Amicii ziarului

Președintele multimedia și premierul videostreaming

România e un loc ciudat, unde se amestecă toate în devălmășie. În aceeași țară în care Președintele le comunică cetățenilor realizările primei luni de mandat de pe contul său de Facebook, iar guvernul ține ședințe pe un canal de Youtube, unde putem fi prezenți în mijlocul oamenilor de stat „live”, în timp ce ei gestionează problemele patriei, puțin peste 50% dintre cetățenii vizați au acces la Internet și computere personale acasă. În România se practică un fel de politică 2.0 decuplată de la realitate, unde guvernarea online și prin video streaming au devenit o modă. Dintr-o proastă înțelegere a „efectului Obama” nu numai că politicieni sunt activi pe conturi de social media, dar țin chiar ședinte online pentru proiecte de infrastructură, discută pe site-uri unde sunt înregistrați „live”, retransmise apoi prin intermediul celor mai populare televiziuni „direct to cable”.

Într-adevăr, după ce în 2008 Barack Obama a ajuns președinte al Statelor Unite printr-o campanie online foarte bine orchestrată, relația politicienilor cu oamenii, prin intermediul social media, s-a schimbat. Internetul le-a oferit liderilor politici un arsenal complex de comunicare publică. Folosind platforme multiple precum Twitter, Facebook sau Youtube, Obama a introdus podcastingul și vloggingul în dialogul politic cu cetățenii. E relevant faptul că Obama, care a ajuns de la 500 de mii la peste 50 de milioane de „followers” pe Twitter, a fost și primul președinte care a utilizat în mod programatic înregistrările video online, disponibile prin streaming sau acces liber pe Youtube. Pentru a comunica a fost creat chiar un canal, Barack TV, care ajunsese la un moment dat la peste 20 de milioane de vizualizări. Așa cum arătau Hendricks și Denton (2010) în studiul lor despre acest fenomen, asistăm la monopolizarea de către „Comunicatorul-șef” a canalelor online. Apariția președintelui multimedia, care pune în mișcare strategii și tehnologii de comunicare adresate generației născute în mediul online, precum și tuturor dependenților de tehnologie, e firească în contextul în care în Statele Unite (conform census.gov pentru 2013) 83,3% dintre familii au computere acasă și o rată de 74% de utilizare a Internetului .

Iată de ce e caraghios când tot mai mulți politicieni de la noi imită strategia utilizată de Barack Obama – sau cel puțin sunt sfătuiți și susținuți de către „specialiștii în comunicare” din jurul lor să utilizeze Internetul ca platformă majoră de comunicare publică. Chiar faptul că Președintele Iohannis se laudă ori de câte ori are ocazia că este președintele european cu cei mai mulți prieteni pe rețelele de socializare este simptomatic pentru politicianul multimedia de pe plaiurile mioritice unde, nu-i așa, chiar și ciobanul Ghiță are „acces la net”.

Într-adevăr, statisticile arată că în România sunt peste 7,8 milioane de utilizatori de Facebook, jumătate dintre aceștia fiind între 25 și 65 de ani, iar peste 20% dintre aceștia sunt din București. Strict statistic vorbind, este o audiență importantă. Numai că, în condițiile în care există localități urbane (precum Motru sau Năvodari), care au cam 11 mii de utilizatori și când milioane de oameni din această țară nici măcar nu au un computer personal, predilecția pentru noile media este contraproductivă și chiar ridicolă. După cum a aflat și doamna Macovei, clickurile pe Facebook nu sunt (încă!) egale cu transmiterea mesajelor către „marele public” și nici cu acordul civic. Cetățenii nu sunt nici pe Youtube, nici pe Facebook, nici deciziile nu se iau prin intermediul social media.

Spre deosebire de românii care încă nu au drept de vot (cei aflați sub 18 ani), clasa medie din România își ia informațiile din mediile tradiționale. În continuare audiența celor trei televiziuni importante din România este predominantă. Primele două televiziuni comerciale au între 1 milion și 700 de mii de privitori, cu TVR aflat în cădere liberă la sub 200 de mii de spectatori zilnic, mai puțini decât ascultătorii Radio România Actualități (aproximativ 202 mii pe zi). În zona comunicării prin radio conduce un post comercial care depășește 1,3 milioane de ascultători, cu următoarele două posturi având la nivel național puțin peste 1 milion de auditori.

Din păcate ziarele tradiționale au fost puternic lovite de criza economică, multe tiraje reducându-se drastic, catastrofa se vede la primele trei ziare naționale de tip „quality” care au vânzări zilnice (conform BRAT) cuprinse între 19 și 14 mii, în vreme ce tabloidele au în continuare, mă refer la primele două, tiraje zilnice între 140 și 100 de mii. Unele ziare s-au „mutat” în online, dar deocamdată vizitatorii unici ai principalelor site-uri de informații din România sunt între 500 și 400 de mii.

Ce ar trebui să înțeleagă politicienii noștri și de fapt care sunt lecțiile care pot fi extrase din „efectul Obama”? În primul rând că mesajele politice trebuie să fie făcute acolo unde se află cetățenii. Că adaptarea mesajelor la tipuri de media pe care le consumă alegătorii este obligatorie. Implicarea cetățenilor în comunicarea politică și publică înseamnă personalizarea relațiilor liderilor cu cei pe care îi conduc. Altfel sunt aceleași clămpăneli de limbi de lemn prin tehnologii de ultimă oră.

Iar lucrul acesta nu este nou, așa cum a făcut și președintele Roosevelt, care a inaugurat o nouă epocă în comunicarea politică de astăzi. Roosevelt a instituit ceea ce el numea „conversațiile de la gura sobei” (fireside chats), cu presa și cu cetățenii. În epoca aceea radioul era principalul mijloc de comunicare publică (mă feresc de conceptul de „comunicare în masă”), în condițiile în care peste 80% dintre familiile americane aveau și ascultau posturile de radio. Pentru a explica politicile sale și pentru a deschide ușile politicii, președintele american s-a adresat fiecărui american cu formula „vreau să vorbesc cu poporul american”.

Politicienii noștri cu cine vorbesc? Singuri, sau între ei, ca niște maimuțe captive în propria lor grădină zoologică hiper-tehnologizată?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *