Partid politic în căutare de lider, sau lideri în căutare de partid politic?

Zilele acestea se vor naște (din nou) partide politce. Vom asista la ruperi interne și răsturnări de situație (din păcate) extrem de previzibile. Cu oameni aruncați în față pe post de lideri, momeala pentru viitorii pălmași de partid.

La noi, cine intră în politică asta vrea: să aibă ca șef un individ puternic de care să asculte și care să-l conducă… La Putere (la cașcaval). În România încă nu există partide. Există doar lideri. Lideri și cozile din urma lor.

Peste un sfert de veac de cumătrocrație politico-economică ne dau un bilanț absolut dezastruos pentru prezentul și viitorul nostru ca țară: s-au privatizat aproape toate activele economiei comuniste iar Țara s-a ales cu 150 de kilometri de autostradă (dintre care vreo 20 s-au scufundat și s-au refăcut tot pe banii noștri, nu ai celor care au făcut furăciunea), cu Top 50, 100, 500 și kilometri de dosare penale.

După 26 de bugete naționale avem infrastructură și economie la nivel de țară subdezvoltată, educația și sănătatea la pământ, iar partidele politice s-au obișnuit să considere bugetul de stat și funcțiile publice drept moștenirea/moșia proprie – prada de război de după fiecare scrutin electoral.

De aceea specialiștii au emigrat să-și găsească în altă parte ceea ce nu au găsit în țară: respect față de munca și cunoștințele lor – noroc cu integrarea în NATO și UE că au avut granițele deschise.

Care este realitatea vizibilă? Cine dă/marchează banul la partid acela beneficiază de contracte grase cu statul, are acces la funcții publice – el sau cei din familia/protejații lui. Cei din PSD au privatizat economia și au palmat banii creând “capitalism de cumetrie”. Pentru a avea “liniște, să poată lucra” (fura în liniște), au creat și ridicat la politică de partid principiul “pomană contra voturi”. Pe același principiu s-au bazat și cei din PNL (partid cică de “dreapta”), care au reușit performanța de a ne periclita viitorul ca țară, cu bună știință, doar pentru a cumpăra voturi. Cât despre cei din ex-PDL-ul vomitat în Mărețul Nou PNL, și ei se pot “mândri” cu specimene și apucături care au rădăcină comună cu cei (cele) din PSD și PNL – de la activismul din cadrul fostului PCR, până la lista de turnători sau ofițeri sub acoperire a fostelor și actualelor servicii secrete ale României. PDL a funcționat la fel: sponsorii generoși au avut acces la funcții, ei sau copiii lor, și la contracte preferențiale cu statul.

La fel se întâmplă în UDMR, PMP și alte permutări din literele alfabetului care pot compune un partid politic românesc sau o alianță de astfel de partide.

Cei de la #UnițiSalivămRomânia încă n-au terminat cu somnul de frumusețe și mâncatul din gunoaiele Parlamentului pentru a putea fi împărțiți și împrăștiați în noile partide pe cale de apariție.

Este interesant cum ne întoarcem de unde am plecat și chiar și acum, după ce s-au făcut și destrămat zeci de partide, discutăm despre crearea unui nou partid.

Se pun întrebări, se oferă soluții, se încearcă rețete… dar, întrebarea de bază rămâne: câți v-ați băga?

Ei, aici este o mare problemă: cine va susține acest partid – vorbim despre voința unui lider, vorbim despre un grup de inițiativă?

Cum se va structura acest partid: de jos în sus, sau de sus în jos ca într-o adevărată ierarhie de tip medieval ca până acum (mai ales că am avut parte de măcar două eșecuri majore: Noua Republică – partid pornit de jos în sus și confiscat de sus în jos, și Partidul Forța Civică – partid luat de pripas în Alianța România Dreaptă pentru a se putea masca blaturile dintre Vasile Blaga și liderii Uniunii Social Liberale)?

Pe ce bani se bazează cei care vor să facă noul partid și în ce mod vor sponsoriza partidul acești bani: la vedere sau subteran cum se întâmplă lucrurile acum în politica românească? Căci, nu-i așa, riscăm să aducem aceleași metehne și să pervertim din fașă această nouă construcție politică și să facem din nou din cei “curați” unii “curat-murdari”?

Deocamdată, în fiecare zi a săptămânii, pe FB, în stradă, acasă, la serviciu, în baruri sunt cel puțin 600.000 de cetățeni care se plâng că este nevoie de 20.000 de activiști pentru a face un nou partid. Există toți, dar nu se văd în ziua votului. Mă rog, nu s-au văzut (nici măcar ca formă de protest prin anularea votului ca răsouns la lipsa de respect a partidelor politice care au umplut listele cu tot felul de dinzauri, pușcăriabili și neica nimeni).

Un nou partid nu poate fi decât unul care să vină cu soluții pentru cei care plătesc taxe și impozite, unul care să ne salveze pe noi, ăștia care mai muncim, de șleahta de asistați – noii mineri ai politicienilor.

Vezi să nu.

Căci cei care vor primi un partid nou la cheie (așa ca Mucușor Dan) se vor adapta rapid la realitate: banul și suveranitatea lui asupra treburilor poporului. Căci, vorba unui prieten: “care este principala trăsătură a unui partid din România? Simplu: aceea că nu este partid. Nu doar că nu este un partid politic – dar nici măcar nu este un partid, ca organizație închegată și cu un scop comun. Este ca un grup de oameni care stă la semafor și vede zburând bancnote pe trotuarul opus. Sar toți să treacă strada, fără nici un respect pentru legile de circulație. Problema e că mașinile accidentează (vezi DNA, vezi DIICOT). Deci le trebuie cineva care să fie în măsură să le arate o cale posibil de urmat printre acele mașini și. dacă se poate, să mai și oprească circulația. Adică le trebuie un lider care să influențeze mediul și să-i conducă către bani. Nu contează deloc cine este liderul și cum gândește. În România nu există partide. există doar lideri. Lideri și cozile din urma lor.”

PS: La start pentru un nou partid sunt Cioloș, Ponta, Dâncu. Ponta e scos în față pentru a-l contracara pe Dâncu – nu cumva să se facă un partid socialist cu rădăcini puternice ardelenești.

Cred că iar va fi scos de undeva de la naftalina lui “M-am săturat de România” Sabin Gherman și o “mișcare” ardelenească.

Cioloș e pus să pună pe calea cea bună salvaționiștii și să adune resturile de PNL sub o flamură prezidențială.

Deocamdată mă uit și încerc să pricep. Încă nu știu cât de viabile ar fi aceste mișcări prin prisma analizei făcute mai sus. Adică dacă vor fi o aceeași Mărie cu altă plărie, sau simple deturnări de atenție. Cert este un singur lucru: politica românească este aceeași formă fără fond de la Titu Maiorescu încoace. Și se suferă de lipsă de coaie, de asumarea fermă a unei ideologii clare.

Nu există ideologie, ci numai goana după banii aflați “la liber” pe partea cealaltă a străzii. Așa că toți așteaptă să fie trecuți cumva strada.

Adauga comentariu