Din oras

Prima zi de toamnă vine cu pensii mai mari. Vezi câți clujeni vor beneficia de majorări

Valoarea punctului de pensie a crescut de azi cu 15%. Ministrul Muncii Marius Budăi a declarat că plata noilor pensii va începe de mâine.

„Suntem cu toate pensiile recalculate. Taloanele sunt tipărite, sunt făcute primele plăți către Poșta Română. De luni, începem efectiv plata noilor cuantumuri de pensii.”

a declarat ministrul, conform Digi24

 

Ultimele date furnizate de Casa Județeană de Pensii Cluj arăta la întâi septembrie 2018, că în județ erau aproximativ 200.000 de pensionari.  Din aceștia, peste 9.000 erau agricultori. Pensia medie era de 1.400 de lei (78%), în timp ce în cazul pensionarilor agricultori era de 528 de lei (84%), în creștere față de media țării care se situează la 1.200 de lei medie pentru pensionari și 489 de lei pentru agricultori.

Tot de azi a fost mărită și pensia minimă garantată sau cea socială, de la 640 de lei la 740 de lei, o creștere cu 64 de lei. În plus, însoțitorii persoanelor pensionate pe caz de invaliditate (gradul I), vor primi începând cu această lună 1.012 lei. Până acum, aceștia primeau doar 880 de lei.

 

Următoarea majorare de pensii va avea loc în septembrie 2020. Pentru creșterile de anul acesta, impactul bugetar este de 8.4 miliarde de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *