Programul „Cornul și Laptele” în timpul pandemiei și a cursurilor online: ce se întâmplă cu fondurile din programele școlare?

Cu aproape trei săptămâni în urmă în România era instituită starea de urgență, iar cursurile față în față din învățământul preuniversitar erau suspendate. Educația a fost transferată în spațiul online, iar o parte din programele sociale desfășurate în școli au fost efectiv suspendate. Ce se întâmplă cu fondurile destinate programului „Cornul și laptele” într-o perioadă de criză în care elevii au rămas blocați în propriile case pentru a descoperi educația în spațiul virtual?

„Când vor fi reluate cursurile?” este o întrebare la care momentan nici Ministerul Educației și Cercetării din România nu poate oferi un răspuns, deși se lucrează la diverse scenarii, iar unele dintre acestea au și fost expuse în spațiul public, recent, chiar de către vicepremierul Raluca Turcan, atunci când afirma că anul școlar poate fi reluat. 

CITEȘTE ȘI: Reluarea anului școlar. Raluca Turcan: „Toate scenariile sunt posibile”. Ministrul Educației dezminte: „Nu este luat în calcul”. Pe cine credem? 

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, declara joi că măsurile de distanțare socială ar putea fi ridicate parțial după data de 15 mai 2020.

Cu toate acestea, atât părinții cât și cadrele didcatice continuă să-și împartă sarcinile de educație virtuală în această perioadă dificilă pentru elevi, fără a cunoaște măcar o dată posibilă a reluării cursurilor față în față. 

Dacă activitățile școlare nu vor fi reluate până în data de 15 mai, conform celui mai optimist scenariu, atunci discutăm de o perioadă de cca 2 luni de zile în care programele sociale desfășurate la nivelul unităților de învățământ din țară au fost în bună parte suspendate. 

Ce se întâmplă în acest caz cu fondurile destinate programului școlar „Corn Lapte Măr”?

(Între timp, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede obligativitatea ca în unitățile școlare să fie organizate, cel puţin o dată pe semestru, programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii).

Conform reprezentanților Consiliului Județean Cluj, autoritatea care supervizează desfășurarea acestui program, prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean, la nivelul unităților de învățământ preuniversitar din județ, fondurile pentru cele două luni (16 martie - 15 mai 2020), în care activitatea didactică se desfășoară în spațiul online, vor rămâne în continuare destinate acestui program. 

Astfel, întrucât deocamdată nu se pot face estimări în privința perioadei în care în România va rămâne valabilă starea de urgență, dar nici data la care cursurile vor fi reluate, administrația județeană nu poate dispune de acei bani pentru a-i redirecționa spre alte scopuri urgente, precum acțiunile de combatere a pandemiei de COVID-19.

Cu toate acestea, conform asigurărilor oferite de către reprezentanții CJ Cluj, administrația județeană dispune de suficiente fonduri pe care să le aloce în acțiunile de susținere a spitalelor. 

„Da, în mod evident luna aceasta nu se face distribuția.

Însă deocamdată nu știm câți bani din acest program vor fi economisiți. Acei bani din programul „Lapte Corn Măr” pot rămâne pentru a îmbunătăți ulterior programul.

Iar Consiliul Județean nu are nevoie de acele fonduri acum, întrucât dispune de suficiente resurse pentru a le aloca spitalelor și în diversele acțiuni de combatere a pandemiei.

Întreg bugetul Consiliului Județean este regândit: proiectele majore, precum CMID sau lucrările de întreținere a infrastructurii, continuă în limita resurselor umane a firmelor cu care colaborăm, iar restul investițiilor au fost „pieptănate” de cheltuielile care nu sunt necesare. 

Se analizează absolut tot bugetul: cheltuielile neesențiale sunt redirecționate către alte scopuri urgente, precum acțiunile de combatere a infecției cu COVID-19 și de susținere a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca și a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca. 

Iar banii din programul școlar pot rămâne pentru îmbunătățirea ulterioară a acestuia.

În rest, Consiliul Județean Cluj dispune de fonduri suficiente pentru spitale, iar bugetul este în totalitate regândit”, au declarat reprezentanții Consiliului Județean Cluj pentru Ziar de Cluj

 Programul „Lapte Corn Măr” este destinat elevilor din învăţământul primar și gimnazial de stat şi privat acreditat, precum și preşcolarilor din grădiniţele cu program normal de 4 ore din învăţământul de stat și privat acreditat. Acest pachet este acordat zilnic fiecărui elev/preşcolar în mod gratuit: produse lactate şi de panificaţie, iar pentru două zile pe săptămână se acordă fructe. Dreptul de a primi aceste produse o au numai elevii/preşcolarii prezenţi la cursuri. Prin preșcolar/elev prezent la cursuri se înțelege preșcolarul/elevul care a frecventat cel puțin o oră în ziua distribuției.

Valoarea totală a programului pentru unitățile de învățământ din România în anul şcolar 2019-2020 este de 540.474 mii lei (112.598.673 euro) și cuprinde ajutorul naţional în valoare de 455.598.484 lei (94.916.351 euro), precum și sume alocate de la bugetul de stat pe perioada de indisponibilitate a fondurilor din partea Uniunii Europene 84.875.146 lei (17.682.322 euro), din care:

– 188.054 mii lei pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie.
– 196.435 mii lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 38.402 mii lei pentru derularea măsurilor educative;
– 79.181 mii lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 38.402 mii lei pentru derularea măsurilor educative.

În anul școlar 2019-2020, Programul pentru şcolile din România se adresează unui număr de 1.920.062 copii (preşcolari din grădiniţele de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate cu program normal de 4 ore şi elevi din învăţământul primar şi gimnazial de stat și privat autorizat/acreditat).

Bugetul a fost aprobat în Ședința Guvernului din 31 iulie 2019 şi prevede atât stabilirea bugetului de implementare a Programului pentru şcoli al României pentru anul şcolar 2019-2020 cât și modificarea și completarea HG nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023. Fondurile alocate cuprind și ajutorul financiar din partea Uniunii Europene, conform deciziei Uniunii Europene de punere în aplicare, conform unui anunț al Ministerului Agruiculturii și Dezvoltării Rurale. 

 

Adauga comentariu