Editorial

Politica între orgoliu și portofel

Este Politica, fraiere, nu se poate și cu sufletul în Rai și să fluieri în Biserică. Se vede cu ochiul liber, nu?

De-o parte sunt frustrații – s-ar vrea și critici și părtași ai politicii – adică ar vrea să dea lecția purității, dar plătesc meditații pentru lecții de ticăloșenie. Dar nu se pot implica până la capăt: au înghițit un lac de broscuțe râioase, dar nu pot căsca gura atât de larg încât să-l înghită și pe Regele Bălții (de unde și frustrarea: știu ei ce-au făcut). În rest ei sunt cei mai grozavi în locul celorlalți. Sunt cei care îi cunosc personal pe cei pe care-i crtică încă de mici: le dădeau palme peste cap în fața blocului, le-au luat în sex viitoarele neveste mai târziu, au inventat mersul pe jos și au enunțat principiile de bază ale făcutului de umbră degeaba.

De cealaltă parte sunt ticăloșii programați – cei care știu foarte bine să mimeze echidistanța și cuvintele mobilizatoare. Sunt dintre cei care o fac pe bani, pe aceștia îi prinzi rapid – se transformă iute în propagandiști și nu-și mai pot controla cuvintele. Dar sunt și dintre cei care o fac numai din lăcomia de-a fi ei primii care „au zis”, care au „avut dreptate, v-am zis”. Omul este tributar celor două brațe ale balanței: orgoliu și portofel. La unii orgoliu este mai sus decât portofelul (deși nu ar fi rău dacă acest orgoliu ar fi alimentat și cu niște bani, nu?).

Cică: „nu lăsa politicianul să omoare omul din tine” și nu deveni „politicianul care târăște în mocirlă omul” (din el), sunt cele mai recente sfaturi în politica de tip nou. Românul, „imparțial” din moși-strămoși, duce cu el povara tuturor urilor și scârbelor pe care le acumulează față de alții și ține morțiș să și le verse în fața cui se nimerește. Povara urii, acesta este defectul nostru major. România suferă de lipsă de înțelegere și de respect. De aceea borfașii din politică sunt ajutați de mass media să fie simpatici – sub scuza de-a dreptul imbecilă că e „cinstit” în impostura lui, că „nu pretinde că e altceva decât ceea ce e”. Păi, în căderea aceasta de logică, violatorii sunt cei mai de treabă iubăreți de Valentine’s Day. Și hoții cei mai cinstiți bancheri. Este ca și în cazul iepurașului bătut de Securitate, pe vremea lui Nea’ Ceașcă, că nu voia să se declare porc mistreț.

Iar “cinstiții” violatori ai politicii românești chiar pretind că sunt ceea ce nu sunt: altfel nu s-ar justifica nivelul de impostură academică la care s-a ajuns. S-au distilat oamenii de “știință” dintre ei, inclusiv din pârnaie.

Așa că ce să vă mai mire că Victor Viorel Ponta, după ce CNATDCU a recomandat retragerea titlului de doctor pe caz de plagiat ordinar, a ținut să comenteze, din vârful buzelor: “Vă mulţumesc din inimă, dragi politruci!” Păi, să le mulțumească dând înapoi și toate foloasele necuvenite obținute pe bază de plagiat: a predat ca profesor, a profesat ca avocat, intrând în Barou pe baza doctoratului plagiat. Sunt vreo câteva sute de mii de euro. Și poate ceva ani de pârnaie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *