Primăria cheltuie 3 milioane de lei pentru reabilitarea sediului DNA Cluj

Primăria Cluj-Napoca a lansat licitația pentru executarea lucrărilor de reabilitare, modificări interioare, recompartimentări și reparații la imobilul situat pe strada Dorobanților nr 1, din Municipiul Cluj-Napoca.

Imobilul este în administrarea și folosința Serviciului teritorial Cluj al Direcției Naționale Anticorupție. DNA Cluj a solicitat în aprilie 2015 un sediu mai mare, de aproximativ 300 mp, pentru a-și putea desfășura activitatea. Primăria a decis două luni mai târziu să dea în folosință imobilul situat pe Dorobanților nr.1. Încă de atunci conducerea DNA Cluj a notificat Primăria privind necesitatea unor lucrări de reparații. A fost întocmit un referat de reparații, urmând ca municipalitatea să asigure aceste lucrări în valoare de 550.000 de lei: înlocuire pardoseli, lucrări instalații sanitare, lucrări instaklații de încălzire dar și lucrări exterioare, acoperiș, fațade, soclu. Acum, Primăria investește aproape 3 milioane de lei pentru lucrări mai ample de reabilitare a clădirii. 

Clădirea este monument istoric astfel că vor fi făcute intervenții clasice și reversibile pentru a nu afecta caracterul monumentului.

Potrivit caietului de sarcini, se are în vedere reabilitarea arhitecturală și structurală a construcției prin reparații și consolidări de înlăturare a tuturor efectelor degradărilor, învelitoarea, gangul, casa de scară, podul și subsolul. Reparații și înlocuiri de instalații interioare, înlocuire centrală termică.

Lucrările de reabilitare vizează reamenajarea parterului pentru adaptarea la nevoile actuale, pentru spații de birouri. Va fi demolată scara interioară existentă și va fi realizată o scară interioară nouă care va funcționa ca și scara principală a clădirii. Se înlocuiește troliul cu un lift nou care asigură circulația verticală de la nivelul gangului până la mansardă, asigurând astfel circulația pentru persoanele cu dizabilități. Va fi restaurată fațada exterioară, eliminând elementele nepotrivite. Stratul de asfalt din gang va fi înlocuit cu plăci de piatră fasonată.

Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, iar valoarea lucrărilor este de 2.990.325 lei.

Adauga comentariu