris (+16,9%), în Bună Ziua-Europa-Calea Turzii (+14,5%), în zona centrală și ultracentrală (+12,7%) și, respectiv, în Gheorgheni-Andrei Mureșanu (+11,3%). Cele mai mici marje anuale de creștere, de sub 5%, sunt vizibile, pe de altă parte, în Florești (+4,5%) și, respectiv, în Gruia-Dâmbul Rotund-Gară-Bulgaria (+4,8%)”, precizează specialiștii Analize Imobiliare.

Promisiunile și proiectele electorale scumpesc zonele marginale

Someșeni – 15% creștere în ultimele 3 luni ale anului 2019, 21,1% avans față de anul anterior

Someșeniul a fost, până nu demult, Cenușăreasa imobiliarelor clujene, o zonă mai slab cotată, mai puțin căutată, atât pentru cumpărare, cât și pentru închiriere (fiind astfel evitată, în general, de către investitori). Prețurile mai mici de aici, față de cartierele bine văzute ale Clujului, i-au păstrat Someșeniului un potențial latent de creștere. Factorul declanșator al exploziei prețurilor a fost reprezentat de noi căi de acces și puncte de interes, realizate sau doar anunțate.

Centura metropolitană mult promisă are noduri de legătură cu strada Someșeni, între Selgros și Parcul Logistic Transilvania, și cu strada Traian Vuia.

Al doilea semnal de creștere a fost dat printr-o investiție a municipalității, care, aparent, nu are legătură cu imobiliarele – în Someșeni se construiește cimitirul Moș Ion Roată, care va deveni cel mai mare din Cluj. Bineînțeles că niciun cumpărător nu e dispus să ofere un preț mai mare pentru un apartament, pe motivul că se construiește în zonă un cimitir modern, dar orice construcție publică de amploare este un semnal pentru imobiliari că zona trăiește.

Zona Bună Ziua-Europa-Calea Turzii (+9,9%, până la 1.670 de euro pe metru pătrat), Zorilor (+9,2%, până la 1.720 de euro pe metru pătrat)

Modernizarea Căii Turzii a însemnat automat și împânzirea străzii cu noi ansambluri imobiliare, ale căror prețuri au crescut constant și datorită infrastructurii rutiere noi. Lărgirea și modernizarea străzii Bună Ziua, cu o încărcare de trafic până acum de aproape 100%, va debloca pe viitor proiectele imobiliare din zonă, care se vor putea ridica până la cer (fizic și cu prețurile). Deja dezvoltatorii propun noi PUZ-uri în zonă, iar toată această efervescență nu poate avea asupra pieței decât un rezultat – scumpiri. În Zorilor, Primăria promite un nou parc, așa că spor la „cumpărături” (din ce în ce mai scumpe)!

Iris – 6,5% scumpire în 3 luni, 16,9% în 12 luni

În Iris, prețurile (și apetența pentru construire a dezvoltatorilor) au început să crească odată cu schimbarea liniei de tramvai, iar în prezent promisiunile a două noi parcuri (Parcul Tineretului – Pădurea Clujenilor, care ar urma să devină cel mai mare din Cluj, revitalizarea Parcului Feroviarilor) au relansat piața imobiliară din zonă, vânzătorii speculând perspectivele promise ale cartierului.

Faptul că orașul se dezvoltă, că piața imobiliară este pe un trend ascendent, este un lucru pozitiv. Problema apare atunci când nu există un tandem real prețuri-infrastructură palpabilă, concretă. Când apartamentele se scumpesc mai mult pe bază de zvonuri urbanistice și de promisiuni, creșterea se numește „bulă”, iar bula se va sparge, la un moment dat, când iluzia dezvoltării va deveni disproporționat mai mare decât micimea realității.

Pentru o dezvoltare sănătoasă a Clujului, Primăria ar trebui să tacă și să facă, pentru că demagogia edilului doar suflă în bula imobiliarilor, care riscă să se spargă, la un moment dat, în capul întregului ecosistem economico-social local.

Însă, la Cluj, deocamdată e fain. Și foarte profitabil. Prietenii administrației locale știu de ce!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *