Politrucul român, această specie care ne umilește, pupându-ne pe gură înainte de a ne deșerta lăturile în cap

Pentru că terfelirea medicilor a început să fie plictisitoare, tot din categoria “acești bugetari care ne agasează”, a apărut de nicaieri practic un video cu umilirea unei învățătoare, într-un colț uitat de țară, unde de regulă nu mai ia nimeni posturi și e o adevarată minune că apare un cadru calificat la catedră. Cred ca locația nu e aleasă întâmplător, pentru că-mi place sa-mi imaginez faptul că  dacă această scenă s-ar fi întâmplat  la o mare școală dintr-un municipiu, stimabila doamnă ministru ar fi ieșit tot atât de repede din clasă precum a intrat. Miza a fost nu faptul  că acea profesoara nu-și știa drepturile, cât mai degrabă faptul ca prestând la capăt de lume, doamna ar fi lipsită de tupeul de a și le apăra. Ceea ce de altfel s-a și întâmplat.

Ce-a facut d-na ministru filmată fiind cu mai multe camere decat Gwyneth Paltrow lansându-și noua linie de parfum? A încalcat flagrant legea. Iată ce spune Legea personalului didactic Lege 1/2011 actualizata 2020 la art. 272:

(1) Cadrele didactice nu pot fi perturbate în timpul desfășurării activității didactice de nicio autoritate școlară sau publică.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), nu se consideră perturbare a cadrelor didactice în timpul desfășurării activității didactice intervenția autorităților școlare și/sau publice în situațiile în care sănătatea fizică sau psihică a elevilor ori a personalului este pusă în pericol în orice mod, conform constatării personalului de conducere, respectiv în timpul exercițiilor de alarmare pentru situații de urgență.

(3) Înregistrarea prin orice procedee a activității didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce.

(4) Multiplicarea, sub orice formă, a înregistrărilor activității didactice de către elevi sau de către alte persoane este permisă numai cu acordul cadrului didactic respectiv.

(5) Înregistrarea prin orice procedee a activităților desfășurate în spațiile școlare este permisă numai cu acordul personalului de conducere, cu excepția celor de la alin. (3).

 

Altfel spus, d-na ministru nu avea voie CONFORM LEGII(!!!) să perturbe procesul educativ decât cu acordul d-nei profesoare, deoarece nu era în desfășurare vreun masacru în masă în clasă, sau un pericol imminent. Nu avea dreptul să înregistreze activitatea didactică fără acordul aceluiași cadru didactic, nu avea voie să multiplice și să distribuie imaginile. Nu mai punem la socoteala regulile GDPR ca déjà e destul de evident și să nu ne mai  luăm de detalii.

 

Dacă aș fi rea aș spune că d-na ministru nu cunoaște legea în domeniul pe care-l păstorește, sau nu are capacitatea de a o înțelege. Dar eu nu sunt rea, eu sunt cinică și după părerea mea, d-na ministru înțelege foarte bine ce a făcut, doar că nu-i pasă.

Domnia sa  este reprezentantul tipic al politicianului român,  care aburcat de partid într-o funcție publică nu se simte  responsabil de ceea ce se întamplă, nu conștientizează că este coordinator si lider într-o organizație, ci un stăpân absolut, iar toti cei ierarhic inferiori sunt priviti ca niste entitati amorfe, poate chiar dușmani, sau de ce nu, niște sclavi a căror existență pe propria-i moșie este cel mult tolerată. Și de aici atitudinea grețoasa, găunoasă și meschină. Pentru că nu-i așa, în această mentalitate de ev mediu, sclavii trebuie umiliți, injurați, scuipați, expuși oprobriului public.

În fuga după notorietate a nimicului ajuns într-o poziție foarte importantă, de la acea înălțime ametițoare, orice mijloc de propagandă este acceptabil, iar legea este considerată a fi  facuta doar pentru idioții unii dintre ei din ce în ce mai utili, gata să aplaude frenetic orice mârșavie cu saliva scurgându-li-se pe la colțurile gurii, cu condițtia ca ea, mârșăvia să vină din partea celor din propriul trib.

De ce spun “nimic”? Pentru că dacă d-na ministru era ceva sau cineva, poate un om onest și bine pregătit, dacă alegea o altă cale spre notorietate. Erau multiple forme de a-și face simțită și impusă prezența în guvern, în opinia publică și mai ales la conducerea destinelor învățământului românesc, atât de batjocorit în 30 de ani de democrație originală. Dar acestea ar fi fost infinit mai riscante decât aruncarea cu toate lăturile posibile  în  capul unui om a cărui singuă vina era aceea  că-și făcea meseria.

Aș fi făcut un mare laudațio dacă de exemplu doamna ministru s-ar fi tăvălit în fața guvernului cerând aplicarea legii care prevede alocarea a 6% din PIB pentru educație. În scenariul în care n-o ținea tăvăleala, aș putea imagina o vizită a ministrului într-o școală vai mama ei, unde profesorii și elevii nu sunt cu nimic vinovați că au igrasie pe pereți si wc-ul în fundul curții și să felicite toți profesorii de acolo pentru faptul că în ciuda a tot, țin încă în picioare învățământul românesc. Dacă în locul atitudinii dușmănoase, avea puterea de a-și cere scuze pentru faptul  că nimeni niciodată nu a considerat importantă educația în această țară, dar că dânsa se va strădui până dincolo de limite ca această situație să se schimbe.

Apoi să nu poată pune geană pe geană, la gândul ca undeva nicăieri în țara asta a întalnit niște oameni care muncesc pe bani de nimic, în conditii insalubre,  din pasiunea de a crește suflete învățate.

 

Adauga comentariu