Primele rezultate de la BAC: 10 note de 10 în județul Cluj. Promovabilitate de 77.8% în Cluj, cea mai mare din țară

Ministerul Educației a publicat primele rezultate obținute de absolvenții clasei a XII-a la examenul de Bacalaureat. Județul Cluj se poate lăuda cu 10 elevi care au reușit să obțină nota 10. 

Astfel, 2 elevi de la Liceul Petru Maior din Gherla, 1 elev de la Liceul George Coșbuc, 2 elevi de la Liceul George Barițiu, 1 elev de la Colegiul Mihai Viteazu din Turda, 1 elev de la Colegiul Național Gheorghe Șincai, 1 elev de la Avram Iancu și doi elevi de la Colegiul Național Emil Racoviță au reușit să obțină nota 10.

La nivel național, 23 de elevi au obținut nota maximă.

Elevii au nevoie de codul unic primit de la școală pentru a-și putea vedea notele obținute, rezultatele fiind publicate anonimizat.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, marți, în intervalul orar 16.00 – 19.00 și miercuri, în intervalul orar 8.00 – 12.00.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

 

UPDATE:

Rata de promovare (înainte de contestații), înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, atât din promoția curentă, cât și din promoțiile anterioare este de 62.9%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 71.4%, iar pentru promoțiile anterioare - 25.00%.

În sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 92.930 de candidați, dintr-un total de 147.790 candidați prezenți. Dintre aceștia, 86.140 de candidați provin din promoția curentă, iar 6.790 de candidați din promoțiile anterioare.

232 de candidați au obținut media 10.

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

1.927 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
209 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;
5.624 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică - 2.241 / Istorie - 3.383)
6.799 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Procente de promovare peste 70% s-au înregistrat în următoarele județe: Cluj (77.8%), Sibiu (71.8%), Iași ( 71.4%) și Brașov (71.00%). În Capitală, rata de promovare s-a situat la 70%.

Județele în care ratele de promovare au fost sub 50%: Ilfov (32.2%), Giurgiu (42.4%), Mehedinți (47.8%) și Gorj (49.7%).

Precizăm că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

 

 

Adauga comentariu