Reportaj

Primarul cu dosar albastru

Primarul intra in studioul de radio capitonat cu burete gri, cu parchet negru si birouri albastre, spune „buna dimineata” realizatoarei si DJ-ului si baga o moneda de 50 de bani gata pregatita in pusculita-porc roz care sta intr-un colt, pe o boxa. „Ce face purcelusul?” Porcul guita si tremura iar primarul, zambitor, isi scoate sacoul si ramane intr-o camasa alba calcata perfect, fara cravata. E barbierit, nu pare sa fi obosit dupa urcarea celor trei etaje si camasa cu pense sta bine pe corpul robust. Pare mai inalt decat te-ai astepta dupa portretele facute de presa in ultimii 14 ani.
 

Text si fotografii de Adrian Lungu

Realizatoarea stie ca primarul n-are timp de pierdut si nu prelungeste politeturile. Sunt 15 intrebari venite pe Facebook de saptamana trecuta si vor mai veni si in timpul emisiunii. Plus cele aproximativ 10 telefoane la care primarul va raspunde in direct. Fiind final de luna, oamenii vor sa stie care strazi intra in reabilitare luna urmatoare asa ca vrea sa inceapa cu intrebarea asta. Realizatoarea se asaza, isi pune castile in acelasi timp cu primarul si spune la microfonul Napoca FM introducerea pe care o repeta aproape in fiecare dimineata de joi, de un an de zile.
„Bun gasit la Clujul in direct, sunt Corina Brandusan, despre subiecte administrative discutam in aceasta dimineata. Invitat pana la ora 11 este primarul Clujului, Emil Boc.”

Emil Boc a devenit celebru dupa o aparitie dramatica intr-o emisiune de televiziune. In 2003, cand era un deputat de 37 de ani, buflei si cu ochelari heliomat, a cazut de la o inaltime de doi metri intr-o emisiune prezentata de Andrei Gheorghe la Antena 1. Cazatura n-a avut urmari fizice si, in 2004, a candidat cu succes impotriva lui Gheorghe Funar, care condusese Clujul 12 ani, si a PSD-istului Ioan Rus. In 2008, a recastigat detasat primaria, dar a renuntat la ea pentru a deveni prim-ministru. In trei ani si jumatate la Bucuresti, guvernele conduse de el in perioada de criza economica au trecut prin zece motiuni de cenzura. In 2012, an cu alegeri locale, a demisionat pe fondul unor proteste de strada, si s-a intors la Cluj, unde a castigat un nou mandat. De data asta, cu o diferenta minima fata de contracandidatul PSD.

Unul dintre cei mai loiali oameni ai presedintelui Traian Basescu, Boc a devenit presedintele PD (apoi PDL ), dupa ce Basescu a fost ales. Cazatura transmisa in direct de Antena 1 a fost inceputul unui lung sir de atacuri si mistouri in presa, legate fie de presupusa obedienta oarba fata de Basescu, fie de aspectul lui fizic. In 2012, Antena 1 a difuzat un film scurt in care Boc aparea dezbracat, intr-un vestiar. CNA a sanctionat postul cu intreruperea emisiei timp de zece minute.

In relatia cu clujenii, momentul plecarii la Bucuresti in 2008 a fost tensionat. Castigase primaria pentru a doua oara si a fost acuzat de tradare. Acum spune ca, in calitate de prim-ministru, a avut posibilitatea de a avansa proiecte pentru Cluj, cum ar fi autostrada Transilvania, centurile orasului si gasirea unor investitori care sa umple locul lasat de plecarea Nokia.

„Indiferent unde am fost, la Cluj sau la Bucuresti, nu i-am uitat niciodata pe clujeni”, mi-a spus intr-o zi de iulie, in biroul de la primarie, renovat de fostul primar, Sorin Apostu, acum in inchisoare pentru acte de coruptie. iI birou e si acum acvariul cu cele doua broaste testoase pe care nu le-a luat cu el cand a plecat la Palatul Victoria.

In Cluj, administratia condusa de Boc incearca sa impace rolul de facilitare, rolul de viziune si cel de rezolvare a problemelor de zi cu zi. Cu mai mult sau mai putin succes.

Oamenii cu care am stat de vorba, din ONG-uri, din administratie, din mediul universitar sau cultural, par sa fie de acord ca primaria reuseste in primul rand sa nu se puna in calea initiativelor altora. Mi s-a spus, de asemenea, ca are mereu grija ca sigla sa fie cat mai vizibila, chiar si-n proiectele sau evenimentele unde implicarea institutiei este mica. Primarul spune ca, dimpotriva, institutia pe care o conduce este „nucleul” si cea care „genereaza vibratii” in comunitate.

Boc crede ca „primarul trebuie sa fie in contact cu oamenii si problemele lor”. Se implica in problemele de zi cu zi ale oamenilor si, macar pe cele simple, le rezolva rapid si foarte vizibil. Gropi semnalate pe Facebook sau la radio sunt asfaltate in 24 de ore. Un blogger care a semnalat pe Twitter lipsa cosurilor de gunoi din fata unei cantine a primariei a fost informat ca a doua zi problema se rezolvase. Ca oricarui politician abil, exercitiile de imagine nu-i sunt straine. Asa cum realizarile sale in micro-managementul Clujului ajung la radio sau pe net, cand era premier a dat cu coasa si cu lopata in fata camerelor de filmat.

Experienta de premier l-a ajutat. O spune si el, o spun si oameni din jurul lui care l-au cunoscut si inainte si dupa. Boc crede ca experienta bucuresteana l-a ajutat si sa-si pastreze atentia pe viziunea pe care o are pentru oras. „Daca stai toata ziua pe lucruri marunte, pierzi viziunea!”, spune el. In privinta viziunii a cerut ajutor. Cluj Management and Planning Group este un experiment prin care sute de specialisti in diferite domenii, organizati in 29 de grupuri de lucru, au elaborat o strategie de dezvoltare pentru oras. Calin Hintea, decanul Facultatii de Știinte Politice, Administrative si ale Comunicarii de la Universitatea Babes-Bolyai, un vechi prieten si coleg al lui Boc, a coordonat realizarea strategiei si spune ca acest gen de planificare strategica cu experti nu s-a mai facut nicaieri in Romania.
 

„Cei trei factori strategici care vor influenta Clujul in urmatorii 30 de ani sunt inovatie, participare, universitate”, spune Hintea. Inovatia inseamna dezvoltarea unei economii sofisticate, bazata pe inteligenta, iar in privinta universitatilor locale, cercetarea arata ca sunt un motor al orasului, pentru ca ii aduc tinerete si spirit antreprenorial. in privinta participarii, Hintea spune ca orasul are sute de grupuri care fac pentru Cluj ceea ce n-ar putea face administratia.

Conceptul central al strategiei care a devenit si viziune pentru primar este calitatea vietii. Ea atrage tineri care vin sa studieze si apoi raman in oras, dar este si creata de ei. In acest concept e inclusa prosperitatea economica, dar si siguranta, sanatatea, mediul si sentimentele legate de orasul in care oamenii traiesc.

Strategia s-a aflat in vara in dezbatere publica si, daca va fi votata de Consiliul Local, va deveni documentul care va ghida, pana in 2020, toate deciziile mari ale administratiei.

***
La Napoca FM, cu castile pe urech si, cu un dosar albastru in fata, primarul ia o gura de apa din pahar si incepe sa raspunda, relaxat dar precis. Mitraliaza nume de strazi aflate in lucru, dar nu uita sa le mentioneze si pe cele deja reparate. Clipeste des, concentrat, atunci cand asculta intrebarile. Nu zambeste si, atunci cand raspunde, gesticuleaza de parca dialogul ar fi cu realizatoarea.

„Am sa verific personal, prin departamentul de specialitate.” „Pana la sfarsitul saptamanii, groapa va fi asfaltata.” „O sa trimit echipa de control a Politiei Locale.” „Verific si sa-l ajutam pe om sa-si rezolve problema.”

Dupa ce promite unui ascultator ca va verifica ce lucrari sunt pe strada Taietura Turcului, primeste un mesaj pe iPhone si spune in direct: „Pe Taietura Turcului, uite, imi scriu colegii acuma, lucreaza E.ON Gaz”.

Colaboratorii lui spun ca e la curent cu trendurile tehnologice – are iPad si iPhone, dar nu 5 pentru ca nu i-a placut ca trebuia sa schimbe incarcatorul. La mana stanga are o bratara inteligenta Jawbone, care ii monitorizeaza activitatea fizica. Și, chiar daca are un manager care se ocupa de prezenta in social media, de multe ori foloseste Facebook si Twitter chiar el si raspunde direct intrebarilor cu mesaje private.

A fost si mayor la primarie, pe reteaua Foursquare, atunci cand aceasta avea cate un singur primar pentru fiecare loc. Nici nu-i de mirare, pentru ca e mai mereu acolo si se intoarce seara chiar daca are intalniri si evenimente peste zi. A fost criticat ca semneaza documente si in timpul sedintelor de urbanism.  Spune ca sportul il ajuta sa faca fata muncii si stresului. O colaboratoare mi-a spus uimita ca, dupa o zi de munca, vede cum primarul da check-in la sala de sport. A alergat si la maratonul international si i-a mobilizat pe cativa angajati ai primariei s-o faca si ei. Daca nu-si face numarul de pasi pe care si-i propune pentru o zi, iese seara din casa ca sa-i faca.

Pe fereastra studioului de radio se vad Cluj Arena si Sala Polivalenta. Cu o zi in urma, primarul a transformat conferinta de presa pe care o tine saptamanal la primarie, intr-o vizita pe santierul Polivalentei, care trebuie sa fie gata pe 31 octombrie, cand va fi inaugurata de un concert James Blunt. Inconjurat de arhitecti, constructori si microfoane, Boc a privit, a intrebat, s-a asigurat ca lucrarile sunt in grafic. La sfarsit, a raspuns putinelor intrebari ale jurnalistilor, adusi de un microbuz al primariei, si le-a citit alte informatii dintr-un dosar albastru.

Intrebat care proiect al primariei e cel mai important, primarul spune ca sunt peste 50 in derulare. Cluj Innovation City e totusi proiectul la care tine, pentru ca e legat de viitorul pe termen lung al orasului, valoreaza jumatate de miliard de euro si ar putea produce 20.000 de locuri de munca. Innovation City e un proiect in mai multe etape prin care mai multe institutii administrative si universitati construiesc in cartierul Lomb centre pentru dezvoltarea sanatatii, bioeconomiei, IT-ului, energiei regenerabile si mediului. Ovidiu Cimpean, directorul departamentului de fonduri europene din primarie, spune ca prima componenta, Centrul Regional de Excelenta pentru Industrii Creative, e gata in proportie de 60% si spera sa-l incheie pana la primavara. E planificat sa adaposteasca 26 de companii in 11.000 mp construiti, un amfiteatru verde, cinci hale de microproductie si o cladire de birouri.

Un alt proiect care ar trebui sa inceapa in toamna, dupa amanari, este Cluj Bike. Sistemul de inchiriere de biciclete, cu card si perioada limitata de gratuitate va avea 540 de biciclete si 50 de statii. Cimpean spune ca scopul este „de mobilitate, nu de loisir”.

Urbanismul nu este un domeniu care face cinste Clujului, spune arhitectul Eugen Panescu. Partener la biroul de arhitectura Planwerk, pe care l-a fondat impreuna cu cativa colegi germani, Panescu a lucrat la planul de dezvoltare urbana al orasului, pe care l-a donat primariei conduse de Funar. Cea mai spectaculoasa transformare a orasului in urma planului este aparitia de strazi pietonale in jurul Pietei Muzeului si langa zidul cetatii si, desigur, Piata Unirii.

„In acelasi timp, un lucru spectaculos care nu s-a intamplat e tot Piata Unirii, care in proiect are doua laturi inchise circulatiei.”

Administratia n-a abandonat aceasta idee, dar Cimpean spune ca e nevoie de o parcare in zona inainte de inchiderea celor doua laturi.

Greselile administratiei Funar, adauga Panescu, nu mai pot fi reparate.

„Pana la primul boom imobiliar, de la inceputul anilor 2000, Clujul a fost amortit. De atunci a urmat o dezvoltare accelerata, dominata de bunul plac si fara reguli. Orasul aproape si-a dublat suprafata, dar fara reguli. […] Acum teritoriul orasului e consumat, nu mai e loc de facilitati.”

Și el vede rolul primarului actual ca fiind unul de facilitator: „Din pacate, in multe primarii din tara, primarul [crede ca] e cel mai destept”. In opinia lui Panescu, Boc nu are pretentia ca stie tot si spune asta public. „Asculta si de altii.”

***
La Napoca FM, primarul mitraliaza in continuare raspunsuri. N-are timp de pierdut, dar emisiunea saptamanala e importanta pentru ca il pune in contact cu clujenii, la fel cum face si cu pagina sa de Facebook („Emil Boc, intotdeauna pentru clujeni”) si cu emisiunile de la televiziunile locale unde e invitat. Toate fac parte dintr-un efort de imagine sustinut, in care fiecare groapa asfaltata are potentialul ei de popularitate.

Nici Ice Bucket Challenge n-a trecut pe langa el. A acceptat provocarea de a-si turna o galeata de apa in cap de la un club clujean de arte martiale si a provocat-o pe Elena Udrea, candidata PMP, pe care a anuntat ca o sustine la presedintie.

Relatia lui Boc cu propriul partid, PDL, are un viitor incert, dupa ce i-a sustinut pe candidatii PMP la europarlamentare. Dupa ce a anuntat sustinerea pentru Udrea a fost invitat, mai mult sau mai putin voalat, sa paraseasca partidul. (Guvernul Ponta a adoptat o ordonanta prin care, timp de 45 de zile, trecerea primarilor de la un partid la altul nu mai inseamna pierderea mandatului. Boc poate profita de acest act pana la jumatatea lui octombrie.)

Boc nu vrea sa vorbeasca despre viitor, cum nici despre trecut nu e prea dornic s-o faca. Acum vorbeste doar despre munca. „Viitorul il construiesc in fiecare zi”, spune cand e intrebat despre alegerile viitoare sau daca va mai lasa vreodata Clujul pentru politica nationala.
La sfarsitul emisiunii, Emil Boc mai are cinci raspunsuri pregatite, dintre sesizarile din saptamana precedenta. Le citeste rapid din dosarul albastru, multumeste, isi ia la revedere si pleaca, la fel cum a venit, fara sa piarda timpul cu multe politeturi.

Text preluat din Decat o Revista numarul 17 – Toamna 2014. Numarul contine un dosar dedicat Clujului si se poate cumpara din shop.decatorevista.ro si libariile Book Corner Librarium, Bookstory, Carturesti si Inmedio.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *