De cateva zile calatoresc prin frumoasa Elada si nu incetez sa ma mir cat de primitori si rabdatori sunt acesti urmasi ai lui Alexandru cel Mare cu toate popoarele care vin acum, in chip modern sa o cucereasca, dar care sfarsesc prin a fi chiar ei cuceriti de aceste ramasite ale unei mari culturi. Este intr-un fel o a doua mea casa, daca m-as raporta la dictonul latin si as crede ca patria este acolo unde e bine.
Una dintre marile mele distractii este sa ma uit la acesti moderni calatori, care acum se numesc turisti, si sa incerc sa gasesc in ei, in modul lor de a fi, comportamentul si interesul de odinioara cand calatoria avea valente initiatice si era un dat doar pentru cei din familii nobile, negustorilor si aventurierilor. Niciun tanar nu era considerat matur si nu ii puteau fi lasate in grija averea si soarta veniturilor inainte de a savarsi o indelungata calatorie. Era modul vremurilor de a isi educa tinerii printr-un soi de schimb de experienta cu alte popoare de la care poate ai ce invata, iar mai tarziu in viata aceasta experienta sa te ajute in a prospera.
La fel si acum, calatorii vin de departe pentru a vedea locurile si oamenii in chip de turisti. Alte vremuri, alti oameni, alte obiceiuri imi e dat sa vad. Daca vrei sa prinzi doar partea ludica a acestor lucruri atunci neaparat trebuie sa incerci un joc. Il poti juca peste tot, la aeroport, la restaurant, pe strada, la hotel, pe plaja si in mai toate locurile. Trebuie sa identifici tara de unde vine un om sau un grup de oameni dupa comportamentul pe care il au in anumite situatii. Ca sa intelegeti mai bine, o sa ma joc eu acum si o sa va spun cum pot fi identificati rusii, de exemplu.
De la aeroport ii vezi pe rusii familisti. Un barbat mare incaltat cu slapi sau sandale cu sosete negre, in pantaloni scurti tip bermuda si cu camasa in carouri sau tricou in dungi, toate in culori ciudate pe care nici nu ai sti sa le numesti.
Intotdeauna in aeroport acest barbat duce cate o valiza imensa in fiecare mana si sub brat cate una de marime mai mica. Te uiti cu atentie dupa ei si iti vine sa le atragi atentia ca valizele au rotile si ai face-o daca nu te-ai prinde la timp ca asa vrea el sa le duca si ca mai si considera ca rolele sunt pentru femei. Are pe fata imprimata determinarea barbatului care isi protejeaza familia si care, prin modul in care duce bagajele, arata oricarui potential intrus ca nu e de gluma.
Este insotit de o femeie mare si blonda de obicei imbracata in tricouri sau rochii aproape transparente si, daca te uiti doar in treacat la ea, ai zice ca e chiar frumoasa. Insa cand incepi sa o privesti mai bine vezi ca sandalutele sunt cam 42 si trasaturile cam grosolane. Daca are peste 35 de ani neaparat este cu parul vopsit si cu parul ars de la permanent. In jurul ei graviteaza de obicei unul sau doi copii rotunjori cu o energie debordanta. Daca nu esti atent, ai putea sa crezi ca pe toti copiii rusi ii cheama „Stoi” pentru ca asa striga dupa ei in continuu mamele lor. Asa arata o familie rusa in aeroport, ca un atom, tatal in centru ca un nucleu, iar in jurul lui copiii si mama graviteaza ca niste electroni care sunt insotiti de sunetele ” stoi ” urmat de zgomotul unei palme.
Partea cea mai interesanta nu se petrece in aeroport, ci la hotel. Ei intotdeauna aleg hoteluri cu servicii de masa incluse. Nu prea intelegi de ce pana nu vezi cam cum poate manca familia rusa. Cu totii trec pe la mesele cu bucate expuse dupa care se aseaza la masa doar tatal si copiii. Pe fata lor nu se zareste nimic care ar putea prevesti ceva rau. Tatal, la fel de taciturn ca un sfinx, nici macar nu acorda atentie copiilor care se zbenguie galagios in jurul lui, doar sta. Mama incepe sa care voiniceste la masa farfurii pline cu mancare. Bucatarii, care de obicei stau sa supravegheze bunul mers al mesei, incep sa aiba transformari ale expresiilor faciale. De la un rictus subtil in coltul gurii pana la o groaza fatisa bine intiparita pe toata fata. Doamna nu se lasa impresionata de nimic si continua sa care farfurii cu de toate, alternand cu palme date copiilor si familiarul indemn „stoi”. Daca ati vedea cam cum arata o farfurie plina in sensul rusesc al cuvantului, ati intelege foarte multe despre arhitectura ruseasca. Doar privind, parca te saturi si te uiti neincrezator in jur daca nu cumva esti la camera ascunsa. Totusi, tatal are rolul hotarator in educatia copiilor oracaitori, si va spun asta cu mana pe inima pentru ca am vazut cum un simplu ” stoi ” din partea lui face masa sa amuteasca. Pe parcursul mesei, doamna mai face cate un semn chelnerilor sa vina sa ia farfuriile defuncte si pleaca grabita sa aduca altele pline.
Rabelais pare un naiv cand povesteste despre ospetele pantagruelice si am convingerea ca distinsa opera ar fi aratat altfel daca ar fi fost martor la toate astea. La sfarsitul mesei, doamna face un semn cu o oarecare nervozitate chelnerilor sa debaraseze, ca un fel de razbunare pentru faptul ca au pus farfurii prea mici si a trebuit sa faca atatea drumuri, incat acum este aproape epuizata.
Urmeaza desertul, te gandesti ca nu se poate sa vrea si dulce, dar te inseli amarnic. Alte cateva drumuri cu farfurii pline si un final fericit cu familia rusa stand multumiti cu scobitoarea in gura. Nimic din toate astea nu este mai uimitor ca faptul ca nu vorbesc intre ei, parca stiu ce vor ceilalti, tatal da senzatia ca este sub demnitatea lui sa vorbeasca cu nevasta, copiii nu vorbesc decat intre ei si asta foarte rar, iar mama parca nu stie alte cuvinte decat ” stoi ” si palmele de rigoare.
Urmeaza plaja. Aici lucrurile se schimba putin. Domnul isi ia slapii cu doua benzi de piele puse in crucis, in slip si cu camasa descheiata, cu doua sarsanale pline, doamna cu o rochie transparenta si copiii cu colace umflate din camera, pasesc catre plaja cu un soi de sfiala amestecata cu bucurie neafisata si plini de emotii. De cum ajung acolo domnul lasa totul din mana, se dezbraca si se arunca in apa unde ne arata din nou o demonstratie de putere sovietica inotand pana departe in larg si intorcandu-se la mal in stil fluture. Intre timp, doamna a desfacut bagajele a cremuit copiii, s-a facut ca nu observa admiratia vecinilor de plaja pentru inotul barbatului si s-a chinuit sa nu isi arate ingrijorarea, si cu mandrie sa lase sa se perceapa ca la rusi este ceva normal ca barbatii sa inoate departe in larg. Pe cand sa se aseze si ea la bronzat sotul proaspat intors o deranjeaza cerandu-i ceva. Se preface nemultumita, dar totusi se ridica si ii intinde niste bani. Este prima data cand vorbesc intre ei de cand au venit in vacanta. In rest, nu a fost nevoie probabil. Cu burta putin trasa, cu pieptul umflat si bratele tatuate cu figurine naive si ani, nume si tari gen Afganistan, Cecenia, Serbia, barbatul porneste catre barul de pe plaja unde comanda o bere pe care o bea dintr-o sorbire, mai cere una pe care o bea pana se mai umple doua.
Cu ele porneste catre nevasta lui care il pandea cu coada ochiului sa vada cam cate halbe bea, impartind timpul de supraveghere a copiilor cu supravegherea barbatului.
Ajunge la ea ii intinde o halba, aceasta il intreaba ceva, el ii intinde restul de bani, ea da din cap usor nemultumita dar ia totusi halba cu o oarecare intarziere studiata lasand sa se inteleaga ca el o roaga sa bea si ea accepta cu greu. Din sacose doamna scoate la iveala o punga mare de seminte si incepe sa sparga in dinti una dupa alta cu o frecventa demna de un ceasornic Pobeda. Plaja in jurul lor, la sfarsitul zilei, este un amestec de nisip, coji de seminte, sticle de suc si halbe de bere. Un dezastru la care toti se uita si zambesc cu subinteles, ca si cum ar vedea niste vechi cunostinte.
Pleaca primii de la plaja ca doar urmeaza masa de seara si cu asta nu e de glumit.
Doamna se simte frumoasa si se imbraca in rochie de matase usor transparenta si cat se poate de sclipicioasa, pantofi eleganti cu toc, pieptanatura facuta cu lac de par din belsug, vopsita strident si rumena in obraji, cu bijuterii de aur extrem de chicioase, paseste pretioasa in fata tinand de mana unul dintre copii, cu un zambet pe fata care provine fie de la soare, fie de la berile de pe plaja. Domnul nu are schimbari majore in vestimentatie, aceiasi slapi de la plaja, pantaloni scurti, aceeasi camasa, dar de data asta incheiata la un nasture putin mai sus de buric, lasand sa se zareasca pieptul puternic. La masa, acelasi apetit fantastic, care te face sa iti aduci aminte cum te mirai in copilarie cand auzeai la zoologie de animale care mananca in fiecare zi hrana cat greutatea propriului corp.
Dupa masa de seara urmeaza o plimbare prin orasele sau statiunile invecinate hotelurilor. Aici vor intalni alti rusi iesiti la plimbarea de seara. Se gasesc unii pe altii fara sa se caute. Magnetismul vitrinelor cu ceasuri pentru barbati si a magazinelor cu blanuri pentru femei este foarte mare. Atat de mare si de speculat acest magnetism, incat magazinele de ceasuri si blanuri sunt tot doua cate doua asezate in mai toate locurile. Se uita si barbatii si femeile, probeaza, dau aprobator si admirativ din cap si pleaca mai departe la plimbare cu gandul ca pana la sfarsitul vacantei tot vor cumpara ceva de acolo. De acum, in fiecare zi vor incerca sa se convinga unul pe celalalt ca e nevoie in familie ba de un ceas, ba de o blana, iar la sfarsit compromisul suprem va fi facut cumparandu-se ambele.
Barbatii cu nostalgia razboaiele mondiale cand bunicii lor veneau cu cate patru-cinci ceasuri pe cate o mana, iar femeile cu nostalgia Sankt-Petersburg-ului cu doamne imbracate in blanuri stand in troici trase de trei cai prin zapezile Rusiei. Gasindu-se de acum, conationalii rusi, se invita unii pe altii la restaurante si carciumi. Se lasa greu induplecati, dar cedeaza pana la urma.
Barbatii vorbesc intre ei si femeile intre ele. Nu se amesteca lucrurile. Ei servesc vodca, iar doamnele lichioruri. Ii auzi de departe ca sunt rusi, vorbesc tare, barbatii rad hahait, doamnele incercand un soi de delicatete rad si ele tare, dar subtire si ascutit, fapt care nu cadreaza cu statura si trasaturile lor grosolane. Pahar dupa pahar, spiritele se incing. Doamnele ar vrea sa danseze, domnii sa bea si, ca sa fie multumiti si unii si altii, printre pahare se si danseaza. Dar ce spectacol grotesc iti e dat sa vezi. Rusii cu slapi de piele in cruce usor beti, invartind rusoaicele in pantofi cu toc si rochii de matase, ele chicotind ascutit de fiecare data cand tangoul cere o figura mai acrobatica. Se intorc periodic la mese mai rad cate un pahar si o iau de la capat. Si tot asa pana cand domnii dau semne de oboseala clatinandu-se, iar doamnele incearca sa salveze din aparente incercand sa ii traga de mana usor, facandu-i sa se aseze.
Ei incep sa racneasca dupa chelneri sa mai aduca vodca, ele par rusinate de parca acum se intampla asta prima oara, iar in final, lasa cu totii rusinea la o parte si incep sa cante „oci ciornie”. Dupa miezul noptii, isi iau odraslele care de mult dorm pe canapele si pornesc catre hoteluri promitandu-si unii altora inca o seara la fel ca asta. In drum, catre hotel doamna isi scoate pantofii care o strangeau oricum de cu seara si cu ei intr-o mana si cu cealalta tragand unul dintre plozii adormiti continua sa cante cu glas scazut. Domnul beat crita, descheiat la camasa duce de obicei cel de-al doilea copil in brate, incercand sa umble demn si fara sa se clatine si punand sotiei intrebari repetate obsesiv.
Asa arata o zi din vacantele dragilor nostri prieteni de la rasarit. Nici nu stii daca sa razi sau sa plangi cand vezi toate astea. Cert este ca educatia sovietica lasa urme atat de grele in mentalul popoarelor incat se creeaza adevarate sabloane comportamentale, care iti dau credinta ca nu intotdeauna cand te duci la Roma trebuie sa te porti ca romanii, pentru ca daca era bine, asa imperiul lor nu ar fi cazut.