Din oras

Pasajul peste calea ferată de pe strada Locomotivei va fi modernizat

Pasajul dintre gară și autogară nu a fost reparat de zeci de ani, judecând după felul în care arată trotuarele și carosabilul.

Pasajul de pe strada Locomotivei, dintre gară și autogară, este într-o stare avansată de degradare, nefiind reparat de zeci de ani. Este denivelat, pe o parte trotuarul este extrem de îngust, încât pentru pietoni este foarte dificil de circulat. Dacă se întâlnesc două persoane care vin din sensuri opuse, una trebuie să coboare pe carosabil. Bineînțeles că nu lipsesc nici gropile de pe trotuare și de pe partea carosabilă. Pe unele porțiuni din trotuar, asfaltul este crăpat și a început să crească vegetația.

Parapeții au fost rupți sau îndoiți în unele locuri și nu mai prezintă siguranță pentru șoferi. În cazul unui accident, șoferii riscă să cadă cu autoturismul pe calea ferată. Pe pasajul peste calea ferată sunt montate și câteva panouri din plasă de sârmă. Se observă că sunt atât de uzate încât le-a ros rugina.
După ce ani la rând a fost uitat de administrația publică locală, pasajul de pe strada Locomotivei va intra în reparații. Deocamdată, pe site-ul Primăriei a fost publicat caietul de sarcini pentru expertiza tehnică și asistența tehnică. Potrivit documentului, “se vor identifica toate construcțiile aeriene și subterane existente, dacă e cazul se vor propune soluții de relocare; -se va prevedea refacerea hidroizolației cu soluții durabile, profesionale cu durata de viață de 20-25 de ani, cu stabilitate la cald până la 200 de grade și flexibilitate ridicată; se va prevedea refacerea rosturilor cu soluții durabile și moderne de tip elestometric”.

Lucrările de modernizare a podului prevăd și “refacerea sistemului de parapeți, care să îndeplinească normele de siguranță auto și pietonală, atât pe pasaj, cât și pentru zonele adiacente (bretele auto, dacă este cazul)”.

Pasajul va avea și iluminat modern, cu LED și se ia în considerare montarea de panouri fonoabsorbante pentru casele din apropiere. “Se va prevedea realizarea unui sistem de iluminat cu LED, senzor aprindere automată și panou solar pentru alimentare, prize pentru iluminatul festiv, integrat în arhitectura parapetului pietonal, al cărui design va fi aprobat de beneficiar. Se urmărește realizarea sistemului de iluminat astfel încât stâlpii de iluminat să fie îndepărtați din structura trotuarului. Dacă este cazul, se va prevedea un sistem de panouri fonoabsorbante în zona caselor de locuit”, este notat în caietul de sarcini.

În prezent, scurgerea apelor pluviale are loc prin goluri în structura podului. Acest lucru se va schimba după modernizare. “Se va prevedea refacerea sistemului de scurgere ape pluviale astfel încât să nu se mai facă prin goluri în structura podului, acestea reprezintă puncte de infiltrații permanente”, scrie în caietul de sarcini.

Este foarte probabil ca pasajul să fie refăcut abia anul viitor, din moment ce anul acesta se lucrează doar la partea de studii, proiectare și licitații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *