Reportaj

Peluza vandalilor, un nou meci câștigat împotriva Poliției Locale: podul de pe Fabricii, mâzgălit cu obscenități imediat după renovare

Podul CFR de pe strada Fabricii din Mărăști (pod supranumit în trecut „epava”, datorită aspectului specific) a fost de curând reabilitat. Nu complet, ci parțial, așa cum îi șade Clujului bine: pe o parte a străzii zidurile au fost refăcute în proporție de 90%, pe cealaltă parte 10%, pentru ca împreună să putem spune că avem un pod reabilitat estetic 100%. Pe hârtie. 

Dacă zidurile acestui pod par încă în șantier, căile de acces pentru pietoni au fost complet refăcute, fiind înlocuite pavajele și retencuite și vopsite balustradele. Culoarea aleasă a fost alb-dalb, cea mai potrivită culoare, desigur, pentru zugrăvirea unui pod, fiind bine cunoscut faptul că albul este culoarea murală care se murdărește cel mai greu. 

Nici nu s-a terminat bine de renovat podul și „artiștii stradali”, în cazul de față susținători ai echipei CFR Cluj, s-au și pus să picteze, pe noul șevalet alb, oferit generos de către municipalitate, expresia pasiunii și a urii lor: „PELUZA VIȘINIE”, „FRÂNARII CFR CLUJ”, respectiv „M**E „U”.

„Mi-e foarte ciudă și sunt foarte supărat că se fac puține lucruri bune în Cluj și acum, când în sfârșit s-a reparat și s-a vopsit frumos podul ăsta, pe unde trec pietonii, imediat au venit unii și l-au mâzgălit tot! E o bătaie de joc! Eu, dacă aș fi Primăria, le-aș da amenzi peste amenzi, să nu mai îndrăznească huliganii ăștia să-și bată joc așa de noi toți! Un lucru bun și frumos nu putem avea în orașul ăsta, că imediat vin unii și îl distrug! Podul acum iar arată foarte urât! I-aș pune pe cei care au scris prostiile alea acolo să zugrăvească ei din nou podul și să plătească și o ditamai amenda! Numai așa s-ar învăța minte!”, ne-a spus un locuitor din zonă, dezamăgit că, după ce ani de zile a așteptat o reabilitare a  podului, cel puțin din punct de vedere estetic, el imediat a și fost distrus.

Mâzgălitorii cu vopsea pe ziduri s-au înmulțit în ultima vreme în mod exagerat în Cluj-Napoca, nu doar podurile din cartiere fiind pline de inscripții dizgrațioase și indecente, ci și clădirile din centrul orașului.

Meciul de fotbal dintre peluza vandalilor și polițiștii locali care ar trebui să îi depisteze și să îi amendeze drastic pe acești nesimțiți este câștigat aproape întotdeauna de către vandali.

Poliția Locală își face datoria doar după ce citește câte un articol în Ziar de Cluj, când iese în stradă, prinde câte-un ghinionist, îl amendează, trimite comunicat de presă, pentru a se consemna la gazetă triumfala realizare, iar apoi se pune pe băut lungi și romantice cafele, pe banii contribuabililor.

Între timp, peluza vandalilor lucrează și transformă orașul într-o ciornă insalubră și vulgară, într-o mahala în care stai uneori și te întrebi: „Noi, totuși, mai avem primar?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *