In vizor

Proiectele inutile ale Primăriei, care au costat „o căruță de bani”

Primăria Cluj-Napoca a investit sume serioase, de-a lungul anilor, în proiecte care, în timp, s-au dovedit a fi total inutile: de la piste pentru biciclete care încep și se termină nicăieri până la fântâni muzicale, care sunt mai mult stricate decât funcționale. Toate au costat câteva milioane lei bune. 

Fântâna muzicală din Piața Avram Iancu a fost inaugurată în 2008. A costat peste 7 milioane lei și a stârnit controverse încă din momentul când a fost pornită. Evenimentul a fost marcat atunci cu un concert folcloric. Arhitecții clujeni declarau la acea vreme că fântâna cu jeturi de apă colorată și cu muzică nu face altceva decât să intre în contrast cu statuia lui Avram Iancu, iar de rezolvat nu rezolvă felul în care arată piața. 

„S-a încercat un efect spectaculos – este la propriu spectaculos, fiind vorba de o fântână care face de toate. Este un efort de mare complexitate, care intră în contrast cu caracterul raţional, octogonal, ferm, al pieţei“, declarat arhitectul Șerban Ţigănaş, la inaugurare. 

Pe lângă inutilitatea fântânii cântătoare, trebuie precizat că de-a lungul anilor, „investiția muzicală” s-a stricat de mai multe ori. Alți bani, altă distracție. Deci, fântâna nu este altceva decât un kitsch scump, mai mult defect decât funcțional. 

Tot la capitolul fântâni, includem pe listă și fântâna din Piața Unirii, care a fost făcută prost din start și ani la rând a fost nevoie de reparații. Investiția a fost inaugurată în 2009, dar la nici 2 ani după ce a fost dată în funcțiune, structura din piatră s-a spart. Reparațiile au costat 30.000 lei. 

Chioșcurile din Piața Unirii și de pe Eroilor sunt o altă investiție scumpă, dar inutilă. Aproape toate sunt goale, deși au fost amplasate de câțiva ani buni. Cu toate că Primăria organizează licitații pentru închirierea acestor chioșcuri, procedurile sunt anulate pe bandă rulantă din lipsă de oferte. De exemplu, pe latura de vest a Pieței Unirii, imediat după modernizare, au fost amplasate două chioșcuri multifuncționale, dar nu au fost ocupate. Pentru unul dintre aceste chioșcuri au fost organizate 7 licitații, din care 5 au fost anulate din cauză că nu s-a prezentat nicio ofertă. Cele două chioșcuri din Piața Unirii au costat nici mai mult nici mai puțin de 65.000 euro. Anul trecut, conducerea PSD Cluj declara că va sesiza Curtea de Conturi.

”Administraţia municipiului Cluj-Napoca a stabilit un nou record, două chioşcuri multifuncţionale pentru care Primăria plăteşte peste 65.000 de euro şi care au fost deja instalate în Piaţa Unirii. Revine un cost de 33.400 de euro, cu TVA inclus, pentru un chioşc care are o suprafaţă de 9,45 mp. Este important că primarul Emil Boc a recunoscut că se achită această sumă, echivalentă valorii unui apartament din Cluj-Napoca, după ce a renunţat la «multifuncţionalitatea» obiectivului, respectiv la vânzarea de ziare, în condiţiile în care costul iniţial era de peste 100.000 euro, adică 55.000 de euro per chioşc, cu TVA inclus. Oare respectivele chioşcuri sunt poleite cu aur sau vrem să obţinem un record mondial în materie de costuri? Totuşi, să nu se uite că este vorba despre bani publici, care trebuie drămuiţi, nu risipiţi”, declarau social-democrații clujeni, anul trecut. 

Nici celebrul Bike Sharing nu este un proiect prea util. Pistele de biciclete încep și se termină nicăieri, atât în Cluj-Napoca cât și în Florești și Apahida. Acesta este un proiect ratat, inutil. Și nu o spunem noi, ci bicicliștii. Proiectul Bike Sharing a fost inaugurat în noiembrie 2015, deși nu era finalizat în totalitate. Valoarea totala a proiectului a fost de 14.422.085,74 lei, din care 98% reprezintă valoarea nerambursabilă. Proiectul prevedea realizarea a 50 de stații de închiriere, din care 42 de stații în Cluj-Napoca, 4 stații în Florești și 3 stații în Apahida. În 2015, nu erau livrate toate cele 540 de biciclete. 
„În prezent, la Cluj-Napoca, din cele 42 de stații, sunt funcționale 29 și au fost livrate 470 de biciclete. În perioada următoare vor fi date în folosință restul stațiilor și bicicletelor în vederea închirierii”, se arăta într-un comunicat emis de Primarie.  

Concursul de idei pentru montarea unor turnuri la intrarea în oraș este un alt proiect inutil. Concursul s-a încheiat în anul 2015, a fost desemnată ideea câștigătoare, dar nu s-a făcut nimic din cauză că sunt probleme juridice legate de terenuri. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *