Eveniment

Promisiuni electorale? Modernizarea liniei ferate Cluj-Napoca – Episcopia Oradea va începe anul viitor. Proiectul este estimat la 7,3 miliarde lei

Cu câteva luni înainte de alegerile locale și cele parlamentare, autoritățile locale din Cluj și Bihor și Ministerul Transporturilor au semnat un acord pentru modernizarea liniei de cale ferată dintre Cluj-Napoca și Episcopia Bihor, pe o lungime totală de 166 kilometri. Investiția valorează 7,3 miliarde lei. Despre acest proiect se vorbește de aproximativ zece ani. Este suspect faptul că exact acum în prag de alegeri s-a reluat ideea.

„Am reușit în sfârșit să finalizăm studiul de fezabilitate, altfel nu aveam ce căuta aici. SF-ul este aprobat în CT și din acest moment intrăm în linie dreaptă cu implementarea acestui proiect. În martie va avea loc lansarea achiziției, depunerea ofertelor în luna mai, evaluarea ofertelor maxim în luna august, semnarea contractului – proiectare plus execuție în luna septembrie, realizarea proiectului tehnic în perioada de iarnă până în aprilie – mai anul viitor și efectiv execuția lucrărilor începând din aprilie – mai 2021”, a declarat, vineri la Cluj, Lucian Bode, ministrul Transporturilor.

Bode este convins că odată ce a fost semnat acordul, nimic nu le va mai sta în cale autorităților să ducă la bun final acest proiect. Poate doar niște firme falimentare, niște contestații la licitații, niște lucrări executate prost și lista ar putea continua dacă luăm în calcul precedentul care s-a creat în cazul mai multor proiecte derulate de autoritățile din România.

„Este un proiect extrem de important pentru această regiune Am convingerea că odată ce semnăm astăzi acest acord de implementare, termenele vor fi respectate întru totul”, a spus Bode.

Lucrările au fost împărțite în patru loturi: Cluj Napoca-Aghireș, Aghireș – Poieni, Poieni – Aleșd și Aleșd – frontieră. Potrivit estimărilor conducerii Ministerului, proiectul ar urma să fie finalizat în toamna lui 2024.

În acest context, Lucian Bode a precizat că vor fi modernizate și gările din Cluj-Napoca și Oradea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *