In vizor

Primăria lansează de 1 iunie un concurs de desene pe asfalt cu premii pentru cei mici. Vezi unde se va desfăşura

Primăria Cluj-Napoca anunţa prin vocea edilului Emil Boc faptul că de 1 Iunie cei mici vor putea desena pe asfaltul ce va fi turnat pe Podul Traian. Concursul cu premii ” Cine ştie când va fi inaugurat podul?” nu se va ţine joi, aşa cum a promis primarul Clujului, ci într-o dată ulterioară, pe care o va anunţa viceprimarul Dan Tarcea prin intermediul unui (aceluiași) post local de radio.

Modernizarea Podului Traian ar fi trebuit să înceapă mult mai devreme din cauza stării de degradare continue. În aprilie 2013, o bucată de trotuar s-a rupt sub picioarele unei femei, care a fost la un pas să cadă în Someș. Ce a salvat-o?Conducta de apă pe care a căzut femeia. În august 2013, pe același pod a avut loc un alt incident. O bucată de trotuar lungă de aproximativ cinci metri s-a rupt și a fost ridicată cu o macara.

Lucrările la Podul Traian au început în 22 august 2016, la scurt timp după încheierea Festivalului Untold. La acea vreme administrația publică locală a luat în considerare faptul că deschiderea șantierului în plin festival nu ar da bine pentru turiști. Anterior, orașul a fost ocupat cu Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) când, din nou, ar fi încurcat turiștii. Așa că s-a dat ordin de începere a lucrărilor în prag de toamnă.

Termenul de realizare a lucrării era de șase luni. Adică, în 22 februarie clujenii ar fi trebuit să circule pe pod nou, modern. Că nu a fost gata în februarie, constructorul a invocat condiţiile meteo. Primăria a promis noi şi noi termene.

Unul dintre aceste termene vechiculate de însuşi primarul Emil Boc a fost 1 Iunie 2017, adică peste două zile.  

„De 1 Iunie, copiii vor desena cu cretă pe asfaltul de pe podul Traian”, spunea Emil Boc

Se pare ca podul nu va avea asfaltul turnat de 1 Iunie. Nu este prima dată când Primăria nu încheie la termen o investiție. Două exemple semnificative sunt parkingul Negoiu din Mănăștur și Buftea de Cluj (Centrul Regional de Industrii Creative și IT).

Clujenii trebuie să ştie că Podul Traian este construit de SC Diferit SRL, una dintre firmele „de casă” ale Primăriei Cluj-Napoca. Ani la rând, firma Diferit s-a ocupat de modernizarea străzilor din municipiu și a obținut un contract în valoare de 140 milioane de euro, valabil până în 2014. Societatea este deținută de soţii Nicolae și Daniela Petri. Nicolae Petri a fost inginer la Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj.

Inițial, licitația pentru construirea Podului Traian a fost câștigată de SC Doralex/Rhid Epito/A Hid Epito, cu o ofertă financiară de aproape 5,9 milioane lei. Rezultatul a fost contestat de SC Diferit SRL, a cărei ofertă financiară a fost de aproximativ 6,5 milioane lei. Contestația a fost admisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, astfel că SC Diferit SRL a fost declarată câștigătoare.

Mai cu picioare pe pământ, viceprimarul Dan Tarcea a vehiculat ca termenul de finalizare al podului va fi sfârşitul lunii iunie.

„Șantierul a început efectiv în luna septembrie 2016, când s-au încheiat evenimentele din oraș și nu în august când s-a anunțat. Lucrările s-au derulat cu perioade de întrerupere având în vedere lunile de iarnă. Undeva în aprilie ar fi fost termenul de finalizare dacă se lucra în toată perioada 2016-2017. Însă acest lucru n-a fost posibil. Noi am fixat acest termen de 1 iunie pentru finalizarea lucrărilor la podul Traian ca să punem un fel de presiune pe constructori. Chiar dacă podul se finalizează, tot nu se va putea circula pe el. Dacă, după turnarea stratului final de asfalt s-ar da drumul circulației și obiectivul ar fi tranzitat de mijloacele de transport în comun, atunci s-ar produce vibrații care ar afecta podul. Riscăm ca, în timp, acesta să se rupă din nou. Dacă vrem să avem un pod pentru 100 de ani, atunci este nevoie să respectăm toți pașii. 21 de zile trebuie să stea în conservare podul după ce vor fi încheiate lucrările”, a afirmat viceprimarul Dan Tarcea.

Dacă clujenii s-ar lua după promisiunea primarului Emil Boc, joi, după o baie la aquapark-ul din Grigorescu, vor puta desena cu cretă pe asfaltul de la Podul Traian. Cel mai bun desen va fi premiat cu un sejur de o saptămână la Băile Someşeni, pentru întreaga familie a câştigătorului. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *