Din oras

Petitie pentru democratizarea parcarilor din cartiere. Sa plateasca toti, iar locurile sa nu fie nominale

Un clujean propune “democratizarea” modului de alocare a locurilor de parcare cu abonament in municipiul Cluj-Napoca. Luand in considerare lipsa acuta de locuri de parcare in cartierele orasului tanarul propune o alta abordare si strange semnaturi printr-o petitie online. Reprezentantii Primariei spun, in schimb, ca sistemul actual functioneaza foarte bine si ca incearca sa identifice noi amplasamente pentru parkinguri in zonele problematice. Daca ar vrea ca propunerea lui sa ajunga sa fie dezbatuta in Consiliul Local, ca un proiect din initiativa cetateneasca, clujeanul are nevoie, potrivit legii administratiei locale, de peste 13.000 de semnaturi. Si nu online.

“Am luat decizia de a propune un nou mod de a gestiona alocarea parcarilor in cartierele din Cluj. Am avut aceasta idee in momentul in care, venind intr-o seara acasa, m-am trezit ca nu am efectiv unde sa parchez pe o raza de jumatate de km, in conditiile in care in apropierea scarii mele erau cel putin 4 locuri „cu abonament” neocupate. Ma bazez pe sustinerea publica deoarece noi, cei care nu beneficiem de parcari in acest moment, reprezentam 7 din 8 cetateni in orasul acesta. Si daca am fi doar 5 din 10, tot ar fi rau, pentru ca modul actual de alocare NU ESTE CORECT. Desi ar trebui sa fie o coada de tipul „primul venit, primul servit” la alocarea parcarilor, stim cu totii ca nu exista nici alesi locali si nici oameni puternici financiar in Cluj care sa „planga” dupa locuri de parcare. Iar din restul cetatenilor care le-au primit, probabil jumatate au „relatii” unde trebuie. De aceea, va arunc provocarea de a schimba complet acest sistem invechit si usor-coruptibil, in asa fel incat sa fie democratic si corect pentru toata lumea si, de ce nu, sa-i aduca si pe cei favorizati cu picioarele pe pamant. Apoi sa asteptam schimbarile care, negresit, vor veni”, arata Daniel Tapuleasa in textul petitiei.

Tanarul propune o schita a noului regulament, care, in opinia lui, ar avea o serie de beneficii precum cresterea gradului de ocupare a parcarilor la 100%, usurarea muncii politiei locale prin inlaturarea problemelor intre proprietarii de parcari si cei care nu au abonament, marirea incasarilor la bugetul local din parcari, scaderea gradului de nemultumirea in randul cetatenilor prin egalizarea sanselor de a gasi un loc de parcare liber.

“1. Parcarile de cartier nu se vor mai aloca nominal, ci in grup, tuturor cetatenilor Clujului, contra unui abonament de parcare anual sau lunar, platit pentru fiecare masina detinuta, pe baza numarului de inmatriculare. Astfel, oricare clujean care a platit acest abonament va putea sa-si parcheze legal masina pe orice parcare „cu abonament” din Cluj.

1.1 Singurii care vor putea sa obtina o parcare rezervata nominal vor fi cei cu dizabilitati, iar aceste parcari vor fi semnalizate special, pentru a nu fi ocupate;

2. Cetatenii care nu au domiciliul stabil in Cluj vor avea posibilitatea sa plateasca abonamentul de parcare, dar pentru ei acesta va fi mai scump (ca masura de descurajare a introducerii de noi masini in oras). Va exista insa si posibilitatea unei taxe modice, pe zi sau pe saptamana, pentru a putea beneficia de aceste parcari si cei care se afla intr-o scurta vizita in municipiul nostru.

3. Optional – implementarea unui software de identificare rapida si automata a neabonatilor care ocupa abuziv parcarile, prin tehnologia „text recognition”, care sa citeasca placutele de inmatriculare ale masinilor parcate si sa sesizeze automat cand autovehiculul nu se afla in baza de date a platitorilor. Se poate implementa, daca se considera necesar, chiar un sistem automat de emitere a amenzilor.

4. Parcarile din centru (zona 1 si 2) raman in regimul actual de alocare, contra cost, cu ora”, arata clujeanul in schita de proiect in petitia formulata.

Documentul a fost creat astazi si are deja 7 semnaturi.

“Sustin aceasta initiativa cu toate ca am un loc de parcare cu abonament deoarece acesta este normalitatea si nu ce se intampla in cartierele clujului. Nu este normal sa iti pastrezi ocupata o parcare cu o masina defecta si altii sa nu aiba unde parca . In acelasi rand nu este normal ca toti studentii ce vin la cluj sa aiba masina ca primaria cluj nu face demersuri sa sustina transportul in comun sau metodele alternative de transport cum ar fi biciclete scutere”, a comentat Tudor Husar, unul dintre semnatarii petitiei online.

“Felicitari pentru initiativa! Sper sa reusiti cu ea. In zona de periferie a Parisului, de ex in orasul Saint Cloud, nu exista locuri de stationare nominalizate nici in dreptul resedintelor si cu atat mai putin in dreptul spatiilor comerciale, asa cum gasim in Cluj pe toate arterele importante. Riveranii interesati de locuri de stationare/parcare platesc 1euro pe saptamana pt un tichet pus pe bord. Altii interesati platesc cu ora. Dar in Franta, eliminarea privilegiilor s-a facut acum mai bine de doua secole…?”, arata Paul Rebreanu, un alt semnatar.

Pe de alta parte reprezentantii Primariei spun ca sistemul actual in care locuitorii isi pot face un abonament anual pentru un loc de parcare in proximitatea adresei de domiciliu functioneaza foarte bine.

“Modificarea regulamentului actual se poate face doar printr-o noua Hotarare de Consiliu Local, iar in prealabil este nevoie de o consultare publica. Aceasta este procedura care se va urma in momentul in care se va considera ca este necesara o schimbare. Noi consideram functional sistemul actual, intr-adevar exista zone in oras unde numarul locurilor este deficitar, iar asta se poate rezolva prin identificarea de noi amplasamente de parkinguri in cartiere, la care lucram in continuare. In cazul in care se doreste ca un proiect din initiativa cetateneasca pe aceasta tema sa fie dezbatut in plenul CL, acesta trebuie sa fie insotit de un anumit numar de semnaturi ale cetatenilor care sa sustina proiectul, conform Legii 215”, a punctat Oana Buzatu, purtatorul de cuvant al Primariei.

Legea 215 prevede ca “Promovarea unui proiect de hotarare poate fi initiata de unul sau de mai multi cetateni cu drept de vot, daca acesta este sustinut prin semnaturi de cel putin 5% din populatia cu drept de vot a unitatii administrativ-teritoriale respective”. Asta ar insemna la nivelul municipiului Cluj-Napoca aproape 14.000 de semnaturi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *